Falsificatorul Adevărului (III)

Poporul român este, tot mai intens, ţinta celor mai aberante psihoze păgâne proferate în spaţiul public: „Plevuşca" PAVEL CORUŢ (XIV)

Acest documentar este o replică la trei din cărţile lui Pavel Coruţ: „Mântuirea de după marea rătăcire" (I), „Secretele vârstelor de aur" (II), „Arta succesului la români" (III)!

Falsificatorul Adevărului (III)

Hulitor al Bisericii. Superficial în gândire, dar fudul nevoie mare, antihristul Pavel Coruţ îşi împroaşcă obsesiile necredinţei în stânga şi în dreapta, ca un propagandist zelos aflat în plină campanie de denigrare a identităţii României creştine! Dovedind rea-intenţie, în interpretările lui mediocre, el terfeleşte iraţional taina frumuseţii vieţuirii creştine şi se pronunţă inchizitorial împotriva cultului bisericesc, după cum urmează:

Contra Sfintei Liturghii. P.C. nu înţelege că Liturghia este numele celui mai sfânt şi mai important serviciu divin din Biserica Ortodoxă, dar contestă înverşunat toate acele „ritualuri sălbatice lipsite de orice sâmbure raţional"

(I, pg.26)! Este o hulă!

Contra Sfintei Biserici. Neînţelegând că Biserica este marea taină ascunsă de Dumnezeu din veşnicie, compusă fiind din comunitatea celor botezaţi şi care cred în Hristos ca Dumnezeu şi Om, P.C. o „vede" doar sub aspectul de construcţie, unde participă „indivizi care se închină la zidurile unor biserici, mănăstiri" (I, pg.26)! El nu acceptă nici faptul că Biserica, fiind trup, este o plinire a Capului Hristos, conducătorul ei nevăzut, cu al Cărui Trup şi Sânge ne împărtăşim spre viaţa de veci, prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt cu noi şi în noi, înăuntrul unui lăcaş ale cărui podoabe sunt sfinţite de har _ sunt adevăruri nepricepute de P.C. şi pe seama cărora el strecoară viclean întrebarea: „Nu este o blasfemie să afirmi că Atotputernicul Stăpân al Universului încape într-o zidărie făcută de mână omenească (templu, biserică…)? Ba este" (I; pg.131-132)! Apoi, P.C. îi jigneşte pe cei care cred că „există clădire sfântă şi loc sfânt" (I, pg.340), numită de el în derâdere „şandrama" (I, pg.37), „diagnosticându-i" ca având „o bubiţă zdravănă la creier"! Este o hulă!

Contra preoţilor. P.C. nu înţelege că preoţii Noului Testament, prin „ritualurile lor complicate" (I, pg.32), nu sunt ca preoţii Vechiului Testament şi ca cei idolatri, care aduceau la altar jertfe sângeroase de animale, ci aceştia aduc jertfă nesângeroasă sub forma pâinii şi a vinului, pe care Duhul Sfânt le preface în Trupul şi Sângele Domnului. Ca urmare, P.C. se hazardează să debiteze că hirotonia preoţilor este o „minciună sfruntată" (I, pg. 438), acuzându-i pe aceştia că sunt autorii unor legi xenofobe (I, pg.401), tocmai ei, care, în fapt, sunt nişte „paraziţi propagandişti" (I, pg.388), nişte „slujitori" care i-au învăţat pe creştini atât să dea „vina pe Dumnezeu pentru toate necazurile din viaţă" (I, pg.370) cât şi, atenţie, prin „sacrificarea unor viţei şi berbeci (…), preoţii cereau şi cer astfel de jertfe" (I, pg.91) Este fals! Preoţii nu cer astfel de jertfe!

Lasă un comentariu