Iniţiativa noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, de a se consulta, periodic, cu partidele este salutară. Şeful statului a anunţat că va discuta cu fiecare partid în parte; că, mai întâi, vor fi invitate la Cotroceni formaţiunile politice aflate la putere, iar ulterior cele din opoziţie, urmând să aibă loc discuţii care ar trebui să stabilească modul de colaborare dintre preşedinte şi partide. Între timp, preşedintele Iohannis se va întâlni şi cu premierul Victor Ponta, în seria de întrevederi săptămânale anunţată deja de şeful PSD.
Să însemne oare această iniţiativă un prim pas spre eliminarea „dihoniei" existente, încă, în…politichia românească? Şi nu de azi, de ieri, ci de la Revoluţia din decembrie 1989! Doar anul 2015 şi următorii ne vor „da" un răspuns în acest sens. Până una-alta, să reamintim (căci la unele ne-am mai referit) doar câteva episoade, de care am vrea să nu mai avem parte. Şi la care noi, cetăţenii de rând, am asistat neputincioşi. Bunăoară, conflictele dintre preşedintele ţării şi Guvern au ajuns până acolo, încât Traian Băsescu (acum, un simplu pensionar!) le-a spus, la un moment dat, reprezentanţilor FMI că nu va semna scrisoarea de intenţie, ceea ce, dacă până la urmă s-ar fi întâmplat (numai pentru „celebra acciză" la carburanţi şi pentru că Băsescu nu-l suporta pe Ponta şi viceversa), ar fi trimis negocierile _ Guvern-FMI-CE-Banca Mondială _ în derizoriu. Cine ar fi pierdut? Evident, România. Norocul a fost că, până la urmă, bunul simţ a triumfat.
Un alt conflict, aceiaşi…actori: reducerea CAS cu 5%. În timp ce Cabinetul Ponta ne spunea nouă, românilor, că reducerea este sustenabilă, Băsescu, dimpotrivă, că nu!
Motivul: nu i s-ar fi adus _ la o întâlnire de la Cotroceni . argumente convingătoare, nici de către Victor Ponta, nici de către fostul ministru Ioana Petrescu (azi, doar consilier al lui Ponta!).
Or, ce denotă cele două episoade? Că, deşi în atribuţiile constituţionale ale preşedintelui „tuturor românilor" (aflat atunci şi pe final de mandat) ar fi trebuit să intre, la loc de cinste, medierea conflictelor între instituţiile ţării, am asistat, dimpotrivă, la „băgatul dihoniei" între ele. Dar că să mediezi între instituţiile politice (personalităţile) unei ţări, să aplanezi conflictele trebuie nu numai
să ai o viziune istorică, dar şi un ideal naţional. Adică tocmai ceea ce i-a cam lipsit fostului preşedinte. Întrebare: va avea Klaus Iohannis acea stabilitate? Primele „semnale" sunt încurajatoare, iar 2015 şi viitorii ani ai mandatului ne va (vor) răspunde cu „Da" sau „Nu", dacă optimismul actual se justifică!
De fapt, în paranteză fie spus, ce „mediere" ar fi putut face Traian Băsescu între instituţiile statului, între politicieni, câtă vreme, pe postul public de televiziune ex-preşedintele compara, la o oră de maximă audienţă, clasa politică din România (al cărei exponent „de frunte" era chiar Băsescu) cu o „zoaie aruncată pe un geam"? Sau când acelaşi declara, în preajma sărbătorilor de iarnă: „Slavă Domnului că nu mai e economie de stat, că s-a privatizat, că avem multinaţionale care nu sunt dependente de supărările mele cu Guvernul, de supărările Parlamentului cu mine, pentru ele important este mediul de afaceri". Care va să zică, Băsescu era supărat pe Guvern şi pe Parlament, cam în felul în care ne-am supăra noi (muritorii de rând) pe vecina care bagă aspiratorul la ora şase dimineaţa!
…Aşa s-a ajuns ca scandalurile, începute în 2005, să continue în 2006, în 2007…şi să se transforme într-un război politic, care a afectat tot mai mult România, în 2014.
De ce am făcut acest recurs la memorie? Pentru a ilustra, dacă mai era nevoie, că, deşi economia României începuse, într-un fel, să se redreseze, din cauza unor declaraţii şi manifestări ca cele la care
ne-am referit (din multe altele, evident) s-a creat sentimentul că România era (este) o ţară instabilă politic, fără cea mai elementară normă democratică. Cu toate că pe agenda României, exprimată de Victor Ponta în cadrul dezbaterii „România investiţiilor, România dezvoltării", figurau obiective îndrăzneţe, cum ar fi adoptarea monedei unice europene în 2018, când România va sărbători 100 de ani de la Marea Unire, sau dorinţa acestuia ca „la 1 iulie 2019, când România va deţine preşedinţia UE, străinii să vină cu euro, nu cu lei."
Erau, aşadar, ţinte mult mai importante de atins decât „bălăcăreala", „împroşcatul cu lături". Mai ales că, din '90 încoace, România a trecut prin şapte cicluri electorale (din 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008 şi 2012), dar bunăstarea promisă de mai toate guvernele se lasă, încă, aşteptată.
De aceea, acum, în 2015, iniţiativa noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, de a face o altfel de „politică prezidenţială", de a aduce la aceeaşi masă toate partidele politice, de a avea întrevederi periodice cu Executivul (oricare ar fi el!) este nu doar salutară, ci absolut necesară. Căci, doar prin unirea tuturor forţelor, ţara va ieşi din impasul pe care-l parcurge. Cât despre Iohannis, personal, se impune remarca, potrivit căreia, încă din timpul campaniei electorale a afirmat că va fi un preşedinte „altfel" şi, ca urmare a propagandei PSD, care încerca să îl „lipească" de Traian Băsescu, acesta a încercat să se distanţeze de tipologia „preşedintelui jucător" reprezentată de fostul şef al statului. Totuşi, noul preşedinte a dat semne că nu se va distanţa de jocurile politice. De exemplu, el s-a implicat în succesiunea sa la şefia PNL, impunând-o pe Alina Gorghiu. A lăsat, totuşi, să se înţeleagă că va fi un preşedinte consensual. Unii sociologi au şi afirmat că disputele dintre Iohannis şi Ponta vor fi mai puţine în raport cu coabitarea Ponta-Băsescu, dar mai contondente. „Îşi vor alege conflictele cu grijă. Vor fi mai dure şi de impact mai mare", spunea sociologul Barbu Mateescu.
Dacă vor fi, într-adevăr, aşa, vom trăi şi vom vedea! Deocamdată, potrivit analiştilor, care au făcut, deja, anumite previziuni politice, schimbarea Guvernului rămâne marea dilemă a lui 2015. Da, provocările anului politic 2015 se anunţă a fi: soarta Guvernului Ponta, alegerile la vârful PSD, tensiunile din PNL şi capacitatea preşedintelui Klaus Iohannis de a face faţă aşteptărilor electoratului propriu.
