MOȘ CRĂCIUN, PRIETENUL COPIILOR DIN LUDUȘ

Distribuie pe:

Deși nu a avut parte de zăpadă, Moș Crăciun a reușit să ajungă și la Luduș. Știa că are aici prieteni care cred în el, îl prețuiesc, îl iubesc și, sub niciun chip, nu voia să le înșele așteptările. A venit cu daruri la cei despre care a aflat că au puțin ajutor din partea celor care le-au dat viață sau pe care soarta i-a cam ocolit atunci când a fost la împărțitul binelui pământesc. S-a întâlnit și cu copiii care i-au trimis din timp scrisori să-i caute și, dacă se poate, să le aducă darurile dorite de ei. Frumoasele gânduri, așteptări și intenții au prins viață cu ajutorul constanților săi prieteni din oraș, pe care îi recunoaștem ca binevoitori colaboratori și sponsori. Printre ei, cei mai darnici au fost Consiliul Local, Primăria orașului, domnul primar Cristian Moldovan. Cu sprijinul lor, Moș Crăciun le-a adus bucurii celor două sute de preșcolari participanți la Festivalul de colinde, desfășurat la Casa Orășenească de Cultură, elevilor din clasele a II-a de la Școala ,,Ioan Vlăduțiu'' și copiilor din oraș care, împreună cu interpretul profesionist Florin Voșloban, i-au colindat pe participanții la Sfânta Liturghie, duminică, 21 decembrie, la Biserica ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel'', altor peste 1300 de copii și copilași din toate cartierele orașului, invitați să urce în Autobuzul lui Moș Crăciun în aceeași zi de duminică, altor câteva sute de copii pe care Moș Crăciun i-a primit, ajutat de Crăciunițele de la Liceul Tehnologic, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în ,,Căsuța lui Moș Crăciun'' amenajată de Primărie în imediata apropiere a dioramei care ne amintește de Nașterea Domnului Hristos, copilașilor aflați în grija doamnelor de la secția de pediatrie a Spitalului Orășenesc, grupurilor de colindători cărora Primăria le-a deschis ușa ca o bună gazdă.

Lasă un comentariu