Ce ticălos! Ce Iudă!

Cu toate că, după alegerile prezidențiale din 16 noiembrie a.c., soldate cu victoria unui minoritar, neamțul Klaus Iohannis, ceva cam rar, chiar imposibil prin țările acestei Europe, tendințele iredentiste, neorevizioniste, separatiste, șovine și extremiste ale unor maghiari ar fi trebuit să înceteze, cum era de așteptat, ele au luat amploare. La Sfântu Gheorghe, de Ziua Națională a României, separatiștii-autonomiști au clamat sloganuri iredentiste, cu ochii ieșiți din orbite au urlat, au cerut autonomie teritorială pe criterii etnice, au arborat și au purtat steaguri negre, în semn de doliu. Adică, și-au dat, din nou, în petic! Nemernicii nu se astâmpără, deși, după alegerea lui Klaus Iohannis străinătatea, marcanți oameni politici, din Germania până în SUA și Canada, au remarcat toleranța și inteligența acestui popor cu mult peste cea a politicienilor, a liderilor și guvernanților români, publicațiile de peste hotare încheindu-și comentariile cu concluzia: „Oare mai pot, cumva, reproșa cei din UDMR, după toate acestea, că, în România, minoritățile nu au drepturi?". Un însemnat și puternic lider politic mergea și mai departe, cu o afirmație demnă de luat în seamă, prin adevărul spuselor lui: „Problema așa-zisului ținut Secuiesc s-a încheiat!".

Cu toate acestea, borșiții din UDMR, PCM, PPMT, CNS, CNMT, Mișcarea Tinerilor din 64 de Comitate, EMI, sprijiniți de niște loaze, de niște bâzâitori supărați din străinătate, îi dau înainte visând reînvierea cosmetizată a fostei Regiuni Autonome Maghiare, sub chipul ținutului Secuiesc, dar cu gândul ticălos mergând până la ruperea întregului Ardeal, cu ambiții vehemente demne de cauze mai bune. Ca niște hiene s-au repezit, și anul acesta, asupra sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, ariciul sâcâitor din gâtul iredentist, din anul 1918 încoace, cuiul din talpa lor, timp de 96 de ani! Asupra acestei date istorice, luminată de o dreptate tot istorică, pornirile bolnăvicioase, provocările, făcând și ele parte din strategia celor porniți spre destabilizare, se aruncă, precum disperații, recurgând la metode stupide, aberante, văzând democrația postdecembristă într-o variantă proprie, într-o o tălmăcire jenantă, exagerat de liberă, lăsând mereu impresia că, în această Românie, în această Europă, ar fi singura minoritate, mereu jelindu-și soarta, deși este cu cele mai multe drepturi într-un stat de drept.

Ia să vedem de ce-i atât de supărat pe 1 Decembrie, Ziua Națională a României, insul numit Zsolt Attila Borbely, care, într-un articol, apărut în „Erdély Napló" din Cluj-Napoca, vituperează împotriva noastră, a românilor, într-o devălmășie bolnăvicioasă a pornirilor, cu idei abracadabrante, aiurite, ieșind dintr-o minte deloc citavă. Adept al lui Sogor Csaba, cel care, fără pic de rușine, fără minimă reținere, umflat de bățoșenia lui nemeșească, atunci când era senator, purta, de 1 Decembrie, pe holurile Parlamentului României, cu fală de honved, banderolă neagră, într-un gest insultător, umilitor, total obraznic, negăsindu-se, din păcate, niciun român parlamentar care să-i smulgă de pe braț semnul insultei și să-i arate obrazul acela de talpă, gros precum potângul!

Ia să vedem ce porumbei negri au putut zbura din gura insului, Zsolt Attila Borbely, ce a putut să aștearnă pe hârtie în secolul 21 din mileniul trei! Zice, cap sec, cu mintea prin plopi, că doar atunci ei, ungurii, ar sărbători Ziua Națională a României Mari, făurite la Alba Iulia, când „românii ar sărbători, împreună cu noi, ungurii, ziua de 30 august!". Un bob zăbavă! Ați înțeles ce grozăvie lansează gândirea grobiană, de gâscă beată, ce scrie, negru pe alb, insul numit Zsolt Attila Borbely? Ce mizerabil! Toți românii știu că 30 august 1940 este ziua blestemată în care trupul României Mari era sfârtecat, prin Diktatul de la Viena, rupându-i-se țării nordul Ardealului! Ce ticălos! Ce hahaleră! Ce mișel! Așadar, după capul lui, cică, „asta ar fi Ziua Națională, pe care ar trebui s-o sărbătorim împreună!".

Iar pentru că insul, care pe față se declară horthyst, are memorie scurtă, poate că nici nu și-a aplecat privirea vreodată pe cronica neagră a acelor vremi, îi vom pune noi în față câteva pagini tragice, care au urmat după acea zi de 30 august 1940 în Ardealul aflat sub cizma stăpânitoare a ocupantului vremelnic. E datoria noastră să-i aducem aminte! O facem, ca obraznicul să bage bine la cap! Să-i amintim drama Ardealului, a Calvarului, a urcării pe Golgota suferințelor lui.

