CUMPĂRĂTURILE NE MENȚIN CREIERUL TÂNĂR

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea Duke, citați de descopera.ro, susțin că mersul la cumpărături stimulează capacitățile cerebrale ale persoanelor de vârsta a treia, întrucât acestea au nevoie de abilități suplimentare pentru a lua anumite decizii, în special acelea care se bazează pe memorie. Vârstnicii folosesc o regiune cerebrală adițională pentru a-și aminti acele produse care concurează între ele și pentru a-l alege pe cel mai bun.

„În studiul nostru, am folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI - o tehnică noninvazivă, care măsoară indirect schimbările din activitatea cerebrală) și am scanat creierele unui număr de 25 de adulți tineri (cu vârsta medie de 25 de ani) și cele ale unui număr de 22 de persoane de vârsta a treia (cu vârsta medie de 70 de ani), în timp ce participanții la experiment priveau fotografii ale unor produse de consum, notate cu ajutorul unui sistem de apreciere care indica valoarea acestora, similar celor de pe site-urile de comerț online.

Participanții au fost rugați să continue să cumpere, navigând de la un ecran la altul, în timp ce încercau să își amintească valoarea fiecărui produs pe care îl analizau. Apoi, ei au trebuit să aleagă cel mai bun dintre două produse concurente, precum două pulovere diferite, pe baza valorii mai ridicate a unuia dintre ele.

Unele versiuni ale experimentului au fost foarte ușoare. În testele mai dificile, participanții au văzut primul produs, apoi au fost nevoiți să afle anumite lucruri despre acesta sau să cumpere alte obiecte care nu aveau o legătură cu produsul, înainte de a vedea al doilea produs concurent și să ia o decizie. Voluntarii tineri și cei de vârsta a treia au luat decizii cu aceeași viteză și acuratețe.

Pe lângă tiparele obișnuite ale activității cerebrale, voluntarii de vârsta a treia și-au folosit o anumită regiune a creierului, denumită cortex prefrontal ventromedial (vmPFC), în momentul în care nevoia de memorare a crescut în intensitate. Regiunea vmPFC este cunoscută deja pentru implicarea ei în calcularea riscurilor și îi ajută pe oameni să atribuie valoare unor recompense și emoții. Cu cât activitatea era mai mare în vmPFC, cu atât participanții s-au descurcat mai bine în sarcinile trasate. Astfel, persoanele de vârsta a treia sănătoase, chiar dacă memoria lor nu mai este la fel de bună ca în trecut, «recrutează» pe cale naturală alte regiuni ale creierului care nu sunt asociate în mod tradițional cu aceste sarcini, iar acest fapt le permite să performeze la un nivel înalt", explică specialiștii americani.

 

Lasă un comentariu