La puține zile după pierderea scumpei sale soții, scriitorul Hajdu Gyozo a primit o nouă și nedreaptă lovitură: locuința sa și a actriței Adam Erzsebet, ultimul lor domiciliu dintr-o frumoasă conviețuire de vreo patru decenii, cel aflat pe strada Berlin, într-unul din cele mai noi cartiere ale municipiului Târgu- Mureș, a făcut obiectul unei incredibile vandalizări.
Fotografiile alăturate, realizate cu prilejul investigațiilor declanșate de poliție, surprind doar în parte maniera halucinantă în care s-a acționat de către vizitatorul sau vizitatorii pătrunși prin efracție în respectivul apartament: totul a fost răsturnat, călcat în picioare, ușile șifonierului din camera actriței, retrasă de câteva zile într-unul din cimitirele orașului, smulse din balamale, întreaga garderobă aruncată pe jos și, împreună cu diversele mărturii privind performanțele sale artistice, batjocorite în fel și chip.
Ciudat, nici la primele evaluări ale acestui dezastruos tablou, nici ulterior, nu se constată dispariția vreunui obiect de valoare. Nu s-a furat nimic, îmi spune soțul îndurerat. Scopul nu a fost, așadar, jaful, ci distrugerea, devastarea, pur și simplu.
Acest act, banditesc din orice perspectivă l-am judeca, poate părea un act de răzbunare a unui nebun sau a unor nebuni. Pentru cei care cunosc, cât de cât, viața și activitatea actriței Ádam Erzsebet și a scriitorului Hajdu Gyözö, tratamentul de care au avut parte din partea unor semeni ai lor, întâmplarea poate părea faptă nebunească, dar nu este deloc întâmplătoare. Valoroasa actriță, a cărei recentă dispariție a fost cu sinceritate deplânsă de toți cei care i-au cunoscut activitatea, de români și maghiari, deopotrivă, a fost, după 1989, supusă, ca și soțul ei, unui adevărat regim de teroare de către reprezentanți ai etniei din care fac parte, de către politicienii maghiari, unii chiar foști colegi, deveniți peste noapte, sub un fals drapel de apărători de drepturi specifice, promotorii unui nou și anacronic iredentism.
Hajdu Gyözö, „scriitor maghiar și patriot român", după propria definiție, la cei peste 85 de ani pe care îi are și la care îi dorim să adauge, în sănătate și cu aceeași putere de muncă, mulți alții, îndură cu bărbăție anatema unor foști colegi, a unor lideri ai minorității maghiare, ostracizarea la care l-au supus și îl supun aceștia din cauza crezului său, de factură europeană, de devoțiune sinceră și profundă pentru patria căreia îi aparține, de bună și frățească viețuire comună între români și maghiari.
Regretata actriță Ádam Erzsebet, a fost îndepărtată abuziv de pe scena Teatrului din Târgu-Mureș, unde, ani la rând, a slujit cu talent și pasiune, prin arta teatrală, cultura etniei sale și cultura națională, și a fost „sancționată" în modul cel mai drastic cu putință cu eticheta de „trădare de neam", pentru faptul că a socotit firesc și normal ca, în neuitatele sale recitaluri poetice, marii creatori români să stea alături de marii creatori de limbă maghiară. Mesager, răsplătit cu elogii pe mai multe continente, al liricii maghiare, dar și al poeziei române, recitator excepțional în limba maternă, dar și în limbile română și engleză, al creației eminesciene, Adam Erzsebet a săvârșit și alte păcate: a participat la spectacolele Cenaclului Flacăra, a urcat pe scenă alături de „fascistul" Adrian Păunescu, a încălcat, în chip entuziast chiar, consemnul unor lideri retardați de a nu cinsti Ziua Națională a României, fiind prezentă în cuvenitele spectacole omagiale, chiar și atunci când starea ei de sănătate începuse să dea semne de înrăutățire.
Păcate grave, în viziunea pretinșilor reprezentanți ai minorității maghiare, a unor politicieni interesați, pentru avantaje personale, în tensionarea relațiilor interetnice. Motive pentru care, în logica strâmbă și ticăloasă a acelorași minți înfierbântate, Adam Erzsebet nu trebuie în niciun fel iertată. Ca și soțul ei, artista trebuie să plătească. Într-un fel sau altul, chiar și după plecarea ei din această viață.
Vandalizarea locuinței, unde actrița și-a petrecut ultimele zile, profanarea memoriei ei prin batjocorirea bunurilor ce i-au aparținut, ar putea însemna, cred, una din modalitățile de continuare a aceleiași execuții. O anchetă corectă, așa cum sperăm, ar putea dovedi.
