Cine și-ar fi închipuit că se mai pot întâmpla minuni?!

Zilele acestea s-a vorbit mult la scara creștinătății despre minunea de mai bine de acum două mii de ani de la Bethleem, căreia îi datorăm și Sărbătoarea Crăciunului. În zilele noastre, când avem impresia că totul pare previzibil, la nivelul mentalului colectiv există părerea că minuni la scară mare nu se mai pot întâmpla. Totuși, afirm cu tărie că ceea ce s-a petrecut, la noi, în România, în toamna aceasta, cu prilejul alegerilor prezidențiale a fost o minune, prin victoria imprevizibilului asupra certitudinii. De altfel, după cum decurgeau lucrurile, cine și-ar fi închipuit că imbatabilul PSD din ultimii doi ani poate fi oprit din cursa sa de feudalizare a societății românești, prin subordonarea ei baronilor locali, de mistificare a democrației în cele mai mici detalii? De asemenea, cine ar fi crezut că „anonimul" Iohannis, intrat și el în competiție, oarecum pe ușa din dos a politicii românești, ar fi putut să-l învingă pe imbatabilul Ponta, micul Goliat, pentru care înscăunarea la Cotroceni pe fotoliul de președinte era doar o chestiune de ore și de zile? În același timp, cine ar fi crezut că forța de reacție care a oprit înaintarea țării de nicăieri spre nicăieri vine tocmai de la uitații de vreme căpșunari, mai nou diaspora noastră, români care știm în ce condiții au părăsit țara și care ar fi avut toate motivele să uite de ea. Și, totuși! Cine ar fi crezut că acestor loviți de soartă li se va alătura, într-o solidaritate neînchipuită, tocmai tineretul nostru, de asemenea, lovit de soartă și către care nimeni n-a avut timp să-și îndrepte privirea timp de 24 de ani, motiv pentru care a devenit o masă tăcută și indiferentă, pe care de multă vreme nu se mai sconta la alegeri. Ei, tinerii, în fapt viitorul țării, păreau a se fi împăcat cu tragicul lor destin, așa cum părea că s-ar fi împăcat și cu „opera" părinților lor, incapabili să dea o perspectivă luminoasă țării, în afara unor promisiuni, evident, deșarte. Iată că minunea totuși s-a întâmplat, dar nu la Bethleem, ci într-un loc care, de asemenea, nu putea fi părăsit de către Providență, din moment ce, se știe, României i se mai spune și Grădina Maicii Domnului.

De altfel, cei 25 de ani de încercări prin meandrele tranziției care au produs atâtea suferințe unui popor așezat, care n-a făcut niciodată rău vecinilor săi, râvnind la avutul lor, inteligent și răbdător, au fost suficienți pentru oprirea drumului rătăcirilor de la nicăieri spre nicăieri, cu un tribut, în toate, greu de evaluat. Iar lucrul acesta, al stârpirii răului, a fost astfel indus încât și acum ne mai întrebăm dacă el nu s-a petrecut la interferența omenescului cu divinul. Dacă ar fi să dăm o anumită dimensiune laică, am putea spune că în timp ce evenimentele de acum un sfert de veac, din decembrie 1989, au valoarea lui 1 Decembrie 1918, cele din noiembrie 2014 au rezonanța lui 24 Ianuarie 1859.

Privind prin prisma evenimentelor de la 16 noiembrie 2014, putem spune, cu adevărat, că viitorul nostru semne bune are, iar ele se vor putea vedea chiar din primele zile ale lui 2015.

De altfel, se poate spune că după acest moment întreaga țară a suferit o miraculoasă schimbare la față. Relațiile sociale și interumane s-au mai detensionat, lumea a început să fie mai încrezătoare în viitor, și ceea ce nu s-a auzit timp de 25 de ani se pronunță acum, și anume, că România se îndreaptă spre o direcție bună. Dar ceea ce ni se pare deosebit de important este că poporul, ca forță supremă a națiunii, și-a recâștigat prestigiul în fața machiavelicurilor politice, obligându-i pe autorii lor la mai mult respect față de ceea ce înseamnă „Vox populi".

