Măsuri inovatoare în continuarea calificării din cadrul proiectului M.A.S.S.

Distribuie pe:

Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj a încheiat prima serie de cursuri de calificare în cadrul proiectului European M.A.S.S. Măsuri Active de Succes pentru Șomeri, POSDRU/125/5.1/S/133894. Cu toate acestea cursanții își vor continua aprofundarea cunoștintelor acumulate în cele trei luni de formare cu ajutorul tabletelor Evolio X10 puse la dispoziție din proiect. Ele vin în ajutorul cursantului prin aplicațiile multimedia care pot fi descărcate de pe pagina de internet a proiectului.

Un număr de 55 de persoane inactive pe piața muncii au încheiat cu succes cursurile de calificare în meseria de îngrijitoare copii și finisori în construcții, organizate atât la Blaj, cât și la Târnăveni. Mai întâi timizi și cu emoții în fața comisiei de examinare, absolvenții celor două cursuri s-au bucurat de aprecierea examinatorilor pentru felul în care s-au pregătit și și-au însușit cunoștințele de-a lungul pregătirii lor teoretice și practice.

Cu ochii în lacrimi, tinerele absolvente ale cursului de îngrijire copii și-au stăpânit emoțiile cu greu, în comparație cu absolvenții cursului de finisori pentru construcții, mult mai stăpâni pe sine, dar și ei, cu bucurie și satisfacție pentru îndemânarea pe care au dobândit-o în urma calificării obținute.

„Vă mulțumesc pentru timpul petrecut împreună și pentru faptul că v-am cunoscut. Mulțumesc doamnelor formatoare care ne-au arătat cum trebuie să îngrijim un copil. Pentru unele dintre noi, care nu suntem încă mame, au fost lucruri noi și tehnici care ne vor fi de folos în viață, fie că îngrijim propriul copil sau al altcuiva", a ținut să sublinieze una dintre absolvente.

 

Lasă un comentariu