Acum 10 ani, chiar în ziua marii sărbători a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se oficia prima slujbă în monumentala Catedrală „Învierea Domnului" din cartierul târgumureșean Tudor. Lăcașul de rugă și slavă adusă Lui Dumnezeu a fost arhiplin.
Cei mai mulți au fost „tudorenii", dar au ținut să participe la acea primă slujbă oameni din tot orașul.
S-a aflat atunci, printre noi, marele poet-ctitor Adrian Păunescu. A venit însoțit de fiul său, Andrei, alături de care, au cântat pe versurile poetului, Ortansa Luca, Majay Gyözö, eu, și, la refrene, toată lumea aflată în biserică.
Îmi amintesc, după slujbă, AP a zăbovit în oraș mai puțin de o oră, după care a pornit spre București spre a fi alături de fiica sa, Ana Maria, a cărei zi de naștere este chiar 25 decembrie.
Arc peste timp. Duminică, 14 decembrie 2014, Catedrala „Învierea Domnului" din Târgu-Mureș.
La zece ani de la acea primă slujbă, și la patru ani de la acel trist 5 noiembrie, doamna poetului, Carmen, fiica, Ana Maria, fiul, Andrei, nepotul Adrian, au participat la parastasul oficiat în memoria marelui ctitor mutat la Domnul.
Preoții catedralei, Vasile Citirigă, Ioan Pintilie, Ciprian Citirigă, cărora li s-a alăturat preotul Doru Gheaja de la Alba Iulia (prezența Domniei Sale este un superb gest de iubire, respect, recunoștință, prietenie veșnică față de AP!), au oficiat slujba Sfintei Liturghii și, apoi, slujba de pomenire a lui AP.
Alături de famile am fost și noi, cei care am participat la slujbă, înconjurând cu dragoste și respect familia ctitorului, noi, cei care, într-un fel, facem parte din familia extinsă a lui AP, noi, cei mulți (biserica a fost arhiplină!) care îl „revendicăm" pe AP ca fiind și al nostru, al mureșenilor, noi, cei care, prin prezența alături de familie, am dorit să ne manifestăm iubirea și respectul pentru cel care, din iubire pentru Dumnezeu și pentru semeni, a contribuit hotărâtor la ridicarea monumentalului lăcaș, casă a lui Dumnezeu, în care se va ruga până la sfârșitul veacurilor, poporul român!.
Imediat după încheierea slujbei de pomenire, trebuia să urmeze, ca în fiecare an din cei patru scurși de la plecarea marelui ctitor, evocări în cuvinte alese, pline de simțire.
Anul acesta, s-a întâmplat ca, într-un fel, AP să biruie tăcerile lumii căreia îi aparține acum, și să participe, din postumitate, la aceste manifestări - dovezi de neuitare, de veșnică pomenire, care îl păstrează viu în sufletele noastre!
Așadar, după încheierea slujbei de pomenire, în biserică se aude puternică, dar și marcată de emoție, inconfundabila voce a lui AP, rostind cuvinte memorabile: „Este, totuși, cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în această viață! Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat această inspirație, această obligație, și, iată, mă pot deconta în fața destinului meu și în fața dumneavoastră, cu ceea ce vedem aici. A exista o catedrală care să fi trecut și prin voința și lupta ta, este cel mai frumos lucru de pe lume! Am scris 45 de cărți, dar niciuna nu m-a făcut atât de fericit, cum mă face această catedrală!"
Grație memoriei electronice, s-au păstrat pe un CD - (cu valoare de) document minunatele momente de la inaugurarea de acum 10 ani, din care face parte și fragmentul mai sus citat, cu vocea lui AP, rostind acele cuvinte emoționante, memorabile.
Iată și finalul acestui fragment cu vocea poetului, care s-a auzit în catedrală și în 25 decembrie 2004, și în 15 decembrie 2014:
„Aici, acum, cântăm colindul copiilor care n-au tot ceea ce le trebuie, dar, prin felul lor de a trăi și a spera, obțin de la viață, până la urmă, totul: «Colindul gutuii din geam»!"
Și, la fel ca în urmă cu 10 ani, a început „Colindul", interpretat, tot ca atunci, de Ortansa Luca. Un cântec luminând o cale lungă de 10 ani, pe care, cei prezenți au străbătut-o, prin puterea sugestiei, amintirii!
Când s-a încheiat cântecul, a venit în fața asistenței poetul mureșean Răzvan Ducan, care, după câteva cuvinte... în proză (dar deloc... prozaice) a recitat din propriile versuri, omagial, pentru AP. Starea de poezie a continuat-o poetul Nicolae Băciuț, care a recitat din mari poeți români și, firește, din lirica păunesciană.
După vers a urmat cântec. Un minunat cântec, „Din copilărie", scris de Sorina Bloj și Magdalena Puskas, pe versurile lui AP. De această dată, cântecul a fost interpretat de un trio inedit, Sorina Bloj, Angela Mariasiu, Ortansa Luca.
A urmat la cuvânt prof. univ. dr. Ioan Nicolaescu, prieten de cursă lungă al poetului. Din nou, remarcabil cuvântul domniei sale, prin frumoase amintiri și prin citarea unor versuri memorabile din creația lui AP.
