Bursucii sau viezurii sunt animale sălbatice care trăiesc în colonii, în desișurile pădurilor de câmpie, aproape de marginea acestora, dar departe de așezările omenești. Își construiesc vizuini spațioase, în care-și depozitează provizii pentru iarnă, îndeosebi știuleți de porumb. Viezurii pot fi văzuți primăvara, la lăsarea serii, hrănindu-se cu plante de la marginea pădurii. Restul timpului și-l petrec în vizuini.
Toamna dau buzna prin lanurile de porumb, adună știuleți pe care îi transportă în vizuini. Ei devin agresivi numai când dai peste ei în lanul de porumb, dacă nu au reușit să fugă.
Cam în aceleași zone trăiesc în vizuini vulpile, dar tradiția spune că nu duc casă bună.
Vulpile caută prilejuri pentru a scoate din vizuini pe bursucii care și le construiesc în afara coloniei. Pentru aceasta se duc și-și fac necesitățile la intrarea în vizuina. Neputând suporta mirosul, bursucii se duc și-și construiesc vizuini noi. Vulpile, în șiretenia lor, se duc și pun stăpânire pe vizuina părăsită, dar, de cele mai multe ori, își construiesc ele înseși vizuini, în zone cu râpe, nu departe de sate, de unde vânează găini.
Astăzi, vin asupra vizuinii noastre strămoșești, vechea Dacie, „vulpii", nu singuratice, cum spune tradiția, ci asociate cu alte răpitoare, având același scop: să ne scoată din vizuină, alungându-ne sau asimilându-ne și punând stăpânire pe „vizuină", mai ales pe ceea ce am agonisit timp de peste 2.000 de ani.
Uniți, bursucii nu pot fi scoși din vizuinele lor, iar sălbăticiunile vrăjmașe nu se încumetă să se angajeze în luptă cu ei, pentru că nu au sorți de izbândă.
Să ținem seamă și de experiența lor, să întărim unitatea noastră națională, să nu cădem victime răpitorilor și să ne asigurăm supraviețuirea pe pământurile pe care strămoșii noștri ni le-au lăsat, apărându-le cu atâtea jertfe în decursul veacurilor.
