ZIUA CULTURII NAŢIONALE

Distribuie pe:

Nu întâmplător data de 15 ianuarie a fost aleasă pentru a reprezenta Ziua Culturii Naţionale. În urmă cu 165 de ani, la 15 ianuarie s-a aprins cea mai strălucitoare stea între stelele născute în întregul univers, cel care a devenit simbolul geniului în cultura română, unicul Mihai Eminescu. Născută din necesitatea de celebra un colos naţional şi, în egală măsură, de a reflecta asupra culturii române în ansamblul ei, Ziua Culturii Naţionale a fost stabilită printr-un proiect de lege care a fost aprobat la data de 16 noiembrie 2010. În mod similar, ziua naşterii poetului nepereche al românilor a devenit şi Ziua Culturii Naţionale din Republica Moldova.

Ziua Culturii Naţionale este celebrată în întreaga lume, pentru că operele eminesciene au fost traduse în întreaga lume şi pentru că armonia universală pe care o urmăresc versurile care au rezistat timpului fac dovada unei conştiinţe de cultură deschise către tot. Recitalurile de poezie, concertele şi proiecţiile de filme, care vor avea loc cu ocazia acestei zile, vor realiza o caravană spirituală până în centrul lumii, dezvăluind tuturor matricea plină de splendoare a sufletului românesc. Astfel, sărbătoarea noastră îşi va întinde aripile şi la Berlin, unde Institutul Cultural Român va prezenta piesa de teatru „Amalia respiră adânc" de Alina Nelega, la Paris, unde artista Silvia Radu va prezenta o expoziţie omagială de pictură şi sculptură, la Varşovia, unde va avea loc un concert extraordinar de muzică contemporană românească, la Veneţia, unde va rula un film documentar despre viaţa lui Mihai Eminescu, la Toronto, New York, Stockholm şi în multe alte oraşe ale lumii, care vor fi martore la toate manifestările de suflet închinate culturii române. Cuvintele sunt prea puţine pentru a reda valoarea ascunsă în curentul limbii noastre pe duhul căreia a plutit corabia Eminescu (după cum minunat a spus Tudor Vianu), putem doar să ne desenăm legendele pe cerul întregii lumi şi să ne bucurăm că această zi ne mângâie cu aripi de îngeri aducerea aminte şi măreţele proiecte culturale la care au fost părtaşi înaintaşii noştri şi care cer cu insistenţă să nu renunţăm la propriile proiecte culturale.

Ziua Culturii Naţionale va avea loc întotdeauna sub semnul lui Eminescu şi, de regulă, manifestările culturale care o însoţesc nu se rezumă la o singură zi, din dorinţa arzătoare de a face dovada aprecierii şi respectului faţă de simbolurile sufletului românesc. Mihai Eminescu este prezent în orice colţ de lume în care se află români. Este o certitudine ilustrată cel mai bine într-o zi cum este cea a culturii noastre naţionale. Ziua de 15 ianuarie va fi mereu ziua în care ne recunoaştem în spiritul lui Eminescu, de tribun august şi de poet al naţiei sale, ziua în care pulsăm româneşte la apropierea cu smerenie de fiecare silabă şi fiecare stih ce poartă semnătura Luceafărului.

Lasă un comentariu