O temă de stringentă actualitate: Extremismul maghiar și „problema secuilor" (III)
De la o preocupare științifică - dar și aceasta cu tentă politică, în funcție de naționalitatea, interesul sau un eventual „mandat" încredințat autorului -, „problema secuilor" a revenit, azi, ca o problemă politică, la fel ca o pârghie în mâna celor interesați, pentru destabilizarea și disoluția Statului nostru național. Și ea este încorporată în planurile himerice ale celor care își adjudecă dreptul să domine lumea. În zonă, ea a apărut, în Epoca modernă, ca o „găselniță" importantă a extremismului maghiar revizionist pentru a-și hrăni propria sa himeră, istorică, aceea a „Ungariei Mari", obiectivul său major, himeră născută dintr-o spaimă ancestrală, că națiunea maghiară, puțină ca număr și ca forță, ar putea să dispară din istorie (cum s-a întâmplat cu atâția migratori veniți din Asia) dacă nu va readuce la coroana „Sfântului rege" „perlele" dobândite prin rapt și jaf în „anii de glorie" ai regatului și nu va maghiariza pe toți autohtonii spațiilor cucerite.
La nivelul Statului maghiar, expansionismul pe seama altor spații naționale - expansionism militar, politic, propagandistic -, încurajat și sprijinit și de alte forțe externe cointeresate, a fost expresia majoră a extremismului maghiar, de la constituirea acestui Stat și până azi. Cu acceptul, cu ajutorul și sub protecția Statului s-au dezvoltat în Ungaria, ca și în cadrul minorităților maghiare din țările vecine, forțe politice extremiste, sub acoperire sau la „vedere", un fel de coloană a V-a internă a respectivelor minorități, în sprijinul expansionismului statal. Un substanțial aport, direct și indirect, i-a venit și îi vine din partea anumitor forțe - externe dar și infiltrate intern -, cointeresate și ele - cândva oculte, acum „la vedere", integrate în rețele planetare ale efortului de „globalizare".
Se știe că noi, românii, cu acest extremism revizionist maghiar - unul din cele mai agresive din istorie! - avem un adevărat „contencios" istoric, întrucât teritorii naționale ale valahilor intraseră cândva sub stăpânirea regalității și a noblimii maghiaro-cazare. Slab ca forță proprie, dar agresiv „cât cuprinde", extremismul maghiar, pentru a-și realiza obiectivul s-a străduit și a reușit, de-alungul istoriei, să-și găsească, de la o etapă la alta, un „spate" politic și militar, el însuși, acest „spate", interesat să aibă la „îndemână" un „nebun" care să-i servească propriile interese, de aceeași natură, pe „tabla de șah" a zonei. Acest rol l-au avut, pe rând, de la începutul Evului mediu și până azi, papalitatea, cu a sa biserică romano-catolică, apoi noul „Sfânt Imperiu Roman", sacralizat de papa; mai nou, cele două „distrugătoare" lansate „la apă" de Forțele oculte în etapa interbelică, fascismul musolinian și nazismul hitlerist, abandonate însă după înfrângerea lor în cel de-al doilea Război Mondial. Atunci, extremismul maghiar s-a „orientat", operativ, „din mers", către aprigul extremism bolșevic, personalizat de Stalin, ajuns „salvator" al Europei și al lumii, primind de la acesta, „deocamdată", la schimb, pe lângă sprijin și protecție, o „Regiune autonomă maghiară" în hotarele Statului nostru național. După ce comunismul „a căzut", cu el și primul Imperiu comunist, U.R.S.S.-ul, dar încă nu erau „apele limpezi" în noul Imperiu, moștenitor - numit, eufemistic, Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) - și cum în Europa se edifica o nouă construcție politică, chiar cu mai multe stele în cinci colțuri, ca simbol, numită, tot eufemistic, „Uniune", extremismul maghiar s-a „orientat", iarăși operativ, pentru a o avea ca „spate" politic și nu numai, gândind, cu experiența istorică acumulată, că sub devizele acesteia - transparență și democrație -, amplu mediatizate, își va face „jocul", în sfârșit, pentru realizarea amintitului obiectiv major, chiar dacă, după împrejurări, va trebui să-l mai „amendeze". Și din colaborarea de până acum cu noul „spate", rezultă că nu și-a greșit orientarea; mai mult, exponenți ai săi, cu pricepere de cazari, au ajuns chiar în rândul „doctrinarilor" U.E., la vârf, unde ideea de bază, deja expusă public în anii 2005-2006, era aceea a „topirii" națiunilor etnice și a Statelor lor naționale în Suprastate „civice și multiculturale", fără „culoare" națională, într-o „Europă postcreștină".
(va urma)
