Calul de sport românesc, încotro?

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 139/2002 s-a desfiinţat Societatea Naţională Cai de Rasă şi s-a hotărât ca patrimoniul acesteia să fie preluat şi administrat de Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor de Rasă. Un lucru bun, au apreciat cei care lucrează în aceste unităţi. Odată cu trecerea Hergheliilor şi a Depozitelor de Armăsari sub umbrela R.N.P., s-a îmbunătăţit furajarea animalelor, pământul a fost mai bine valorificat, iar oamenii s-au simţit în siguranţă.

La Depozitul de Armăsari din Tg.-Mureş, condus de ing. Marin Chioreanu, unde caii sunt foarte bine îngrijiţi, iar grajdurile arată bine, există 76 de armăsari pentru montă publică, 4 cai de reformă, 3 cai de sport şi 2 cai pentru muncă şi furajare. Pentru perpetuarea şi îmbunătaţirea speciei, armăsarii sunt puşi în valoare prin „intermediul" Agenţiei Naţionale de Reproducere în Zootehnie. Există însă o problemă: cum caii n-au voie să circule pe drumurile publice principale, oamenii sunt acum mai mult interesaţi de... caii putere, şi prea puţin de armăsarii pentru montă publică! „Îi ţii numai să le dai de mâncare", spune cu năduf un insider.

Având în proprietate şi cai de sport, Regina Naţională a Pădurilor are un club de echitaţie, „Romsilva", prin intermediul căruia organizează, din păcate de prea puţine ori, concursuri, la diferite probe şi discipline. Sigur, mai există şi calendarul Federaţiei Române de specialitate. Problema este însă alta: concursurile sunt de un nivel tehnic slab, cu sărituri de 1,20 m-1,30 m, şi cam cu aceeaşi concurenţi, puţini de tot! Fostul preşedinte al F.E.R.,Alexandru Iavorovschi, pune degetul pe rană: „Toate acestea se-ntâmplă datorită comodităţii antrenorilor, care ar trebui să găsească şi să pregătească cai cu un mers bun, să perfecţioneze tehnica săriturii la caii cu calităţi înnăscute. În multe herghelii nu avem antrenori şi sportivi de calitate"!

În 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena, România a fost prezentă cu un singur cal de sport românesc, Carnaval, provenit de la Depozitul de Armăsari

Tg.-Mureş, încălecat de Viorel Bubău. Avem doar 8 sportivi români (?!) care reprezintă ceva în echitaţia internaţională, toţi figurând în clasamentele zonale ale Federaţiei Ecvestre Internaţionale. Cel mai bine clasat este Viorel Bubău, locul 13, din 203 competitori, la proba completă, cu 72 de puncte.

În aceeaşi probă, Constantin Irimia ocupă locul 134, cu 2 puncte!

La sărituri peste obstacole avem 4 sportivi români în clasament: Cristina Dulugeac, locul 17, cu

9 puncte; Răzvan Bozan, locul 30, cu 4 puncte; Norbert Schuman şi Mihai Canta - ambii cu câte un punct fiecare, locul 33!

În fine, la atelaje, Rakoczi Gergo se situează pe locul 34, cu 13 puncte, iar Babo Kalman ocupă locul 60, cu 7 puncte!

Cam aceasta este elita echitaţiei româneşti, restul sunt de pus doar la...Gazeta de perete, locală!Interesant însă este altceva, cei care nu figurează în clasamentele F.E.I. sunt foarte vocali acasă, iar pseudoperformanţele lor sunt prezentate, evident, tot de către ei, pentru neştiutori, drept „rezultate deosebite", ca să-şi justifice, şi ei, într-un fel „activitatea sportivă"!

Conform adresei nr. 1.144 din 7 oct. 2014, primită de la Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, de pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului, în baza de date a acesteia, practic, în România, există, la această oră, doar 80 de antrenori calificaţi în echitaţie, cu acte în regulă! Din păcate, niciunul din judeţul Mureş! Ba da, să nu greşesc, exista unul: Mircea Chirvăsuţă (decedat demult)! O precizare: sportivul Viorel Bubău posedă o legitimaţie care atestă faptul că a urmat cursurile de antrenori; legitimaţia are nr. 1043 din 21 decembrie 1988 şi a fost eliberată de Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport. Ca şi el, probabil, au şi alţii.

Ce este de făcut? Ne spune Alexandru Iavorovschi: „Proprietarii de cai, dar în primul rând Crescătoriile Naţionale - ar trebui să dea direcţia calului de sport românesc. Având infrastructură, ele ar trebui să găsească formule care să demonstreze că doresc să facă lucruri bune.La nivelul „Centrului" există bune intenţii, să aşteptăm acum finalizarea acestora".

Cel mai titrat călăreţ român din ultimii 30 de ani, Viorel Bubău, adaugă: „Hergheliile naţionale ar trebui să deschidă porţile calulului de sport românesc spre sportivi şi antrenori, pentru punerea lui în valoare.Producătorii ar trebui să investească până la final în calul de sport românesc, în competiţiile sportive naţionale şi internaţionale, pentru că numai aşa vor produce plusvaloare". Apoi a adăugat, necăjit: „În ultimii ani, pregătirea mea sportivă a fost pe planul doi. De ce? Am avut 48 de plângeri ori procese penale, dintre care 47 au sentinţă definitivă în favoarea mea. Acum, mai am un proces pe rol la Curtea de Apel Tg.-Mureş. Singura mea dorinţă este ca să fiu judecat corect, pe baze de probe".

Dincolo de toate acestea, chiar dacă nu ne place, trebuie să spunem că, de fapt, precizează statisticile, în Occident calul este folosit în proporţie de 90% pentru divertisment, în timp ce, asta-i realitatea, pe la noi, în România, calul este folosit la muncă, în aceeaşi proporţie de... 90%!

Lasă un comentariu