Mihai Eminescu, geniul fără pereche!

Distribuie pe:

Când rostesc Eminescu gându-mi fuge la unicitate, la acea comparaţie inefabilă născută în poemul „Luceafărul". El va rămâne în veci „Unicul", aşa cum este „Fecioara între sfinţi/ Şi luna între stele". Acum o sută şaizeci şi cinci de ani s-a născut un înger plămădit din mare şi cer, asemeni lui Poseidon, un demon din noapte şi soare identificat cu Apollo, un Împărat, apoi proletar. Talentul cosmic şi trăirile puternice susţin coordonatele complexităţii poeziei sale. În opera sa sunt abordate probleme existenţialiste ce ţin de viaţă şi de moarte, natură şi iubire, geneză şi sfârşitul lumii, civilizaţii, zbaterile şi nefericile omului de geniu, neînţeles aici pe pământ.

Timpul, natura şi iubirea capătă în poezia eminesciană valenţe orfice, asimilate cugetărilor celebrilor antici greci şi latini: Ovidiu, Homer, Horaţiu, Plutarh, ca apoi lirismul operelor sale să includă viziuni din: Kant, Schopenhauer, Dante, Shakespeare, Schiller, Novalis, Lamartine sau Victor Hugo. Putem spune că a fost un scriitor complex, valoarea sa neexprimându-se în numărul de diplome obţinute, sau în limbajul alimbicat, greoi şi indescifrabil pe care îl folosesc unii „scriitori" impresionând prin preţiozitate. Ne place clasicul! Acele cuvinte la care sufletul de român vibrează „dulce minune", „sună cu jale", „limba ca un fagure de miere".

În operele sale putem vedea puterea cuvântului, sensibilitatea prin care Eminescu a purtat în sufletul său durerea românilor din toate timpurile şi din toate Ţările Româneşti, implicându-se activ în viaţa publicistică: colaborează la „Convorbiri literare", redactor la ziarul „Curierul de Iaşi", redactor-şef la ziarul „Timpul". Militează pentru românii din Ardeal, dorind să pună bazele unei organizaţii independente de francmasonerie, prin care îşi propune să promoveze spiritul românesc şi refacerea Daciei Mari. Supără mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Numai urmând învăţăturile lui, mai putem afla calea mântuirii din prăpastia în care am căzut. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia stins. Pentru el nu exista adevăr de conjunctură „al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti", pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice".

Poet, scriitor, jurnalist, istoric, bibliotecar, politician, artist, sufleor, negustor, vagabond, cerşetor, depresiv, psihotic, muritor... poate prea multe într-o viaţă de om, poate că nu putea să le ducă pe toate, cu siguranţă însă este şi va rămâne pe veci „Luceafărul poeziei româneşti!"

Lasă un comentariu