S-a spus, nu o dată, că o carte ne poate salva din mediocritate. Rolul acesta, credem, îl au cărțile ce nu pun stăpânire egoistă „pe o parcelă din grai", ci statornicesc legile bunei-credințe, viețuirea în infinitul adevărului și al frumuseții.
Antologia lui Nicolae Băciuț, Întoarcerea lui Ioan Alexandru, Editura Nico, Târgu-Mureș, decembrie 2014, aparține bunei-credințe, ilustrând, în opinia noastră, reflecția lui Ioan Alexandru din eseul Poezie și filozofie despre poetul-fiu al luminii care în buna sa credință are nevoie ca cel ce-i comentează lucrarea să fie „și el om de bună-credință pătruns de același ideal de perfecțiune morală."
Citindu-l încă din adolescență și cunoscându-l, începând cu anii 80, ca student al Literelor clujene și, mai apoi, ca redactor al revistei Vatra, dialogând despre ce trebuie cuprins în noi din ceea ce au trăit înaintemergătorii, despre istoria ca viziune și iubirea ca eternitate, despre poezia care nu ignoră Logosul ( a se vedea O istorie a literaturii române contemporane în interviuri, Editura Reîntregirea, 2005, p.18-26), apropiindu-se confratern de universul sapiențial și nădăjduirile poetului, Nicolae Băciuț poartă buna-credință pe care Ioan Alexandru i-o cerea receptorului operei sale. Reîntorcându-se la rostirile și rostuirile sacre din viața și opera poetului, Nicolae Băciuț își adresează șieși - și ne adresează - îngrijorătoarea întrebare: De ce e marginalizat, astăzi, Ioan Alexandru? ; poetul care dorea să fim noi înșine prin puterea credinței și adevărul ființei fundamentat pe iubire de neam și jertfa istoriei, pe setea după spațiul românilor, pe focul spiritual. Poate că drepturile de autor, invocate de urmași, obturează valorizarea noii lecturi și exegeza critică, reinserția operei în actualitate. Dar, mai degrabă credem că plasarea operei lui Ioan Alexandru în capitolele de opacitate ale receptării literaturii noastre ține de o convingere demolatoare împotriva celor aflați între Dumnezeu și neamul lor. În lenevia spirituală a zilei nu doar Ioan Alexandru, dar și Marele Blaga, dar și Coșbuc sau Goga, Agârbiceanu sau Liviu Rebreanu, Cantemir sau Heliade Rădulescu, magistrali în plămada divină a scrisului lor, sunt încarcerați într-un fond pasiv al literaturii și culturii noastre.
Antologia lui Nicolae Băciuț este semn de neacceptare a degradării culturale, a ocultării celui care știa că iubirea ne salvează din vremelnicie, aducând în literatura română, cum subliniază prefața antologiei, „o experiență unică, originală, care-și extrăgea seva deopotrivă din Pindar, din Sfântul Ioan Damaschin, din sutele de imnografi ai lumii creștine bizantine, din Grecia, Italia, Palestina, Siria, Cipru, Creta, dar și din, neîndoios, Eminescu, autor al imnelor mariane - Rugăciune sau Răsai asupra mea."
Întoarcerea lui Ioan Alexandru este primul volum dintr-un copus exegetic pe care îl propune Nicolae Băciuț, îmbinând, cu efect, evocarea, studiul critic, interviul, reportajul, iconografia, numind, în esență, o atitudine intelectuală activă ce poate tăia, în parte, desigur, din excrescențele ignoranței, atitudine ce a însoțit ediția 2014 a Colocviilor de la Nicula, acestea înscriindu-și în program, printre altele, și actualitatea operei lui Ioan Alexandru. Astfel, cei care au argumentat la Colocvii misiunea de poet "vestitor al unor înalte realități spirituale", pr. Ioan Morar, Luminița Cornea, Flavia Topan, Valentin Marica, sunt cuprinși în antologia lui Nicolae Băciuț alături de interpretări aparținând exegeților Lazăr Lădariu, Răzvan Ducan, Gabriela Vasiliu, Aurora Stănescu, Livia Ciupercă. Evocări și studii despre efigia în eternitate a lui Ioan Alexandru, lumină și iluminare, poetul și Pustia, metamorfozele eului, Imnele Transilvaniei, iubirea ce învârte lumea mai departe, susțin ideea antologatorului, aceea că Ioan Alexandru nu poate fi pus în opoziție cu nimeni, „nici dintre înaintași, nici dintre contemporanii săi, ci doar cu sine, cel care, din preapinul sufletesc, revărsa binecuvântare."
Paginile antologiei reliefează puterea poetului de a viețui la origini, de a fi acolo unde este posibilă o Patrie, lăsându-se pătruns de slava și realitatea ei. Scria Ioan Alexandru: În graiul poeților se mută realitatea spirituală și zilnică a unei Patrii cu toată slava ei.
Întoarcerea lui Ioan Alexandru, prin paginile de exegeză, notele bio-biliografice și edificatoare imagini fotografice din ediția a V-a a Colocviilor de la Nicula, 2014, așază în unghi de reflecție și responsabilitate neîntrerupta dăruire a celui care, aidoma Mirelui, din poemul Poetul și candela, lasă să cadă cerul peste fire.
Târgu-Mureș, 25 decembrie (ziua de naștere a lui Ioan Alexandru) 2014