S-au tânguit atunci, la 30 august 1940, prelung, toate clopotele Ardealului. Se dezlănțuia crima și bestialitatea. Barbaria își arăta adevărata față, în toată hidoșenia ei. La Târgu-Mureș, intoleranța, forța brutală, întunecimea minții își spuneau cuvântul! Noaptea, moții duceau Statuia lui Avram Iancu, Crăișorul Munților, la Câmpeni, pentru a nu fi profanată și dinamitată! Luppa Capitolina - monumentul Latinității, donație făcută Târgu-Mureșului, ajunge, dincolo de hotarul vremelnic, la Turda, pentru a fi apărată de pornirea barbară. Nu scapă de pornirile demente Statuia Ostașului Român, din centrul orașului, bustul lui Constantin Romanu-Vivu, din Dealul Sângeorgiului, nici monumentul lui Vasile Pop, dinamitate, pur și simplu, de furia dementă a ocupantului vremelnic. Lăcașurile sfinte ale Domnului, bisericile ortodoxe și greco-catolice, au fost prădate, pângărite și batjocorite! Până și numele românilor de pe crucile mormintelor n-au scăpat batjocurii, fiind scrijelite cu baioneta și cuțitul. Asta să nu le știe insul? Împreună, această dramă s-o „sărbătorim" după acel cap sec?

Se dezlănțuia genocidul în Ardeal! Ip, Trăznea, Mureșenii de Câmpie, Sucutard, Hărcana-Turda, Prundu Bârgăului, Moisei, Sărmașu, Aita Seacă au devenit „locuri unde se cutremura pământul". „Arhanghelii cruzimii" nu cruțau pe nimeni: nici copii, nici femei, nici bătrâni. Copiii erau scoși cu baioneta din burta mamelor, sub acel îndemn la crimă „Nincs kegyelem!" („Fără milă!") al unui alt dement - Dücsö Csaba (Daday Lorand). Barbaria ocupantului vremelnic nu avea limite! Atrocitățile comise în partea ocupată a Ardealului i-au determinat chiar pe unii unguri să ia atitudine în fața atrocităților fără precedent. Toate acestea îl determinau pe ziaristul Ferenczy György să scrie: „Îmi tremură tocul în mână în momentul în care aștern aceste rânduri pe hârtie. Pământul mândru al Ardealului s-a transformat într-o Golgotă tristă, unde se petrec cele mai groaznice evenimente (…) Asasinatele și execuțiile se țin lanț, toate acestea doar pentru că unica vină a nenorocitelor victime e aceea de a se fi născut români!". O spune un maghiar lucid! Asta ai vrea să uităm noi, românii, insule nemernic? Nu atunci se clama, de către ocupantul vremelnic: „Să piară toți valahii! În spânzurătoare cu opincarii!"? „Ce ați făcut cu românii rămași la noi - spunea, în acele momente de Apocalipsă, episcopul romano-catolic de Cluj, Sandor Imre -, numai barbarii puteau să facă!". Barbarii care, la 9 septembrie 1940, îndată după intrarea în satul Trăznea, au deschis focul cu puști, mitraliere, tunuri și grenade, ucigând tot ce le ieșea în cale. Soldații alergau din casă în casă, incendiind gospodăriile, în acel măcel fiind uciși peste 100 de români, printre care 23 de copii, sub 12 ani, și 34 de femei. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, echipe de soldați unguri au dezlănțuit un alt măcel la Ip, fiind uciși, cu o sălbăticie fără margini, 155 de români, printre care și o fetiță de două săptămâni, Steluța Cosma, împușcată în leagăn! Cu o ferocitate care întrece orice închipuire umană, a fost ucis protopopul ortodox al Huedinului, Aurel Munteanu, schingiuit timp de patru ore, în care a fost bătut cu pumnii, cu ciomegele, i s-a smuls părul și barba, cu carne cu tot, iar unul dintre asasini, Buday Gyepü, i-a înfipt, de mai multe ori, în gură, un baston de metal, până i-a ieșit prin ceafă, după ce i-au fost frânte oasele și ciopârțit tot corpul. Morți cumplite au avut și elevul Alexandru Maier, din Cluj, funcționarul vamal Ioan Almăjan, militarul Ioan Beldean, din Coasta, Emanoil Costea, din Agrișteu, cu un sfârșit cutremurător: ciopârțit cu cuțitele, zdrobit cu ciomagele, ucigașii crezând că-i mort au intenționat să-l îngroape într-un șanț. Văzând că mai respiră, călăii i-au ars ochii, i-au smuls limba, apoi l-au înjunghiat!

Soartă cumplită a avut și familia preotului Andrei Bojor, din Mureșenii de Câmpie, la ordinul grofului de țaga, Wass Albert, toți uciși în camere, în timp ce dormeau, împușcați, străpunși cu baioneta, toți 11 români, sub pretextul „nesupunere la ordine"! Din ordinul aceluiași grof Wass Albert, românii Ioan Căț, Iosif Moldovan, evreicele Estera și Rozalia, din Sucutard, au fost executați pe malul bălții din țaga, după ce singuri și-au săpat groapa. Dramele acestea ar vrea insul să le uităm? Aceasta-i ziua națională visată de maghiarii ca el? Ce rușine!

Toate acestea să le bage bine la cap acest Zsolt Attila Borbely, insul care, din când în când, se întoarce în România, să-și verse veninul împotriva acestei țări, neobrăzarea și nesimțirea lui mergând până acolo, în mârșăvie, insultă, batjocură, afirmând, într-o diplomație a paprikașului prin Ardealul românesc, că ziua pe care insul ar sărbători-o, cică împreună cu românii, ar fi cea de 30 august 1940, ziua în care, în palatul „Belvedere" din capitala austriacă, era semnat Diktatul de la Viena, prin care Ungaria ne fura nordul Ardealului!

În urma crimelor abominabile, din perioada septembrie 1940 - octombrie 1944, au rămas sânge, durere și lacrimi!

Ce ticălos!

Ce Iudă!

Lasă un comentariu