„CU GÂNDUL ȘI CU OCHII PE HARTA EUROPEI"

Chiar așa! Altfel, să cutreier Europa, s-o „bat" cu mașina, cu avionul sau chiar și cu piciorul, pas cu pas, țară cu țară, nu-mi permite bugetul, mă rog, „remunerația mică"…!

Așadar, cu cântec, înainte marș! Pornesc la drum, cu gândul și cu ochii pe harta Europei, iar în căști ascult chiar cântecul trupei „Mondial", scris pe versurile poetului Ion Minulescu, „Pe harta Europei".

Deschid pe net o pagină cu harta (țărilor) Europei. Ce mică-i lumea, pardon, Europa!

O traversezi, de la o margine la alta, de la răsărit la apus și de la miazăzi la miazănoapte, dintr-o privire!

Uite-o pe sora noastră mai mare, Franța, scăldată de luminile Parisului! Dar fețele oamenilor sunt triste, parcă nu se bucură în lumină, de lumină. Sunt strânși prin piețele marilor orașe. Parcă ar participa la un meeting. Oare cine-o fi Charlie? Toți vor să fie Charlie!

Mai jos, „la pachet", Spania și Portugalia. Furat de ritmurile de flamenco, ori de melodioasa tânguire a vreunui fado, sunt atent să nu-mi alunece… gândul ori privirea în Gibraltar ori în Atlantic.

Urc cu gândul și cu privirea spre „Engliterra", care de-abia se zărește din ceață.

Parcă, parcă, se zărește ceasul din Turnul Londrei. N-aud Big Ben-ul. Poate nu e ora exactă! Deși, cam de-aci, din vecini de Londra, de la Greenwich, se dă ora exactă în toată lumea!

În schimb, nu (doar) Anglia hotărăște, de una singură, cam cât e ceasu' în Europa sau în lume!

Pornesc spre Polul Nord. Brr, e tare frig! Sus, în Laponia, ninge peste ghețuri!

Mă uit mai bine, poate-l zăresc pe Rudolf! Nici vorbă! Cred că e „garat" în „iglu"-ul lui, la căldurică, în față cu o porție consistentă de mușchi (vegetal!) „împănat" cu licheni și iarbă.

A terminat demult bomboanele, ciocolata, morcovii, delicatesele cu care a fost răsfățat, în urmă cu o lună, de toți copiii cuminți (și nu numai).

Cobor spre continent. Dau o raită prin Suedia, Norvegia, Danemarca. E frig aici, la „vikingi", dar e atâta liniște și pace în oameni și între oameni! Orașele, oamenii par a fi decoruri, personaje însuflețite, desprinse din paginile cărților de povești ale lui Andersen.

Din Danemarca fac un pas și iată-mă în Germania. Rece și-aici, nu numai vremea, dar toate sunt bune și frumoase, previzibile, exacte! Ca la nemți! La ei, toate merg ceas!

Că tot veni vorba despre ceas, păi, cine alții, dacă nu nemții, să spună Europei cât e ceasul, la orice oră din zi și din noapte?

Dacă am fi noi nemți, noi am da ora exactă! N-avem nemți! De fapt, avem și noi nemții noștri! Așa că am… ales să ne potrivim ceasurile după ticăitul nemților! Să sperăm că va fi bine, că nu vom (mai) rămâne în urmă, sau, cum zice ardeleanul, nu vom (mai) întârzia! Eram… rămași în urmă (întârziați) cam cu 25 de ani, dacă socotim doar timpul care a trecut pe lângă noi (în…timp ce noi jucam bătuta pe loc) începând din acea secundă astrală din decembrie 1989!

Să fim atenți, de-acum încolo să meargă „la fix" ceasornicul nostru românesc (după patent nemțesc)!

Să fim atenți să funcționeze optim angrenajul „rotițelor" sănătatea, învățământul - educația-cultura, agricultura, industria, economia!

Cobor spre România, prin Polonia ocupată. Nu altfel, ci cu rezolvarea crizei creditelor în franci elvețieni.

Dinspre Ucraina miroase-a praf de pușcă! Acolo, adică aici, la doi pași de noi, e război! E război și pace, ca să folosesc titlul unui roman al marelui, prolificului scriitor rus, L. N Tolstoi.

Într-o parte (cea de sud-est) a Ucrainei e război, în restul țării (încă) e pace! La Donețk a explodat un obuz căzut pe un troleibuz și au murit 12 oameni.

Mă pregătesc să intru în țară. Am emoții, să nu cumva să se adeverească vorbele de spirit ale marelui actor Gheorghe Dinică: „Hm...România... populație multă! Oameni puțini! Câteva mese!"

Fac un popas la Iași, atras de muzici de fanfară și de miros îmbietor de ciolan de porc cu iahnie de fasole. Atmosferă sărbătorească. Oameni mulți. Sunt prinși în Hora Unirii.

Să sperăm că pasajul de mai jos, selectat din articolul „Sărbătoarea Unirii din iarna învrăjbirii noastre", scris acum 4 ani nu mai este valabil: „Azi, este o dulce-amară ipocrizie - eufemistic spus - să marcăm - bifăm - sărbătorim Unirea românilor, în plin război fratricid, în vremuri când ura, invidia, culpabilizarea, dezbinarea, însingurarea din noi și dintre noi lucrează spornic în oamenii simpli, intelectuali, oameni politici, chiar atunci când se prind în horă, împreună, alături de cunoscuți sau necunoscuți, mimând sugestia că așa cum suntem uniți în horă, așa și în cuget și-n simțiri…"

Mă-ndrept spre casă, spre Târgu-Mureș, dar nu înainte de a da o raită pe la Craiova, acolo unde, în 1857 (cu doi ani înaintea Unirii!) în fața Școlii Centrale (actualul Colegiu „Carol I") s-a jucat pentru prima dată „Hora Unirii", moment imortalizat în tabloul pictorului Theodor Aman.

Aveam de gând să dau o raită până-n Grecia, vatra în care, în antichitate, s-a născut democrația. Nu mai „cobor" până-n Grecia Azi, a ajuns la putere extrema stângă Syriza.

Nu, n-am alergie la socialiști, dar vreau să văd cum își va onora tânărul Alexis Tsipras promisiunile făcute electoratului care l-a purtat pe val, spre victorie.

Rămâne de văzut ce reacție vor avea peste un timp și opozanții tânărului Tsiparis, dacă acesta nu-și va onora promisiunile de a scoate Grecia din „robia" băncilor. N-am spus din robia UE, pentru că sunt convins, nici Tsiparis nu-și dorește, de fapt, ieșirea țării sale din UE, ci își dorește ca Grecia, atunci când „dialoghează" cu UE, să se ridice demn, din poziția „în genunchi", în care a fost „îndoită" de povara împrumuturilor.

Vom vedea cât/ ce va forța Grecia, cât/ ce va lăsa de la ea, UE.

Cobor de pe harta Europei direct în realitatea electronică a știrilor de pe net. Evit politicalele și caut „culturale". Aștept primele știri despre cum va fi sărbătorit zilele acestea contemporanul nostru, Caragiale!

Lasă un comentariu