Din nou, cântec, o adevărată bijuterie muzicală scrisă de Angela Mariașiu, pe versurile lui AP. Un cântec frumos, cu sunet curat, de clopoțel vestitor, un cântec desprins parcă din magia sărbătorii Nașterii Domnului, sărbătoare pe care cu toții o așteptăm cu bucurie! „Este vestea de har/Că în ieslea de jos/Fiu al Duhului Sfânt/Ni se naște Hristos(...) Și prin oameni e zvon/Și e fapt ireal/Dumnezeu va veni/De Crăciun în Ardeal" (fragmente din poezia lui AP, „Dacă ninge"). A urmat la cuvânt seniorul presei mureșene, poetul Lazăr Lădariu. Ca de fiecare dată, discursul său a emoționat prin trăirile de dor, iubire și respect pentru AP, dar și prin cuvintele înflăcărate, de mare patriot român!
Toate cuvântările, toate cântecele care s-au întâmplat acolo, în fața altarului, în fața Ușilor Împărătești, au fost răsplătite cu binemeritate aplauze, cu participare ...sonoră, la refrene, din partea numeroasei asistențe, dar, de dragul adevărului, trebuie să recunoaștem că „intrarea în scenă" a părintelui Doru Gheaja a fost aplaudată cu un ușor spor de entuziasm.
Cea mai puternică și frumoasă voce bărbătească a Cenaclului Flacăra, părintele Doru Gheaja, a interpretat cântece patriotice esențiale, „Marșul lui Iancu", „Colindul Ardealului". I-a ținut... isonul toată suflarea aflată în biserică!
A venit la microfon, Andrei Păunescu. Primul cântec a fost „Totuși, iubirea". I s-au alăturat Ana Maria Păunescu, Sorina Bloj, Angela Mariașiu, Ortansa Luca și întreaga asistență.
Fiul Poetului a cântat apoi, secondat de aceeași „formație", „Căciula", „Treceți, batalioane române, Carpații!" și „Doamne, ocrotește-i pe români!". Publicul a cântat și a aplaudat cu mare însuflețire!
La finalul acestui scurt dar consistent program, Andrei Păunescu, firesc, a dorit să se adreseze celor prezenți, în numele domniei sale, în numele familiei.
Primele cuvinte, doar primele cuvinte a reușit fiul Poetului să le rostească fără a fi marcat de încărcătura momentului.
A fost un (început de) discurs „cu nodul în gât", cum se spune. În locul cuvintelor au venit lacrimile! Ele au vorbit, au spus mai mult decât cuvintele, dar au venit și ca o eliberare a tensiunii emoționale.
Mărturisesc, am lăcrimat și eu cu el, și ca mine, au fost mulți în public! Dragul meu domn Andrei!
Lângă Ana Maria și lângă Andrei a venit doamna Carmen, soția poetului, spre a primi, în semn de omagiu, o plachetă sub forma unei cărți deschise, având pe cele două pagini, sculptate în piatră, profilurile catedralei și ale ctitorului (pământean al) ei, parcă privindu-se unul pe altul. Placheta, din piatră (semn de durată!) este opera artistului plastic Ioan Astaluș, „aci de față", aplaudat de asistență pentru frumoasa realizare.
Al doilea final al acestei întâmplări asemănătoare în spirit cu manifestările Cenaclului, i-a aparținut părintelui Doru Gheaja, care a colindat (colindele nu se cântă; se colindă!) împreună cu toți cei aflați în biserică, „O, ce veste minunată".
Urmează un anunț pe care-l face părintele Citirigă, un anunț care uimește și bucură, deopotrivă, întreaga asistență! După aceste momente, de aniversare a celor 10 ani de la prima slujbă ținută aici, de comemorare a poetului-ctitor la patru ani de la mutarea la Domnul, se va oficia, în această biserică, un botez!
Părinții Andrei Păunescu și Maria Magirescu au avut inspirația, dorința, bucuria de a-și creștina fiica Adriana Maria, în vârstă de două luni și jumătate, chiar în biserica la a cărei înălțare a pus umărul bunicul ei, marele poet-ctitor Adrian Păunescu!
Nași au fost familiile Lazarov și Săteanu, cărora li s-au adăugat „din mers"(-ul mașinii dinspre București spre Târgu-Mureș) Ana Maria Păunescu și Daniel Șerban.
Dacă toți cei prezenți în biserică l-am simțit într-un fel printre noi pe AP, auzindu-i vocea și avându-i printre noi pe copiii săi, Andrei și Ana Maria, iată că el a fost aici cu noi, cât se poate de real, renăscut/viu, și printr-un alt urmaș! Adriana Maria, micuța creștinată aici, are în moștenirea ei pe linie paternă ceva din gena lui AP. Îi dorim Adrianei Maria, din tot sufletul, ca gena să-i fie atinsă de geniul ilustrului ei bunic, al cărui nume îl poartă!
Adrian Păunescu, noi, cei care te-am iubit, te iubim și te vom iubi, ai fost, ești și vei rămâne cu noi pentru totdeauna!
Îți simțim prezența aici, în acest lăcaș de închinare către Dumnezeu, lăcaș care va dura până la sfârșitul veacurilor!
Îți simțim prezența în fiecare vers din poeziile pe care ni le-ai lăsat moștenire, în faptele puse în slujba binelui, frumosului și adevărului din viețile semenilor, în urmași!
