Cinstitului nostru cler, cinului monahal și binecredincioșilor creștini din Eparhia noastră, har și pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!
Iubiți fii duhovnicești,
Cu inimile pline de bucurie, în armonia frumoaselor colinde, întâmpinăm Nașterea după trup a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acesta este evenimentul cel mai important din istoria mântuirii neamului omenesc, „unicul nou sub soare". Tatăl ceresc „n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El" (In. 3, 17). Mesia a venit în sânul istoriei stigmatizate de păcat și de moarte, ca să realizeze înălțarea noastră duhovnicească, spre a ajunge „la starea de bărbat desăvârșit" (Efes. 4, 13).
Înțelegem, deci, că actul mântuitor de la Betleem este coborârea lui Dumnezeu pentru înălțarea omului. De aceea, Sfântul Atanasie cel Mare spune că Fiul lui Dumnezeu, prin Întruparea Sa, „a coborât cerul pe pământ, pentru ca noi să ne înălțăm la cer". Minunea Nașterii Domnului în peștera săracă nu prețuiește nimic pentru noi, dacă Mântuitorul nu Se naște în peștera sufletului nostru. Atât de mult dorește aceasta, încât El fiecăruia îi șoptește tainic: „Dă-Mi, fiule, Mie inima ta!" (Pilde 23, 26).
Dreptmăritori creștini,
Este bine să ne întrebăm: Ce este un creștin? La această întrebare pot fi date multe răspunsuri. Un creștin este o persoană care recunoaște că Iisus este „Fiul lui Dumnezeu Cel viu" (Mt. 16, 16), Mesia, Mântuitorul lumii. Un creștin este cel ce și-a predat viața sa lui Hristos-Domnul și-și modelează ființa după învățătura Sa evanghelică. Un creștin este cel ce s-a botezat, frecventând cultul divin și primind regulat Sfintele Taine. Un creștin este cel care își iubește vrăjmașii și se roagă pentru cei care îl prigonesc, făcând mereu binele. Toate aceste definiții ale creștinului sunt bune, dar nu sunt complete, fiindcă a fi creștin adevărat înseamnă a-L avea pe Hristos locuind în tine. A fi „în Hristos" înseamnă a fi o „făptură nouă" (II Cor. 5, 17) și a umbla „întru înnoirea vieții" (Rom. 6, 4).
Când un grup de creștini înfruntau martiriul în arena din Cartagina, în anul 203, printre ei era și o tânără sclavă, Felicitas. Ea a născut în închisoare, în mari dureri, pe primul ei copil. Unul dintre gardieni i-a zis în acele momente: „Dacă tu suferi acum atât de mult, ce vei face când vei fi zdrobită de către fiare?". Ea a răspuns: „Ceea ce sufăr acum, sufăr eu singură. Dar atunci, Altul va fi în interiorul meu, Care va suferi pentru mine, întocmai cum eu voi suferi pentru El". Într-adevăr, Hristos era o prezență și o putere interioară în viața tinerei Felicitas. Numai așa se poate explica curajul extraordinar de a-L mărturisi pe Hristos în fața morții ei martirice.
Fiecare credincios este chemat să stăruie pe calea binelui „până când Hristos va lua chip" (Gal. 4, 19) în ființa lui. Dar pentru ca Hristos „să ia chip" în credincios, trebuie să Se fi născut în el. Această naștere mistică a lui Iisus repetă duhovnicește nașterea Lui istorică. După cum observă Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cuvântul lui Dumnezeu, „odată născându-Se după trup, pururea voiește să Se nască după duh, pentru iubirea de oameni, celor ce voiesc; și prunc Se face pe Sine în aceia, plăsmuindu-Se prin virtuți". Este bine că Dumnezeu este pentru noi (cf. Rom. 8, 31), este mai bine că Dumnezeu-Emanuel este cu noi (cf. Mt. 1, 23), dar este cel mai bine când El locuiește în noi. Așa S-a rugat Domnul pentru ucenici după Cina cea de taină, zicând: „Părinte, Eu întru ei și Tu întru Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una" (In. 17, 23).
Ceea ce s-a petrecut odată, la Nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu din Preasfânta Lui Maică, se repetă duhovnicește și în persoana credinciosului. Sfântul Simeon Noul Teolog zice: „Așadar, Îl zămislim nu trupește, cum L-a zămislit Fecioara și de-Dumnezeu-Născătoarea, ci duhovnicește, însă ființial". Cât de important este să trăim în Hristos și Hristos să trăiască în noi, ne-o arată El Însuși când zice: „Eu sunt Vița; voi, mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic" (In. 15, 5). Când viața Viței (a lui Hristos) este în ramuri (în noi), suntem capabili să trăim cu adevărat și să fim roditori. Acum, realmente, Hristos „Se sălășluiește, prin credință, în inimile noastre" (cf. Efes. 3, 17).
Adevărata criză de energie din lumea noastră este în tine, în mine și în fiecare dintre noi, întrucât încercăm să trăim viața creștină fără prezența lui Hristos Care locuiește în noi. Esența Evangheliei constă în nașterea lui Hristos în noi, pentru ca viața Lui cuceritoare să biruie moartea noastră interioară. Un Hristos Care nu este în noi nu este al nostru. Aceasta se aseamănă mult cu doi oameni care au o boală mortală, pentru care numai penicilina este tratamentul. Amândoi spun că ei cred în puterea penicilinei. Totuși, unul o ia; celălalt nu o ia. Unul supraviețuiește, iar celălalt nu. Tot așa, un Hristos în exteriorul nostru nu ne face bine. Hristos Care sălășluiește în noi ne mântuiește, ne dă putere, ne ajută să dobândim asemănarea cu Dumnezeu și să devenim dumnezei după har, precum afirmă Clement Alexandrinul.
Iubiți credincioși,
Trăim un timp în care cele zece porunci dumnezeiești și Evanghelia lui Hristos sunt călcate în picioare, iar numele lui Dumnezeu este folosit în modul cel mai necuviincios. Nenumărați creștini iubesc astăzi „taina fărădelegii" (II Tes. 2, 7) și adoră zei falși, fiind obsedați de căutarea bunurilor materiale și infestați cu ambiții nesănătoase. În multe părți ale globului pământesc, oamenii se omoară între ei, legalizând execuția, eutanasia și avortul. Toate acestea cauzează un întreg cortegiu de suferințe și atrag mânia lui Dumnezeu, „care se descoperă din cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor" (Rom. 1, 18).
Noi, creștinii, avem cu toții chemarea să ne împăcăm cu Dumnezeu, Care este „mult-milostiv și îndurător" (Ic. 5, 11). Să-I permitem, astfel, Mântuitorului divin să pătrundă în peștera întunecoasă a inimilor noastre, spre a sădi în ea lumina unei credințe nezdruncinate, a unei speranțe sigure și a unei iubiri arzătoare. Dacă Domnul este prezent în noi și în mijlocul nostru, El va mistui, ca un foc puternic, ceea ce este păcat, răutate, ură și necurăție. În acest fel, e cu putință ca „în inimile noastre să domnească pacea lui Hristos" (Col. 3, 15). Aceasta este pacea senină a Betleemului, pace pe care v-o doresc tuturor, alături de urarea „La mulți ani!".
Al vostru către Hristos-Domnul rugător, † IRINEU Arhiepiscop al Alba Iuliei
