Viorica Șutu - o poetă a „geometriei sacre"

Distribuie pe:

După volumele de versuri, Cărări de gânduri (2012) și Țărm anonim (2013), poeta de pe Târnava Mică, Viorica Șutu, ajunge la a treia carte de poezie, „Răstimp între lumi" (Ed. Nico, Târgu-Mureș, 2014, 104 pp.), care marchează un progres semnificativ, un plus de lirism, de substanțialitate, prin deschiderea spre metaforă și simbol, printr-o tehnică poetică unică în felul ei, neașteptată la un poet de provincie, surprinzătoare întru totul.

Pentru a motiva această mutație poetică, cu totul specială, am să reproduc în întregime una dintre recentele sale poezii:

„Doamne...Tu... / ai schițat / pe un pumn / de lut / doar un triunghi. /

La mijloc magic ochi / cu pleoapa scut. / Cerc, semicerc, / încerc /

tăria piramidei / ce mi-ai dat / simplă din linii drepte, / să mă `nalț cub /

însingurat / din trepte în trepte / spre altar de zigurat".

(Geometrie sacră)

Ion Barbu, poetul „Jocului secund", cel care respingea poezia „leneșă", ar fi bucuros să aibă sub ochi o asemenea poezie și cu siguranță ar saluta-o cu încântare.

Poeta, Viorica Șutu, are o intuiție, un imaginar liric, nu doar pictural în sensul știut - „ut pictura poesis", cum constată Nicolae Băciuț, editorul cărții -, ci și unul al „geometriei sacre", ca să folosesc o sintagmă nemaiauzită a poetei de la Târnăveni sau Diciosămărtin (în traducere, „orașul Sfântului Martin"). Ea folosește desigur o simbolistică sacră, sincretică: „triunghiul", „ochiul", „piramida", „cubul"(acesta se întâlnește și la Nichita Stănescu), „cercul", „semicercul", „sfera" etc.

Cu o pagină mai înainte, la pagina 21, întâlnim o imagine grafică un desen care merita să figureze pe prima copertă: Un cerc - simbolul perfecțiunii - în interiorul lui, sus, ca un „ochi", alt cerc; în partea de jos a cercului mic, a „ochiului", vedem un om îngenuncheat într-o evlavie totală, în extază să-i zicem. Poezia și această grafică sunt complementare, sunt ca niște vase comunicante în spațiul sacrului, al Divinului.

Plecând de la cele două, poezie și grafică, aș numi-o pe Viorica Șutu o poetă „a geometriei sacre" și i-aș aduce un elogiu meritat, cu mare putere de individualizare.

Reproducem aici una dintre misterioasele imagini grafice, care îndeamnă la reflecție, care predispun la contemplație, ca și poezia din volumul recent, „Răstimp între lumi", care este fără îndoială o carte care s-ar cuveni să fie premiată și s-o legitimeze pe autoare ca pe un veritabil poet.

„Geometrie sacră". Nu avem timp aici și acum să analizăm în întregime volumul, care cuprinde peste 60 de poezii.

Comparându-l cu cele două, anterioare, firește că se constată mutația calitativă, chiar dacă nu peste tot.

Din volumul de debut al poetei, „Cărări de gânduri", mi-au rămas în memoria afectivă câteva poezii naturiste, să le spunem, cu un termen consacrat, pasteluri, Iarnă (p.5), reluat în volumul următor nu știu dacă din greșeală sau intenționat, căci este deosebit de realizat, „Plouă" (p. 39), care ne aduce aminte de Bacovia, și Ofrandă (p. 76), care ar merita să fie reprodusă în întregime, fiindcă este cantabilă, cuceritoare, cu imagini proaspete, autentice, de mare simplitate și nebănuit efect emoțional-artistic: „Pe dealuri, nucii se ruginesc, / În aer, miros de tămâie, / În vii, strugurii se pârguiesc, / Eu țin în palme o gutuie. // Cu țipăt trist, cocorii se duc, / Zarea e tot mai săracă. / Eu țin în brațe, pe-o bancă sub nuc, / Prune în coșul de salcă. // Prin frunziș, raze călduțe răzbat, / Văd nuca în straiul ei nou, / Cum iese din cuibul verde, crăpat, / Ca puiul din coaja de ou. // Viespi stilate. Sunt roiuri în pod. / Se-nfruptă din fructe voioase, / Privesc amuzată. Le place gustul de iod? / Sau doar sunt curioase? // În livadă, miroase a piersică coaptă / Și-a mere și-a rozmarin, / Cu poala plină, cu drag ies la poartă, / Să-mpart din belșugul divin. // Spre seară, otava-și aduce prinosul, / Parfum minunat de trifoi, / Taraful de greieri pe tot imașul / Îmi inchid lin pleoapele moi." (Ofrandă).

Din al doilea volum, „Țărm anonim", mi-a atras atenția poezia „Cosașul". O poezie inconfundabilă, în ciuda faptului că imaginea cosașului o găsim în literatura preclasică și clasică (Vasile Alecsandri, Pasteluri; Liviu Rebreanu, romanul Ion).

„Când raza de soare mai doarme ușor, / Voinicul cosește pologul cu spor. / Îi pică sudoarea de pe fruntea lată, / Ca bobul de rouă pe iarba tăiată. // Îmi pare un zeu ce împarte dreptate / În stânga și-n dreapta, / Cu gesturi ritmate. // Cad snopi grei, tăiați, de margarete, / Cad campanule ca stropi mari când plouă, / În brazde grele de rouă. // (...) Pe fruntea lată, sub cârlionțul căzut, / Înflorește o rugă de mulțumire / A lucrului bine făcut." (Cosașul).

Salutăm cu bucurie acest eveniment editorial și o felicităm pe poeta Viorica Șutu, care se încadrează printre atâtea poete de valoare din municipiul nostru și nu numai: Daniela Cecilia Bogdan, Viorica Feierdan, Mihaela Cernea, Vanda Ani, Adela Cristea etc.

Reținem un fapt deosebit: poeta își ilustrează textele cu imagini grafice, cu picturi, făcute cu mâna ei, de mare varietate și frumusețe, cu o pregnantă modernitate. Ea mărturisește că imaginile le descoperă în interiorul nodurilor de la arbori. Trebuie doar să le cauți, căci ele există, sunt „opera" Creatorului Suprem. „Eu nu fac - se confesează poeta-pictor - decât să le scot la suprafață".

Există sculptori populari, între care aș pomeni pe Sever Suciu de la Târnăveni, noi l-am numit „un Brâncuși al Târnavei Mici", care „exploatează configurația exterioară a lemnului, adică descoperă ipostaze umane, la suprafața lemnului. Viorica Șutu le descoperă în interiorul lemnului. „Trebuie să știi vorbi cu natura, să-i descoperi tainele ei..."

Mersul poetei este asemenea alpinistului, „Cavaler rătăcit în albul pustiu / pe-ngusta creastă / care desparte / lumea albastră / de un abis cenușiu" (Alpinistul), s-a învins pe sine, ajungând, prin rostirea poetică, la înălțimi nebănuite și totuși visate.

Cele mai realizate poeme ale sale sunt cele de factură naturistă, fiindcă între poetă și natură există o legătură secretă, învăluitoare: „E liniște / cu line zbateri / de mistice izvoare. / O lebădă în ape violete / așteaptă / maiestuoasă între nuferi / să-și cânte în noapte ultima sonată" (Cântecul lebedei).

 

Lasă un comentariu