„Cupa Crăciunului 2014" - ediția a II-a, o reușită! Micii fotbaliști, încântați de prezența lui Moș Crăciun la festivitatea de premiere!

Distribuie pe:

În perioada 20-21 decembrie, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș s-a desfășurat „Cupa Crăciunului 2014" - ediția a II-a, o competiție amicală pe teren redus pentru copiii născuți în anul 2003. Un număr de 150 de sportivi au luat parte la evenimentul care a fost o reușită în organizarea cluburilor ASA și Trans-Sil 2008 Târgu-Mureș, în colaborare cu Primăria Târgu-Mureș și Consiliul Local, cu sprijinul DJST Mureș, AJF Mureș, Hotel President, Joma România, SC Transport Local în asociere cu SC Siletina Impex SRL, Auchan, Promenada Mall. La turneu au participat echipele: ASA Târgu-Mureș, Trans-Sil 2008 Târgu-Mureș, ACS Kinder Sg. de Mureș, Speranța Târgu-Mureș, Olimpia Beclean, Europa Alba Iulia, CS Borșa, CFR Cluj 2004, Viitorul Cluj-Napoca (2 echipe) și CFR Cluj-Napoca (2 echipe).

„Este pentru prima dată în România când la un turneu fotbalistic nu a contat rezultatul final, clasamentul și nici titlurile jucătorilor. A fost o competiție reușită în care a primat fotbalul de plăcere și spectacolul. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, părinților și antrenorului Cornel Șerban, pentru eforturile depuse", a afirmat Alexandru Andrași, șeful Centrului de Copii și Juniori ASA Târgu-Mureș, totodată, director de organizare și coordonare a competiției.

Toți copiii prezenți pe teren și în sală la festivitatea de premiere l-au întâmpinat pe Moș Crăciun, invitatul special, care le-a adus alături de Crăciunițele sale multe cadouri, spre marea bucurie a acestora!

„Ne bucurăm că au participat un număr mare de copii, iar cel mai important aspect al turneului a fost fair-play-ul, și mă refer la faptul că nu s-au acordat premii de clasament, ci toate echipele au fost premiate cu locul întâi pentru participare. Felicit antrenorii și părinții pentru că au participat la acest eveniment și le urez la toți Crăciun Fericit și Sărbători Fericite! În ceea ce privește echipa ASA Târgu-Mureș, Liga I, pot spune că își dorește încontinuare performanță!", a declarat Cristian Cherteș, directorul general al ASA Târgu-Mureș.

Lasă un comentariu