Extremismul maghiar şi „problema secuilor" (IX)

Începând din secolul al XIX-lea şi până azi - timp în care s-a constituit şi la noi ştiinţa istorică modernă -, faţă de extremismul maghiar - cu componenta lui cea mai periculoasă: extremismul revizionist, iniţiat şi întreţinut oficial -, a fost elaborată o bibliografie impresionantă iar serviciile speciale ale Statului au atenţionat operativ factorii de răspundere politică. După primul Război Mondial, când s-au constituit/reconstituit şi alte State vecine cu Ungaria, aceasta fiind determinată să-şi restrângă statalitatea în graniţele fireşti dar cu minorităţi naţionale rămase în spaţiile expansiunii sale istorice (maghiaro-papale, maghiaro-imperiale), poziţia istoriografiei, ca şi a serviciilor speciale din acele State faţă de extremismul maghiar va fi fost aceeaşi; o cercetare şi exprimare istoriografică ar fi foarte utilă.

Dar de atunci, de la dreptatea istorică operată la Trianon în această privinţă, în Ungaria asistăm la o recrudescenţă fără precedent a acestui extremism în contextul fascismului horthist, fapt care a stimulat şi a sprijint extremismul şi în rândul minorităţilor maghiare din Statele vecine. Izvorul acestui extremism atât de periculos se află, cum am mai spus, în mentalitatea expansionistă a triburilor maghiare ajunse în Europa în contextul marilor migraţii (condamnarea lor în sursele de epocă este categorică), precum şi în cooperarea cointeresată cu entităţi europene nou expansioniste - toate acestea dublate de amintita mare teamă a extremismului maghiar că dacă nu vor cuceri cât mai multe spaţii, invocând „dreptul" nedrept al cuceritorului şi nu vor maghiariza pe autohtonii din spaţiile cucerite naţiunea lor poate pieri.

Revenind la noi şi concluzionând asupra acestei probleme importante, se poate aprecia că guvernanţii României - cu unele nuanţări! -, în pofida atâtor atenţionări, n-au găsit soluţia eficientă - eventual, în colaborare cu amintitele State vecine, vizate şi ele - pentru a contracara acest agent periculos de destabilizare şi disoluţie politică naţională.

Acum, în anii „tranziţiei" post-decembriste - într-un context politic extern îngrijorător - pericolul extremismului maghiar a ajuns din nou la un punct culminant sub ochii toleranţi ai guvernanţilor şi chiar cu concursul unora dintre ei, ca ranchiună în confruntarea dintre partidele politice, precum şi la „sugestiile" şi chiar impulsurile venite de la „Înaltele Porţi" care ne „monitorizează", în „regia" „extremismului şef" planetar promovat de „Imperiul invizibil" al Forţelor oculte şi al capitalului.

Ca atare, guvernanţii României, din intervalul menţionat - după Primul Război Mondial şi până azi -, care practic n-au făcut nimic eficient pentru a contracara acest mare pericol cu care Forţele de dominaţie planetară conlucrează cointeresat pentru disoluţia statelor din zonă în vederea integrării lor - „civice şi multiculturale" (o invenţie aberantă a „globaliştilor"!) - în Superstatul european creat după cel de-al Doilea Război Mondial, Superstatul fiind antecamera himericului „Imperiu global" planetar; guvernanţii României, deci (constatarea/argumentul poate fi valabil şi pentru celelalte State vizate), ar putea fi vinovaţi faţă de ţară, faţă de naţiunea fondatoare a Statului nostru naţional, faţă de poporul suveran al societăţii noastre moderne.

Şi este absolut necesar ca printr-o cercetare atentă şi cu cea mai înaltă răspundere să se stabilească motivul real al acestei eventuale vinovăţii: a fost şi este o nepricepere a guvernanţilor sau a fost şi este ceva mai grav - un complex de cauze care s-au întrepătruns şi se întrepătrund, agravându-se şi care le poate stabili vinovăţia? În paralel - şi este cel mai important! - să se identifice măsuri eficiente pentru contracararea acestui pericol în contextul efortului general pentru înlăturarea celui mai mare pericol actual, acela al „globalizării", care apasă asupra tuturor naţiunilor lumii. Căci - atenţionează un bun cunoscător al extremismului maghiar -, „hungarismul în ultimă esenţă nu este altceva decât unul din elementele de şantaj folosit de planificatorii Noii Ordini Mondiale împotriva Statelor suverane Slovacia, România şi Serbia pentru a le anula independenţa şi a le sili să se supună globalizării. (Radu Theodoru, Urmaşii lui Attila, Ed. Miracol, Bucureşti, 2000, p. 210). Vinovaţii identificaţi astfel să fie sancţionaţi juridic, cei care încă mai pot fi sancţionaţi. Ceilalţi să fie supuşi oprobiului public prin dezvăluiri şi condamnări morale.

(sfârşit)

Lasă un comentariu