Trist! Intrăm în 2015 și mai puțini, și mai săraci, și cu unele regrete!

Distribuie pe:

…Așadar, în curând, vom intra în anul 2015. Cu ce sentimente? Și cu bune, și cu rele. Dintre cele bune, unul se pare, sperăm, că va fi cel vizând alegerile - cu o largă majoritate de voturi - a unui nou președinte al României, în persoana lui Klaus Iohannis, care, spre surprinderea multora, nu e român, ci un etnic german! Speranța tuturor celor care l-au votat - dar și a celorlalți - este că această alegere, în premieră postdecembristă, va fi de bun augur! Viitorii 5 ani ne vor arăta dacă va fi așa sau nu.

Cât despre „gândurile rele", cu care vom păși în 2015, ele sunt main multe. Nu le vom „inventaria", rezumându-ne doar la a aminti câteva. Primul este acela legat de faptul că suntem mai puțini români. Ca expresie a măsurilor antisociale luate în ultimii ani - și cu deosebire în perioada guvernării PDL-UDMR - Minorități, conform rezultatelor ultimului recensământ, populația stabilă a României a ajuns să fie de numai 19 milioane de persoane. Și asta nu doar din cauza exodului celor circa 3,5 milioane de români, ci și, deopotrivă, pentru că cei rămași acasă au fost împovărați cu facturi, taxe și impozite greu suportabile, iar șomajul (în rândul tinerilor, mai ales) a crescut alarmant.

Sigur, pe acest fond al sărăciei, semnalul de alarmă privind scăderea dramatică a ratei natalității a fost tras, la un moment dat. Au lipsit însă măsurile de cointeresare a populației de a se reproduce, de a nu mai părăsi țara. Efectul? Previzibil. Potrivit datelor INS, rata natalității scăzuse, la un moment dat, la 11,2 născuți vii la mia de locuitori. Asta în timp ce, conform aceleiași surse, rata mortalității infantile (decedați sub un an la mia de născuți - vii) a înregistrat o creștere cu 10,8 la mia de locuitori, față de 9,3 la mie. Opinia unanimă este că, dacă ar exista în România o siguranță a zilei de mâine și dacă românii obișnuiți și-ar putea face planuri de viitor, problema natalității ar fi fost lesne rezolvată, iar exodul populației stopat! Din păcate, n-a fost să fie. Consecința: în 2050, România ar putea avea, conform unor prognoze, doar 16,5 milioane de locuitori!

Un alt regret - de astă dată politic - l-a constituit, pentru milioane de români, ceea ce s-a numit, la un moment dat, USL: Potrivit comentatorilor, USL va rămâne în istorie un fenomen de studiat. După ce a beneficiat de un val de încredere uriaș, a murit demonstrând că nu a fost decât un vehicul al mafiei din politică. Cei doi artizani, în care românii își puseseră mari speranțe - Victor Ponta și Crin Antonescu - s-au bazat, în performanța lor electorală (o majoritate uluitoare în Parlament) pe două elemente de discurs: „Ei au guvernat prost și noi vom guverna mai bine"; „Sistemul lor este corupt, noi vom face dreptate până la capăt."

Numai că, ulterior, „dreptate până la capăt" a făcut (și face, încă) DNA-ul, cu fiecare cap de baron local care pică sub ghilotina procurorilor instituției conduse de Kovesi! Fapt este că, dacă cei doi erau de bună credință în 2012, liderii USL nu aveau nici un motiv să eșueze atât de lamentabil în numai doi ani de zile. Aicea-i regretul celor care au votat USL-ul de care, acum, s-a ales…praful.

Cert este (și asta-i un alt regret) că, în 2015, vom intra într-o nouă realitate, dar cu aceeași mentalitate. Analiștii politici consideră că numai o schimbare masivă, bruscă și radicală, o revoluție a mentalităților de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia și conducerea la vârf. Mulți se întreabă: „Va marca, oare, cel de-al patrulea președinte al României, măcar un început în acest sens, prin atitudine și comportament?"

Greu de spus. Deoarece, în afara președintelui, falselor elite (din Guvern, Parlament, alte instituții…) le este, încă, bine așa, iar până când schimbările nu se vor produce și în mintea colectivă, mentalitatea de a concepe cu adevărat o altă lume se lasă încă așteptată. Și în 2015, și în următorii ani!

Faptul că un număr important dintre politicienii de azi - miniștri, parlamentari, primari, președinți de C.J - se află, ca și odinioară activiștii PCR, în al cincilea, poate chiar al șaselea mandat, e încă o dovadă că, după '89, o schimbare s-a produs doar în ceea ce numim… capitalismul de cumetrie. De aceea, este meritorie inițiativa conducerii actuale a PSD de a reduce mandatele ca președinții de Consilii județene să nu mai poată fi și lideri ai organizațiilor județene ale PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că va susține introducerea unei limitări la două mandate consecutive, și în cazul aleșilor locali, și al parlamentarilor. Este o inițiativă împărtășită de numeroși cetățeni - cutremurați de amploarea cazurilor de corupție și abuzuri, comise de cei aleși, prin votul lor -, considerând, de asemenea, că se impune ca și prevederea din actualele reglementări care condiționează cercetarea deputaților și senatorilor de aprobarea Parlamentului, să fie înlăturată. Prin aplicarea corectă a principiului constituțional că nimeni nu este mai presus de lege. Vor fi, desigur, unii politicieni care vor contesta aceste propuneri, dar un lucru este cert: dacă nu vor fi limitate mandatele „aleșilor", „închegarea" găștilor locale va continua, iar furturile din avuția națională vor crește proporțional cu numărul mandatelor. Din păcate, în pofida unor semnale încurajatoare, constatăm și la acest sfârșit de an că contractul României cu modernitatea, pe care credeam că l-am semnat încă din primele luni după Revoluție (cu Ion Iliescu, președinte), rămâne încă și astăzi o vastă neîmplinire, cu prea multe lucruri vechi și prea puține lucruri noi. Disfuncțiile, gravele ineficiențe, poverile birocratice și insuficiența cadrului legal, ne arată astăzi - când politicienii se dau în… stambă - un tablou nesatisfăcător al țării noastre. Am intrat în lumea reală, lumea capitalistă, cu scheme de gândire și prejudecăți incompatibile cu această lume. Ne-am desprins greu și încă nu pe de-a întregul de vechile mentalități. Altfel nu s-ar mai fura atât de mult în România, iar țara nu ar mai fi, în continuare,… devalizată.

…De aceea, încheiem aceste considerații cu întrebarea: va marca, oare, cel de-al patrulea președinte al României, măcar un început în schimbarea mentalității celor din fruntea țării? Printr-o atitudine și comportament - altele decât cele ale predecesorilor săi -, va orienta Iohannis România anului 2015 (și următorii) spre ceea ce el a numit „România lucrului bine făcut"? Doar viitorul ne va „spune" dacă acest lucru se va întâmpla și nu a fost doar o simplă lozincă electorală! Doamne, ajută!

 

 

Lasă un comentariu