JEFUIREA BOGĂȚIILOR NATURALE ALE POPORULUI ROMÂN, REDEVENȚELE ȘI AMESTECUL INTERESAT AL F.M.I., BĂNCII MONDIALE ȘI COMISIEI EUROPENE (II)

Distribuie pe:

-Comisia specială de anchetă a Senatului României a înregistrat Raportul său cu nr.1872 din 8 noiembrie 2007 privind privatizarea PETROM. De peste șapte ani, Raportul respectiv nu este voie să fie dezbătut în Senat și să fie cunoscut de Poporul Român, pentru a nu se afla jaful de la PETROM și pentru ca D.N.A. să nu treacă la arestări.

Guvernul României s-a angajat față de toate firmele care exploatează țiței și gaze naturale din România că nu va majora, timp de 10 ani, redevențele care sunt cele mai mici din lume. La țiței redevența se calculează la un preț fix de 22 dolari pe baril, indiferent de prețul țițeiului pe piața mondială. Din păcate, invitații pe la diverse televiziuni din București nu știu acest lucru esențial.

- O.M.V. și celelalte firme care exploatează țiței din România au costuri de extracție de 11-13 dolari/baril și îl introduce la rafinărie la prețuri de pe piața mondială. Diferența constituie renta resursei naturale și se încasează integral de către Statul unde sunt rezervele de țiței. Singura excepție din lume este România, unde toată renta resursei naturale o încasează firmele străine și nu intră în Bugetul Statului Român! Numai pe această cale nu se încasează anual la Bugetul de Stat al României 5-10 miliarde dolari.

- Conform Codului fiscal, Legea nr.571/2003, art.216, firmele care exploatează și exportă din România țiței și gaze naturale sunt scutite de plata obligațiilor legale către Bugetul Statului Român. Ca urmare, O.M.V. a demontat o instalație petrochimică din România și a „mutat-o" lângă Viena, iar în Ungaria și Austria prețurile carburanților, gazelor naturale și energiei electrice scad în fiecare an!

- O.M.V. a construit o centrală electrică la Brazi care consumă o cantitate uriașă de gaze naturale din România, pentru care plătește o redevență fixă de numai 15 dolari/1000 m3. Pentru consumatorii români (casnici și industriali) Guvernul României a majorat și va majora foarte mult prețul gazelor, inclusiv pentru încălzire.

- Cu toate că plătesc de 10 ani o redevență de numai 10 dolari/baril la țiței, firmele străine au dublat prețul carburanților vânduți în România și au obținut profituri uriașe.

- Legea petrolului, Legea nr.238/2004, precizează la art.1, alin.1, că: „Resursele de petrol situate în subsolul țării noastre și al platoului continental românesc al Mării Negre…aparțin statului român." Aceste resurse ale Poporului Român au fost concesionate, în secret, prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) din subordinea Guvernului către state și firme străine la cele mai mici redevențe din lume.

- Guvernul Ponta III intenționează printr-o Ordonanță de Urgență să mențină aceste redevențe foarte mici și pentru anul 2015, astfel încât să nu fie diminuate profiturile exorbitante obținute de firmele străine, dar nici să nu fie mărite veniturile Bugetului de Stat cu cel puțin 20 miliarde euro în anul viitor.

- Prin Legea petrolului, Legea nr.238/2004, art.31, s-a stabilit că: „Prevederile acordului petrolier rămân valabile pe toata durata acestuia, cu excepția unor dispoziții legale favorabile titularului acordului petrolier." Acordurile petroliere aprobate de Guvern au o durată a concesiunii, de regulă, de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii de până la 15 ani.

- Ce cantități de țiței și gaze naturale au fost extrase anual, în perioada 2005-2014, pe fiecare firmă și care au fost redevențele plătite anual la Bugetul Statului Român?

-Care a fost valoarea anuală a țițeiului și gazelor naturale extrase din România, calculate la prețul de pe piața mondială și câte zeci de miliarde euro nu s-au încasat la Bugetul de Stat al României?

-Prin concesionarea resurselor naturale din România, de către Regimurile Constantinescu, Iliescu și Băsescu, s-a urmărit și realizat transferarea către state și firme străine a bogățiilor Poporului Român care i-ar fi putut asigura creșterea nivelului de trai și, mai ales, locuri de muncă bine plătite. Prin concesionarea cu clauze secrete sau confidențiale a bogățiilor naturale din România nu s-au încasat anual la Bugetul de Stat venituri de cel puțin 20 miliarde euro! Pe calea redevențelor, pe care insistă în continuare premierul Victor Viorel Ponta, se încasează anual la Bugetul de Stat circa 200 milioane euro cu titlu de redevențe pentru toate resursele naturale. Este evident că Bugetul de Stat este prejudiciat anual cu circa 20 miliarde euro, cu complicitatea și sprijinul membrilor Guvernului României, cei care sunt supărați pe D.N.A. că nu-i invită la cercetări penale.

Lasă un comentariu