Putem aprecia intervalul scurs de la momentul 16 noiembrie 2014 ca o perioadă a reconcilierii generale, de împăcare a noastră cu noi înșine, dar și o creștere a cotei încrederii că vom triumfa. Deși nu s-a întâmplat nimic spectaculos în această perioadă, din contră, prea multă liniște, putem aprecia răgazul de mai bine de o lună și jumătate ca pe un fel de revizie generală a întregii societăți, de pregătire a ansamblelor și subansamblelor acesteia pentru o nouă și reușită pornire. Sperăm că timpul alocat acestei operațiuni la scară națională va fi de bun augur pentru absolut toți actorii scenei politice românești, inspirate momente de reflecție pentru fiecare.

Faptul că în noul plan de creionare a viitorului României rolul principal executiv îi revine în continuare PSD, cu Victor Ponta la timonă, nu are de ce să ne deranjeze. Din contră, îl considerăm de bun augur, menirea sa fiind apreciată ca un mijloc de „reeducare" la locul de muncă. Pentru că PSD are capacitatea de a face și lucruri bune, cu condiția să i se impună acest lucru și să se lepede de vechile sale metehne, debaronizarea constituind unul din mijloacele obligatorii de purificare. Trimiterea lui în opoziție, nu peste multă vreme, ar fi o tentativă neinspirată și îi sfătuim pe cei de la PNL să nu se grăbească, înainte de a-și face și ei ordine prin casă, și înainte de a fi siguri că sunt pregătiți să ia această povară. Pentru că de acum încolo ciolanul Puterii va fi obligatoriu „condimentat" cu povara Puterii, iar conducerea societății nu mai poate fi o joacă infantilă netaxată.

Pentru că în ultima vreme se vorbește de puterea poporului, va trebui să ne gândim mai serios la valorificarea ei, nu numai ca o măciucă pentru partidele politice, ci prin implicarea ei în viața de zi cu zi. Dacă dorim să schimbăm treburile din țară va trebui mai întâi să ne schimbăm noi înșine, atât ca exigență, cât și ca implicare. A nu se crede că de acum înainte putem dormi liniștiți pentru că Iohannis și Ponta lucrează pentru noi. Rolul Executivului va fi în continuare determinant, dar la fel de important va fi aportul celorlalte instituții ale statului care vor trebui și ele resetate atitudinal. Este vorba de implementarea în fibra lor existențială a unui nou stil de implicare în viața societății pentru a contribui la modelarea ei. Va fi important cum își vor adapta munca și activitatea la noile exigențe instituțiile majore ale statului: Justiția, Poliția, Jandarmeria, Presa chiar, dar și întreaga funcționărime, de la Primării, Consilii județene, de la ghișeele de tot felul. Important va fi cum își vor îmbunătăți relațiile cu pacienții cei din spitale și policlinici, medicii de familie etc. Pentru că orice mare angrenaj nu va putea funcționa corespunzător atâta vreme cât chiar și una din rotițele sale va derapa. În calitatea noastră de beneficiari, dar și de prestatori de servicii la locurile de muncă pe care le deținem, nu va fi suficient să privim, să pretindem doar altora să performeze, iar noi să ne vedem în continuare de ale noastre, cu vechile metehne și tabieturi. Dacă vom proceda astfel, vă asigur că nu vom face mare brânză nici cu Iohannis la Cotroceni și nici cu Victor Ponta recondiționat. Așadar, rolul nostru de cetățeni responsabili de soarta țării nu s-a încheiat la 16 noiembrie 2014. El rămâne ca un post de veghe asupra ceea ce se va întâmpla în viitor, nu numai acolo sus, ci și în teritoriu, unde sunt încă foarte multe lucruri de pus la punct. Starea de veghe a celor care dorim cu adevărat schimbarea este imperios necesară pentru a nu se crede că absolut toți conducătorii din sistem vor răspunde în cor la noile comandamente ale nevoii de schimbare. Pentru că vor fi destui prefecți, președinți de consilii județene, primari, consilieri, polițiști, jandarmi, funcționari publici din absolut toate structurile și instituțiile care au uitat deja de lecția de la 16 noiembrie 2014.

Lasă un comentariu