Procesele cu băncile se vor câştiga mai uşor în 2015, pentru că sarcina probei revine băncii, nu clientului

CJUE. Credit de consum. Sarcina probei privind neexecutarea obligaţiilor referitoare la informarea precontractuală nu poate reveni consumatorului.

Sarcina probei revine celui ce face o afirmaţie în faţa instanţei. Răsturnarea sarcinii probei SE FACE DOAR ÎN ACESTE DOSARE ÎMPOTRIVA BĂNCILOR. Este foarte important pentru că se vor administra probele bancilor care sunt inutile in raport de contract.

Dispoziţiile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretate în sensul că:

- pe de o parte, se opun unei reglementări naţionale potrivit căreia sarcina probei privind neexecutarea obligaţiilor prevăzute la articolele 5 şi 8 din Directiva 2008/48 revine consumatorului şi,

- pe de altă parte, se opun posibilităţii ca, din cauza unei clauze standard, instanţa să fie obligată să considere că consumatorul a recunoscut deplina şi corecta executare a obligaţiilor precontractuale care îi incumbă creditorului, această clauză determinând astfel o răsturnare a sarcinii probei privind executarea obligaţiilor menţionate de natură să compromită efectivitatea drepturilor recunoscute de Directiva 2008/48.

Articolul 8, alineatul (1), din Directiva 2008/48 trebuie interpretat, pe de o parte, în sensul că nu se opune ca evaluarea bonităţii consumatorului să fie efectuată doar pe baza informaţiilor furnizate de acesta din urmă, cu condiţia ca informaţiile respective să fie într-un volum suficient şi ca simple declaraţii ale consumatorului să fie însoţite de înscrisuri justificative, şi, pe de altă parte, în sensul că nu impune creditorului să efectueze controale sistematice ale informaţiilor furnizate de consumator.

Articolul 5, alineatul (6), din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că, deşi nu se opune ca creditorul să furnizeze explicaţii corespunzătoare consumatorului înainte de a fi evaluat situaţia financiară şi nevoile acestuia din urmă, este posibil ca evaluarea bonităţii consumatorului să impună o adaptare a explicaţiilor corespunzătoare furnizate, care trebuie comunicate consumatorului în timp util, anterior semnării contractului de credit, fără să dea însă naştere obligaţiei de a întocmi un document specific; a concluzionat CJUE în hotărârea pronunţată joi, 18 decembrie 2014, în cauza C 449/13.

Articolul 5, din Directiva 2008/48, intitulat „Informaţii precontractuale", prevede la alineatul (1) primul paragraf şi la alineatul (6):

(1) Cu o perioadă rezonabilă de timp înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă, creditorul şi, unde este cazul, intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza termenilor şi a condiţiilor de creditare oferite de către creditor, precum şi, dacă este cazul, a preferinţelor exprimate şi a informaţiilor furnizate de către consumator, informaţiile necesare care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.

Aceste informaţii, furnizate pe hârtie sau pe alt suport durabil, sunt furnizate prin intermediul formularului «Informaţii standard la nivel european privind creditul de consum» care figurează în anexa II. Se consideră că creditorul a respectat cerinţele de informare prevăzute la prezentul alineat şi la articolul 3 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2002/65/CE în cazul în care a furnizat «informaţii standard la nivel european privind creditul de consum».

(6) Statele membre se asigură că creditorii şi, unde este cazul, intermediarii de credit oferă consumatorului explicaţii corespunzătoare, pentru a-i permite să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale şi la situaţia sa financiară, unde este cazul, prin explicarea informaţiilor precontractuale care trebuie furnizate în conformitate cu alineatul (1), caracteristicile esenţiale ale produselor propuse şi efectele exacte pe care le pot avea asupra consumatorului, inclusiv consecinţele neplăţii din partea consumatorului. Statele member pot adapta modul şi măsura în care se acordă asistenţă, precum şi identitatea părţii care o acordă, la circumstanţele speciale ale situaţiei în care este oferit contractul de credit, la persoana căreia îi este oferit şi la tipul de credit oferit.

Articolul 8 din această directivă, intitulat „Obligaţia de a evalua bonitatea consumatorului", prevede la alineatul (1):

„Statele membre se asigură că, înainte de încheierea unui contract de credit, creditorul evaluează, atunci când este cazul, bonitatea consumatorului pe baza unui volum suficient de informaţii obţinute de la consumator şi, dacă este necesar, pe baza consultării bazei de date relevante. Statele membre a căror legislaţie prevede obligaţia evaluării bonităţii consumatorilor de către creditori, pe baza consultării bazei de date relevante, pot menţine această obligaţie."

Băncile sunt obligate să facă dovada informării clientului asupra produsului cumpărat.

Directiva 2008/48/CE prevede că banca este obligată să furnizeze informaţii precontractuale unui client care intenţionează să contracteze un credit, înainte ca acesta să semneze contractul, astfel încât clientul să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză. De asemenea, banca mai are obligaţia de a pune la dispoziţia clientului o fişă de informaţii standard la nivel european privind creditul de consum şi să verifice bonitatea clientului.

Important! Dispoziţiile directivei nu stabilesc norme referitoare la sarcina probei şi la mijloacele de probă privind executarea obligaţiilor care îi revin băncii.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, printr-o hotărâre în cauza C-449/13, că băncii îi revine sarcina de a dovedi că şi-a executat obligaţiile precontractuale de informare a clientului, precum şi de verificare a bonităţii acestuia, se menţionează într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

Decizia CJUE vine în condiţiile în care o instanţă din Franţa a sesizat Curtea cu câteva întrebări preliminare în două litigii.

Băncile sunt obligate să ofere clienţilor informaţii şi să verifice dacă aceştia pot să plătească împrumutul, înainte de semnarea contractului de credit, după cum prevede o directivă europeană. Îndeplinirea acestor obligaţii precontractuale trebuie dovedită de bancă, şi nu de către

client, pentru că el nu dispune de mijloacele cu care să demonstreze acest lucru, se menţionează într-o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, publicată joi.

Directiva 2008/48/CE prevede că banca este obligată să furnizeze informaţii precontractuale unui client care intenţionează să contracteze un credit, înainte ca acesta să semneze contractul, astfel încât clientul să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză. De asemenea, banca mai are obligaţia de a pune la dispoziţia clientului o fişă de informaţii standard la nivel european privind creditul de consum şi să verifice bonitatea clientului.

 

www.coltuc.ro 

avocat@coltuc.ro

0745150894

www.Facebook.com/avocatcoltucoficial

Lasă un comentariu