Gând de decembrie la mormântul unui mare luptător pentru apărarea interesului național și a verticalității românești

Distribuie pe:

Privind retrospectiv, într-o întoarcere în timp și în memorie, îl vedem pe Radu Ceontea, președinte de Vatră Românească, în acea seară de 8 februarie 1990, ca un comandant în fața oștilor sale de Vatră, parcă moștenită din moși-strămoși - cum spunea el - ca stare cristalizată în adevăr, Vatră a tinereții fără bătrânețe, cu rădăcini adânci în pământul înaintemergătorilor noștri.

Apoi, în învolburările vremii, a avenit și 15 martie, cu un alt act de naștere, cel al puiului Vetrei, Partidul Unității Naționale Române - PUNR, când, doar peste cinci zile neprietenii tradiționali ne-au aruncat în vâltorile unui început de mini-război civil la Târgu-Mureș.

Numai că, trădările biblice ale celui de-al treilea cântat al cocoșilor și arginții Iudei, prin acel slogan „Dezbină și stăpânește!", găsesc vad pe ulițele dezbinării românești. Chiar unii lideri ai PUNR și ai Vetrei Românești, dând bir cu fugiții, sub îndemnul domnilor Iliescu și Măgureanu, au uitat că, în războiul româno-român, nu alții, ci tot românii pierd.

Dezamăgit, trădat, de cei care au dat tonul dezmembrărilor, săritori prin alte bărci politice, Radu Ceontea s-a retras în cochilia singurătății. Liniștea și-o găsea doar în pictură! I-a mai rămas doar arta aproape prin hățișurile trădărilor. Despre Radu Ceontea se vorbea tot mai puțin, dat nedreptei uitări. Hărțuit de cei care-i vânau până și modestul apartament de două camere de pe strada Ștefan cel Mare, într-o noapte a plecat, de necunoscutul întunericului înghițit.

Apoi, vestea, ca un trăsnet căzut din senin: departe de Târgu-Mureș, într-un sat din județul Sibiu, cu inima bolnavă, adus la Cardiologia mureșeană, Radu Ceontea se stingea, plecând în eternitate, departe de oștirea numită Vatra Românească. Mare personalitate a timpurilor postdecembriste, încolțit de haita udemeristă, uitat, chemat la Părintele Îndurărilor, prea devreme, Radu Ceontea, cel acum odihnindu-se aici, lângă tâmpla bisericii, cel lovit, doborât la pământ, de toți pigmeii vremii, a învins printr-un destin, prin ideile naționale și lupta lui.

El, Radu, luptător pe baricada interesului național, a demnității și a verticalității românești, a dat totul și nu a cerut nimic!

Părintele Îndurărilor aibă-i pomenirea eternă și odihna veșnică în pacea Sa!

Lasă un comentariu