Repertoriul tradițiilor și obiceiurilor de iarnă este cel mai complex, bogat și spectaculos instrument la care cântă cultura noastră. Având în plan central familia, el include un alai de colinde - cântece de stea, flori dalbe, vicleim, plugușor, sorcovă; jocuri cu măști - turca, cerbul, brezaia, ursul; dansuri - căluții, călușeii; teatru popular și o seamă de datini, superstiții, practici și zicale cu origini în credințele și miturile străvechi sau creștine, care exprimă în mod strălucit înțelepciunea noastră populară. Împletirea dintre real și fantastic este una dintre caracteristicile datinilor noastre din toate colțurile țării.
Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul pentru ca omul să fie sătul în acea zi. Românii au extins această zicală, susținând că, cine nu are porc gras de Crăciun, nu poate spune că a fost fericit în acel an. Așa că, de Ignat, în 20 decembrie, se spune că e cea mai favorabilă zi pentru o astfel de practică, pentru că, după spusele moșilor noștri, porcul care nu se taie de Ignat nu se va mai îngrășa. În unele zone, sângele de porc se pune la uscat, după care se macină și se afumă, fiind folosit pentru a vindeca copiii de guturai, spaimă sau alte boli. În alte zone ale țării, porcul se taie de Crăciun, iar gospodinele pregătesc „pomana porcului" o tocană din carne macră, cu ceapă și slănină, cu care se servesc primii musafiri care vor trece pragul la colindat.
În Bucovina, se spune că în Ajunul Crăciunului sufletele răposaților se întorc pe la casele lor și, de aceea, pe masă trebuiesc așezate un colac și un pahar de apă, care să le potolească foamea și setea. În unele sate maramureșene, se spune că femeia care nu așterne de Crăciun o față de masă cu ciucalăi, pe pereți ștergare tărcate și pe pat perne cu fețe tărcate este blestemată. La noi în Transilvania, pregătirile pentru Sărbătorile de iarnă începeau pe data de 15 noiembrie, odată cu începutul postului, dată de la care luau sfârșit muncile câmpului, nu se mai consuma carne, iar femeile se strângeau pe lângă casă, la șezători, pregătind straie de sărbătoare. În Moldova, pentru sărbătorirea Crăciunului, se pregăteau 12 feluri de mâncare, câte luni are anul, din care nu se servea până ce nu erau binecuvântate de preot. În Oltenia, de Crăciun, se adunau gunoaiele în curțile gospodăriilor, pentru ca anul care vine să aducă pui mulți. În unele sate, uitate de lume și timp, aceste tradiții sunt păstrate cu sfințenie, exact așa cum erau ele și acum 2000 de ani. Dintre superstițiile care însoțesc sărbătorile noastre de iarnă, cele mai cunoscute spun că aluatul frământat în ajunul Crăciunului este bun de deochi pentru vite, sau că, la miezul nopții de Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc. În postul Crăciunului trebuie neapărat ca să visezi verde, așa încât să fii bogat tot anul.
În ceea ce privește Ajunul Crăciunului, datina străbună cere ca pomii să fie legați cu paie pentru a rodi din belșug în anul care vine, pe masă să fie puse întâi bucatele și numai apoi băutura, ca să fii îndestulat tot anul, și se dă copiilor să mănânce bostan pentru a fi rumeni și frumoși tot anul care vine. Tot în Ajun se împodobește bradul, cu podoabe care diferă de la o zonă la alta, cel mai des întâlnit fiind șiragul confecționat din boabe albe de fasole. Tradiția bradului de Crăciun exista în cultura noastră înainte de era creștină, spun cercetătorii, arătând că bradul este cel mai important arbore prezent în obiceiurile noastre, dar și la cele mai importante evenimente din viața românilor, cum sunt cununia, botezul și înmormântarea. Se spune că românii își împodobesc casa cu crenguțe de brad pentru a aduce prosperitate, fertilitate, noroc și viață lungă.
Colindele încununează obiceiurile Sărbătorilor de iarnă, iar datina cere ca acestea să vestească nașterea Pruncului Iisus Hristos. Colinda a dobândit o destinație precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor domestice, creșterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea și tihna bătrânilor, influențarea în sens pozitiv a vieții oamenilor și a naturii. Colindatul cu măști este un ritual strict păgân, amintind de ritualurile de vânătoare ale zeului Crăciun. În timp, ritualurile păgâne au fost reinterpretate și schimbate sau amestecate cu interpretări religioase. Oricum s-ar desfășura ele, însă, colindătorii sunt așteptați, primiți cu brațele deschise și recompensați în casele românilor, pentru că se spune că ei aduc sănătate și un an prosper. Colindele au loc în curți, în case sau sub ferestre, seara, noaptea sau chiar dimineața, începând cu seara de 24 decembrie și continuând chiar până la Anul Nou.
Crăciunul este sărbătorit pe data de 25 decembrie, deoarece este apropiat de solstițiul de iarnă, una dintre cele mai importante sărbători ale dacilor. În trecut, tot pe data de 25 decembrie, se sărbătoreau și Saturnaliile, eveniment la care oamenii mai avuți făceau daruri celor nevoiași. De Crăciun, bătrânii asceți coborau din munte, purtând pe umeri cojoace de oaie, aducând desagi pline cu crenguțe de vâsc considerate leac, atât pentru oameni, cât și pentru animale. În tradiția noastră chiar există un zeu moș care aducea în acea perioadă din an daruri, cum erau caș, urdă, mere, nuci, colaci și vin.
Tradițiile românești privind Sărbătorile de iarnă sunt legate de elemente din natură, mai ales focul și lumina, reprezentând speranța că zeul soare va aduce în curând primăvara. Ele reprezintă esențe ale bogăției noastre spirituale, care nu vor dispare în timp dacă le vom acorda cu toții importanța și respectul cuvenite.
