Vâscul

În preajma Anului Nou se atârnă de tavan sau deasupra ușii o crenguță de vâsc, care după ce se usucă trebuie păstrată până la sfârșitul anului următor. Se spune că aduce noroc, belșug, pace și bucurie în case.

Vâscul este o plantă medicinală, semiparazită pe arbori, care trăiește cca. 70 de ani. Verde și în timpul iernii, înaltă până la 60 cm, crește pe aproape toate speciile de foioase (rar pe conifere, frasin, carpen și arin), mai ales în pădurile de deal și munte. Are aspectul unor tufe rămuroase, drepte sau aplecate, cu frunzele de culoare verde sau verde - gălbui, fără miros, cu gust amărui. Poate să apară și pe arborii fructiferi, specia pe care crește influențând compoziția chimică a vâscului. Cele mai bune specii - gazdă: mesteacăn, brad, frasin, măr, păr. Se evită recoltarea de pe arțar, tei, salcie, plop, fiind considerat toxic.

Acțiune terapeutică

Recoltat pe toată durata anului, perioada optimă este însă din noiembrie până în aprilie, când este exclusă confuzia cu vâscul de stejar, care are frunzele căzătoare. După eliminarea fructelor și a ramurilor lemnoase, uscarea se face numai pe cale naturală, la umbră, în poduri sau încăperi bine aerisite (uscarea artificială brunifică vâscul). Din 2 - 3 kg de plantă proaspătă se obține 1 kg de plantă uscată.

Ceaiul de vâsc, obținut prin macerație, are proprietatea de a scădea tensiunea.

Pentru preparate lipsite de acțiune toxică sunt necesare însă prelucrări specifice industriei farmaceutice. Atât produsele hipotensive, cât și cele antitumorale obținute din vâsc, se pot utiliza doar sub supraveghere medicală.

Lasă un comentariu