România va continua să se asigure că drepturile românilor, ca cetăţeni europeni, sunt respectate

Distribuie pe:

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ministrul de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Philip Hammond, context în care a reiterat necesitatea aplicării depline a principiului liberei circulaţii a persoanelor, potrivit prevederilor din tratatele UE.

„În acest context, România va continua să se asigure, alături de Comisia Europeană, şi în dialog cu toate statele membre ale UE, că drepturile cetăţenilor români, în calitate de cetăţeni europeni, sunt pe deplin respectate", arată Administraţia Prezidenţială, care punctează că România apreciază sprijinul constant pe care Marea Britanie îl acordă aderării la spaţiul Schengen.

Cu ocazia întâlnirii sale cu ministrul britanic, Klaus Iohannis a subliniat că Uniunea Europeană este „un proiect de succes şi că, prin unitate şi solidaritate, statele membre pot face faţă oricăror dificultăţi".

Lasă un comentariu