Înţelepciunea, podoaba bătrâneţii

Distribuie pe:

Doi tineri căsătoriţi, îndemnaţi de câţiva prieteni, au intrat într-o biserică unde se striga, se bătea din palme şi se ţopăia foarte mult, pentru Hristos. Odată ajunşi acasă, tinerii noştri încercau din răsputeri s-o convingă pe bunica să meargă şi ea cu ei la adunare.

- „Oh, bunico, ar fi trebuit să îi vezi! Duhul Sfânt era sigur prezent!"

Bunica nu spunea nimic, legănându-se în continuare în balansoar.

- „Şi ar fi trebuit să îl vezi pe predicator. Era prins cu desăvârşire: striga cu toată puterea şi oamenii săreau ca floricelele de porumb lăundându-L pe Domnul! Era incredibil!"

Bunica se legăna înainte, în tăcere.

- „Bunico, chiar nu îţi place biserica noastră? Nu ai spus nimic până acum!"

În sfârşit, bunica a deschis gura şi le-a spus:

- „Drăguţilor, uitaţi care e treaba: nu mă interesează cât de tare strigă, cât de sus sar, ci numai ce fac atunci când ajung din nou pe pământ. Asta contează cu adevărat!".

Lasă un comentariu