CRĂCIUNUL - NAȘTEREA DOMNULUI

Distribuie pe:

 „Iată vă vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut astăzi Mântuitor care este Hristos Domnul, în cetatea lui David" (Lc.2,10-11)

Acestea sunt cuvintele rostite de înger către păstorii din jurul Betleemului, în noaptea sfântă, când cerul a coborât pe pământ, când Fiul lui Dumnezeu „s-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și s-a făcut om", ca pe noi să ne mântuiască. Bucuria aceasta a întrupării și venirii lui Dumnezeu în lume, ca să viețuiască între oameni, s-a transmis de la păstorii Betleemului pretutindeni și peste veacuri, în sufletele tuturor celor ce-au primit vestea cea bună, și anume, nașterea Pruncului Sfânt.

Bucuria luminoasă a Crăciunului izvorăște din faptul că Dumnezeu s-a făcut om, adică Fiul lui Dumnezeu a devenit și „Fiu al omului", fiind în același timp și Dumnezeu și om. Mare taină este aceasta: Dumnezeu cel veșnic și fără de sfârșit, cel necuprins, se lasă cuprins și văzut în chip de om, în așa fel încât El este între oameni ca un frate, ca un semen al lor, deși deosebit de ei; iar despre această mare taină Sf. Grigore Teologul spunea că: „Fiul lui Dumnezeu prin întrupare a rămas ceea ce este (adică Dumnezeu) și s-a făcut ceea ce nu era (adică om), fiind acum Dumnezeu și om".

În cele ce urmează ne vom îndrepta gândul spre omenitatea lui Iisus Hristos, fără să uităm nicidecum că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Ca „fiu al omului", Iisus Hristos este în legătură cu toată omenirea. Sfânta Evanghelie îl numește fiu al lui Adam, al lui Sit, al lui Enoh, al lui Noe. Ca fiu al lui Adam și al urmașilor lui, El este solidar cu toți oamenii, cu fiecare om, El ia asupra lui păcatul lui Adam și păcatele omenirii întregi, ca să mântuiască pe toți „frații" Săi. Dar pentru că El este Mântuitorul, pentru că prin el vine mântuirea din robia păcatului și începe o viață nouă în Dumnezeu, el nu este numai fiu al lui Adam, ci este mai ales Adam cel nou, adică omul cel nou care pune început unei omeniri noi, unei vieți noi, de pace, de iubire, de dreptate și bucurie.

Acum înțelegem de ce ne cuprinde o bucurie atât de mare, de curată, de luminată, când auzim vestea cea bună că Dumnezeu s-a făcut om; pentru că în El avem mântuirea, arvuna vieții celei veșnice. Dar nu-i destul să ne bucurăm și să-i cântăm, să preamărim pe Hristos și mai ales să-L urmăm pe Hristos, pe cel care s-a născut în ieslea Betleemului la plinirea vremii, cum spune Apostolul neamurilor, marele Pavel.

Nașterea lui Hristos în Betleemul Iudeii ne învață multe, dar învățătura cea mai de seamă este cea a unității sub diferitele ei înfățișări. Într-adevăr, la nașterea lui Hristos se vădește unitatea lui Dumnezeu, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Dumnezeu Tatăl este cel care trimite pe Fiul Său în lume. De aceea Iisus, cel ce naște din Fecioara Maria, se va chema „Fiul Lui Dumnezeu". Dumnezeu Fiul este cel ce primește să se facă om pentru mântuirea noastră, iar Dumnezeu Duhul Sfânt este cel ce coboară peste Fecioara curată încât pruncul Iisus „ce s-a zămislit întrânsa din Duhul Sfânt este". Iată unitatea deplină a Sfintei Treimi: Tatăl trimite pe Fiul, Duhul Sfânt adumbrește pe Născătoarea de Dumnezeu, iar Fiul se întrupează.

Nașterea Domnului ne arată nu numai unitatea Dumnezeirii ci și unitatea dintre Dumnezeu și întreaga făptură. Astfel vedem îngerii și oamenii împreună prăznuind, pământul și cerul luminându-se de venirea Domnului. În Hristos, lumină dumnezeiască a răsărit și lumii văzute și celei nevăzute, și toate s-au umplut de bucurie. Unitatea aceasta a creaturii a fost dată de la început de Dumnezeu căci în toate este aceeași substanță, sunt aceleași legi, iar unitatea omenirii izvorăște din faptul că toți oamenii descind din prima pereche, Adam și Eva, toți sunt urmașii lui Adam. Prin venirea Domnului Hristos în lume harul lui Dumnezeu se revarsă în om, în fire, pătrunde și înnoiește totul, ca pe toate să le călăuzească spre starea finală a desăvârșirii, când va fi „un cer nou și un pământ nou". În cadrul acesta nașterea Domnului ne vorbește și despre unitatea familiei, unitatea poporului și a popoarelor. Pruncul este cheagul familiei, în el se concentrează unitatea ei, nădejdile și năzuințele ei. Dar Iisus este vestit de prooroci și ca împlinitor al așteptărilor poporului în sânul căruia s-a născut, și al așteptărilor mesianice de la toate popoarele. În El își vor găsi unitatea „cei de departe și cei de aproape", cuprinși în lumina celui ce s-a născut în lumina Betleemului.

Bucurându-ne de Nașterea Domnului și urmând învățămintele ce se desprind din întruparea și lucrarea Mântuitorului, cântăm și noi împreună cu biserica strămoșească: „Ce vom aduce ție, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi, că fiecare din făpturile făcute de Tine, mulțumită aduce ție: îngerii laudă, cerurile steaua, magii daruri, păstorii minunea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară" (Vecernia Crăciunului).

Ce vom aduce ție, Hristoase? Te vom lăuda nu numai cu buzele, nu numai cu cântări duhovnicești și cu colinde, ci și faptele noastre, cu viața noastră întreagă. Vom dovedi cu fapta rodnicia credinței noastre și vom primi în fiecare an în ieslea sufletului pe cel care a venit în lume pentru noi și pentru a noastră mântuire, pe Pruncul Sfânt, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Lasă un comentariu