Top 8 țări frumoase, bogate și sigure

Distribuie pe:

Cotidianul francez „Le Point" prezintă un Top 8 al țărilor sigure, izolate, puțin populate, bogate, frumoase și stabile, unde se trăiește cel mai bine.

Prima este Noua Zeelandă, care se bucură de stabilitate politică internă, securitate maximă și întinderi pe placul amatorilor de natură. Țara unde s-a filmat „Stăpânul inelelor" se mândrește cu Hot Water Beach - un spa natural săpat în nisip, cu surse subterane de apă termală.

Ea este urmată de Islanda, mic stat insular foarte sigur, care beneficiază de o mare securitate locală și bate toate recordurile în privința fiordurilor, a bazinelor naturale cu apă caldă și a oamenilor cărora le place să se bălăcească. Există totuși riscul unor erupții ale vulcanilor Bardarbunga și Eyjafjoll, ultimul perturbând în 2010 traficul aerian.

Japonia ocupă locul al treilea în lume în privința siguranței, rata criminalității fiind printre cele mai scăzute de pe glob. La nivel foarte înalt se află securitatea internă și respectarea drepturilor omului. Nu este niciun pericol pentru o femeie să meargă singură pe stradă, ziua sau noaptea, la Tokyo. În țara din Extremul Orient poliția este discretă, însă mereu prezentă când este vorba să orienteze turiștii spre Tsukji, cea mai mare piață mondială de pește, sau spre teatrele kabuki pentru o experiență inedită. Un alt atu al arhipelagului nipon este o ceremonie a ceaiului într-o machiya (casă de lemn din Kyoto), unde se găsesc și gheișe.

Elveția se află pe poziția a patra, orașele Zurich și Geneva numărându-se printre cele unde se trăiește cel mai bine. Traficul este fluid, nivelul de poluare tinde spre zero, securitatea, maximă, iar serviciile medicale beneficiază de cele mai înalte dotări tehnologice. Criminalitate nu există, iar copiii merg la școli internaționale de cinci stele unde învață bunele maniere. Viața în Elveția nu este deloc ieftină, însă expații, mulți la număr, beneficiază de fiscalitate moderată.

Pe locul al cincilea se află Australia, cu spații mari și libertate asemenea. Ambianța este extrem de relaxată datorită atitudinii „no worries" a australienilor. În plus, este paradisul surferilor și amatorilor de scufundări, îndeosebi la Marea Barieră de Corali. Țara continent are o climă agreabilă pe tot parcursul anului, iar economia este stabilă și puternică, cu salarii atrăgătoare. Singurul lucru care le umbrește pe cele menționate este absența aproape totală a activităților culturale. Viza pentru a putea lucra un an în Australia nu este scumpă și poate fi relativ ușor obținută.

Irlanda ocupă locul al șaselea în clasamentul țărilor cel mai sigure din lume. Irlandezii sunt oameni prietenoși și invită cu ușurință un străin la o partidă de pescuit somon la Cork sau în regiunea Shannon. După ani de conflicte între catolici și protestanți, Irlanda beneficiază de stabilitate politică, de securitate ridicată, număr mic de crime violente și manifestații foarte rare.

Pe locul al șaptelea din punctul de vedere al siguranței oamenilor și bunurilor se regăsește Marele Ducat al Luxemburgului, țară în care serviciile de sănătate sunt printre cele mai performante. Cel mai bun motiv pentru a se stabili sau a investi în Luxemburg rămâne regimul său fiscal competitiv.

Ultimul loc al clasamentului, al optulea, îi revine Suediei. Neplăcut este că se întunecă la ora 15, dar suedezii realizează cu timpul legături de prietenie sincere. După cursuri gratuite de suedeză, imigranții îl pot citi pe Stieg Larsson în original și înțelege textele pieselor grupului Abba.

 

Lasă un comentariu