„În cana României este mai puțin lapte decât în cea a vecinilor noștri…"

Distribuie pe:

… Afirmația de mai sus a făcut-o, la un moment dat, premierul Victor Ponta, care, după ce prezentase în Camera Deputaților Acordul de parteneriat între România și UE privind mecanismul financiar multianual 2014-2020, le-a explicat „aleșilor" că România a primit mai puține fonduri europene structurale pe cap de locuitor (1.000 euro de locuitor până-n 2020) decât alte state din zonă. Potrivit lui Ponta, România a primit jumătate din fondurile structurale alocate Cehiei (2.000 euro/locuitor), Ungariei (2.000 euro/locuitor), Portugaliei (1900 euro/locuitor), Slovaciei (2.200 euro/locuitor), Croației (1.900 euro/locuitor) etc. raportat la numărul de locuitori ai țării.

Premierul Ponta - citat de Agerpres - a explicat că alocarea UE pentru România în perioada 2014-2020 este de aproximativ 39 de miliarde de euro, sumă din care fondurile structurale și de coeziune reprezintă circa 21 de miliarde de euro.

„Nu plângem - a spus Ponta - doar trebuie să știm că în cana României este mai puțin lapte decât în cana vecinilor noștri." Cauza? „Traian Băsescu, atunci când a negociat alocarea sumelor pentru România, ar fi trebuit să facă acest lucru în baza unui mandat dat de Parlament." Ei, și? Dacă ar fi făcut-o? O va face în viitor Iohannis?

Oricum, premierul a precizat că fondurile alocate României de Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020 vor fi utilizate pentru reducerea discrepanțelor grave dintre diferite regiuni și județe ale țării, implicit prin dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare și prin continuarea proiectelor de canalizare și acces la gaze. Rămâne de văzut…

Lasă un comentariu