MULTE SCHIMBĂRI „DE FORMĂ", NU, ÎNSĂ, ȘI CU UNA ESENȚIALĂ: CEA „DE FOND"!

Așadar, vom intra, în curând, în cel de-al 26-lea an de capitalism, cu cel de-al patrulea președinte, în persoana lui Klaus Iohannis, la „cârma" României. Mulți cetățeni se și întreabă: „Va marca oare acesta, prin atitudine și comportament, mult-așteptata schimbarea a mentalității politicianului român?". Înaintea unui posibil răspuns, o precizare: în cei 25 de ani de capitalism (fie el și de… cumetrie!), în locul partidului unic - PCR - au apărut, ca ciupercile după ploaie, mai multe partide, ale căror denumiri, în timp, au suferit diverse schimbări. Nu le vom enumera, ele fiind îndeobște cunoscute. Deci, o schimbare a avut loc: cea „de formă."

Ce a rămas însă, în esență, neschimbat: mentalitatea. Potrivit unor comentatori și analiști români independenți, principala problemă a României de azi sunt mentalitățile majorității populației și, pe cale de consecință, ale politicienilor „emanați."

Or, apropo de ceea ce va face Iohannis, numai o schimbare, bruscă și radicală, o revoluție a mentalităților de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia și conducerea la vârf. Așteptăm - consideră analiștii - degeaba de la falsele elite să genereze schimbări în bine. Nu o vor face pentru că le este foarte bine așa, atâta vreme cât, după ce că le îmbogățim, le mai și votăm. Faptul că nu ne schimbăm mentalitățile face pe oricine votăm să câștige tot… sistemul. Și asta pentru că mintea colectivă nu are pur și simplu maturitatea de a concepe cu adevărat o altă lume. Într-un cuvânt, culegem ceea ce alegem. Și asta pentru că mentalitatea a rămas aceeași dinainte de '89. Dovada: un număr important dintre politicienii de azi - miniștri, parlamentari etc. - se află, ca și activiștii PCR de ieri, în al cincilea, poate chiar al șaselea mandat (precum în defunctul MAN!), cocoțați pe valul nemulțumirilor de dinainte de 1989. Tinerii, apăruți în politică, în ultimii ani, proveniți din organizațiile de tineret ale partidelor menționate, seamănă, izbitor, ca mentalitate, cu cei recrutați de PCR din… rândurile fostei UTC! Sigur, nu intră aici excepțiile. Și am fi nedrepți să nu recunoaștem că există (puțini, e drept!) și politicieni autentici. În rest, toți o apă și-un pământ: mincinoși și tupeiști de profesie, indivizi care (precum activiștii de ieri) consideră că li se cuvine totul; că, dacă partidul lor a ajuns la putere, trebuie să ocupe toate funcțiile; că „prostimea" trebuie să-i voteze fără să pună întrebări.

Punem, totuși, și noi, o întrebare: cum au reușit unii dintre acești impostori (gen Hrebenciuc) să se mențină, ani la rând, în Parlament, în guvernele care s-au succedat? N-ar fi fost, prin România, alții mai buni și mai competenți? Răspunsul este simplu. Și, după '89, de la prefect până la șeful Gărzii Financiare sau al Poliției, toți au fost numiți pe criterii politice. Înainte de '89, ca să ocupi o funcție, trebuia, musai, să fii membru de partid. Acum, la fel. În ultimii 25 de ani, schimbarea guvernelor înseamnă (a însemnat) automat un val de destituiri în lanț. Mai întâi a fost pesederizarea, apoi cederizarea, din nou, pesederizarea, iar, la un moment dat, România a fost împărțită între liberali și democrați, ultimii vopsiți peste noapte în culori democrat-liberale.

Acesta a fost (este) contextul sub care, în ultimii 25 de ani, s-au dat tunuri de zeci de miliarde de dolari, au fost devalizate bănci, au fost vândute la prețuri de nimic „bijuteriile" României (Romtelecom, Sidex Galați, Romcim, Petrom și câte altele). Tot ce a contat a fost comisionul, plasarea, fără nerușinare, a miniștrilor în consiliile de administrație, în comisiile de privatizare și cam în tot ceea ce aducea profit (bani nemunciți) din țara devalizată. Ba, dimpotrivă, am spune că, dacă înainte de '89, nimeni nu a acumulat, în doar câțiva ani, zeci de milioane de lei (ori euro), în cei 25 de ani de capitalism românesc, protipendada politică nu doar că și-a schimbat „cutiile de chibrit" - cum se numeau apartamentele de stat - cu palate sfidătoare, dar milionari fiind, în disprețul populației, își fac concediile pe la Miami, Dubai, Insulele Canare și prin alte locuri exotice!

În concluzie, PCR, deși nu mai e, „trăiește" încă, prin mentalitatea partidelor de azi. Deci, fără o schimbare de mentalitate - care nu se produce chiar de azi pe mâine! -, chiar cu Klaus Iohannis, președinte al României, sunt slabe speranțe ca anul 2015 și următorii să marcheze mult așteptata schimbare, în privința așteptărilor populației.

Dar, cine știe… Căci, vorba românului, speranța moare ultima! Iar cum în orice lucru există un început și un sfârșit, s-ar putea ca și noul președinte al României să marcheze, prin atitudinea și prezența sa - în următorii cinci ani, la Cotroceni - începutul acelei schimbări „de fond" în politica românească, pe care o așteptăm cu toții. Și care este atât de necesară!

Lasă un comentariu