Papiul și Unirea

Distribuie pe:

Vineri, 23 ianuarie 2015, de la ora 12.30, în frumoasa sală de festivități a Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu-Mureș a avut loc un deosebit moment aniversar, patriotic, dedicat Unirii Principatelor. După intonarea Imnului național, domnul profesor Dumitru Botoș, director adjunct, s-a adresat elevilor și profesorilor, îndemnându-i să învețe istoria națională și să cunoască marile momente și fapte din istoria noastră. Domnul profesor Vasile Sandor a susținut comunicarea intitulată „Semnificația istorică a Unirii din 1859", scoțând în evidență meritele generației politice unioniste care a dat pentru țara și nu a luat. Elevul Tudor Mărginean, din clasa a XI-a E, a susținut o comunicare foarte interesantă, intitulată „Papiu și Cuza". În 1861, Cuza l-a numit pe Papiu jurisconsult al statului și director al Eforiei Școlilor, iar ulterior Papiu a ajuns ministrul Justiției, fiind un sprijinitor susținut al domnitorului Unirii. Eleva Iulia Oprea, din clasa a XI-a E, a susținut comunicarea „Unirea din 1859 reflectată în presa târgumureșeană interbelică". Dintre publicațiile care au scris despre anul 1859 au fost amintite revistele „Progres și Cultură", „Jar și Slovă", „Gazeta Mureșului", „Glasul Mureșului", iar dintre autori au fost amintiți Vasile Al. George, Mihail Demetrescu și Vasile Netea. În încheiere, domnul director adjunct Dumitru Botoș ia îndemnat pe tineri să cunoască generația și faptele celor care au realizat Mica Unire, iar apoi s-a intonat Hora Unirii.

Lasă un comentariu