Simion C. Mândrescu şi Marea Unire
Atât Istoria, cât şi Destinul acestei naţii sunt strâns legate de făuritorii ei, de toţi aceia care au pus o piatră la temelia construcţiei însăşi a Statului Român modern, la definirea noastră culturală de astăzi şi, mai ales, de mâine, în raport cu celelalte culturi europene, ori din afara spaţiului european, cu care conjunctural, uneori chiar structural, se interferează.
Una dintre personalităţile istoriei şi culturii neamului, care au pus o piatră la temelia României Mari, a României de astăzi, dar şi a României de mâine, este prof. univ. dr. Simion C. Mândrescu, personalitate cu o marcantă şi meritorie activitate didactică, pedagogică, lingvistică, ştiinţifică, folcloristică, politică şi, nu în ultimul rând, patriotică şi naţională.
Este însă insuficient dezvăluită şi făcută publică activitatea marelui patriot naţionalist Simion C. Mândrescu, activitate însufleţită, constantă, majoră şi într-o oarecare măsură chiar determinantă, în făurirea României Mari, năzuinţă a poporului român, împlinită, ca atare, la 1 Decembrie 1918.
Şi chiar dacă naţiunile îşi făuresc ele istoria conform propriilor aspiraţii şi determinări conjuncturale, precum şi înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, influenţa şi interesul marilor puteri în înfăptuirea ei (a istoriei) rămâne însă un factor determinant.
Nu poate fi trecută, astfel, cu vederea importanţa majoră, în mare parte hotărâtoare, a diplomaţiei române, exercitată în exteriorul celor două entităţi teritoriale, de determinare a marilor puteri în a susţine Unirea, dar şi de a o recunoaşte ulterior înfăptuirii ei.
Simion C. Mândrescu a acţionat neobosit şi constant, cu perseverenţa-i tipic ardelenească, pentru înfăptuirea idealului de veacuri al românilor, de a fi uniţi într-un singur stat - România. Şi chiar dacă istoria nu l-a consemnat (cu totul nemeritat!) ca pe unul dintre marii artizani şi făuritori a Marelui Act de Reîntregire a Neamului, meritul său rămâne de necontestat, dat fiind întreaga sa activitate şi acţiunile întreprinse atât în interiorul, cât şi în afara ţării.
Născut în satul Râpa de Jos, judeţul Mureş, la 18 iulie 1868, absolvent eminent al Gimnaziului Superior Greco-Catolic din Năsăud, promoţia 1888, fuge, împreună cu George Coşbuc (prietenul şi colegul său de gimnaziu), în Vechiul Regat, unde, pe lângă cariera profesională remarcabilă, se afirmă ca lider al mişcării naţionale, având ca scop Unirea Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei cu România.
Împreună cu alţi intelectuali de seamă ai neamului, cu viziuni şi tendinţe progresiste şi unioniste, a înfiinţat mai multe asociaţii a căror activitate a fost subscrisă determinării intrării României în războiul împotriva Austro-Ungariei (Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor; Federaţia Unionistă, Congresul Românilor de peste Hotare Aflători în Ţară etc.).
În perioada august 1917- aprilie 1918 este plecat în Franţa, din partea „Asociaţiei profesorilor universitari din România", şi delegat de „Societatea românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina aflători în Ţară", pentru „a face propaganda necesară cauzei noastre" şi de a duce „în străinătate strigătul de durere şi să susţin dreptul Românilor din Imperiul Austro-Ungar de a se uni cu fraţii lor din România, pentru a putea trăi liberi pe pământul lor strămoşesc", demers susţinut şi de Guvernul de la acea dată a României.
În Franţa, Simion C. Mândrescu desfăşoară o activitate diplomatică activă, fiind primit, împreună cu delegaţia română pe care o conducea, de preşedintele Consiliului de Miniştri, Clemenceau, purtând totodată cu preşedintele Statelor Unite, Wilson, corespondenţă ocazionată de intrarea acestora în războiul împotriva Austro-Ungariei.
Din Franţa pleacă în Italia, unde desfăşoară o activitate, pe cât de anevoioasă, pe atât de prodigioasă, atât pentru susţinerea cauzei unirii Transilvaniei, Bucovinei şi Banatului cu România, cât şi pentru constituirea unei legiuni formate din voluntari români dintre prizonierii de război ardeleni, prizonieri luaţi de armata italiană în luptele duse cu armata austro-ungară.
Legiune constituită cu scopul de a lupta, de această dată, împotriva Imperiului Austro-Ungar, alături de armata italiană.
Reuşeşte, cu sprijinul primului ministru al Guvernului italian, Orlando, să constituie Legiunea Română din Italia, compusă din 4 regimente: Regimentul 1 Horia, Regimentul 2 Cloşca, Regimentul 3 Crişan, Regimentul 4 Avram Iancu.
La data de 17 februarie 1918, Regimentul Horia, compus din 2500 de români, repatriaţi, a defilat prin faţa regelui Ferdinand în Piaţa Victoriei din Bucureşti, într-o Românie Unită.
La 96 de ani de la înfăptuirea marelui ideal al Naţiei Române, Asociaţia „Simion C. Mândrescu" îl omagiază pe cel care a pus „o piatră la temelia României Mari": SIMION C. MÂNDRESCU
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Şi fie să-ţi regăseşti idealurile şi împlinitorii lor!
