„Eu sunt cu Casa de Pensii"

Distribuie pe:

De fapt, nu prea știu cum să încep, pentru ca nu sunt scriitoare. Dar sunt în schimb o mare și veche cititoare a ziarului „Cuvântul liber". M-aș fi mulțumit cu statutul meu de cititoare dar, de această dată, am trecut de cealaltă parte a baricadei, determinată de un articol din cotidianul meu preferat. Ce m-a frapat pentru început a fost titlul: „Cine nu e cu noi e cu... Casa de Pensii".

Curioasă să văd unde mă situez eu, conform titlului, am început să citesc. Sincer, nu am înțeles mare lucru din articol, e un vălmășag de idei incoerente, pornind de la primul rând, unde se arată că la Casa de Pensii e ordine, după care se continuă cu catalogarea funcționarilor de aici ca fiind incompetenți, cu propunerea chiar de a li se „face vânt", urmată de ironia „cloșca cu puii" (cam seacă, dacă mă întrebați pe mine), apoi cu singura soluție: darea în judecată, cu exemplul colegei „intelectuală rasată" - din care nu se înțelege nimic. Scuze, de fapt vreau să spun că eu nu am înțeles nimic, dar ce să fac? ... eu nu sunt o intelectuală rasată. Totul se încheie cu o „inevitabilă" codiță politică.

După citirea ultimelor cuvinte din articol am stat puțin pe gânduri și am decis: eu sunt cu Casa de Pensii. Dacă aveți răbdare, am să vă explic și de ce: În urmă cu aproximativ un an am fost în audiență la Casa de Pensii, într-o zi de joi. Nu am așteptat mult și am fost primită de doamna director. Amabilă, a ascultat tot ce i-am spus. Primisem o decizie de debit și aveam de restituit o sumă „frumușică", aproape 600 de lei. Recunosc, supărată fiind, am cerut ca suma să o achite cel care a greșit și nu eu. Cu un zâmbet ușor, nu ironic, ci înțelegător și cu multă răbdare, dna director mi-a explicat ce concurs de factori și împrejurări a condus la apariția „problemei mele". Un aspect nu l-am înțeles și am cerut lămuriri suplimentare. Atunci a fost chemată o funcționară căreia i s-a cerut să aducă dosarul meu de pensie și după câteva minute mi s-a arătat „negru pe alb" unde și ce se întâmplase. Perfect lămurită mi-am cerut scuze pentru cererea mea ca cel vinovat să plătească, motivând ca am spus-o la nervi. Răspunsul a venit prompt, serios și la obiect. Cei vinovați de greșeală vor fi sancționați administrativ, dar debitul trebuie să îl achit eu, pentru că eu am primit acei bani care de fapt nu mi se cuveneau. Mi s-a explicat că debitul îmi va fi reținut eșalonat din pensie, în rate rezonabile ca sumă. Între timp am terminat cu restituirea, Slavă Domnului!

De atunci nu am mai avut „treabă" pe la Casa de Pensii, până în toamna trecută, când o prietenă avea nevoie de lămuriri asupra unor documente (adeverințe) necesare la dosarul de pensie. Pentru că eu „eram umblată" pe acolo, m-am oferit să o însoțesc. Sincer, aș fi intrat și eu cu ea, doar ca să o salut pe doamna director (am uitat să menționez, Neagoe se numește). Am aflat însă că domnia sa era plecată în delegație, iar audiența era ținută de șefele de serviciu. Nu am mai intrat și am așteptat-o pe prietena mea afară, în curtea instituției, pe bancă, bucurându-mă de o frumoasă zi de toamnă. La un moment dat am fost încântată să recunosc doua superbe doamne ale scenei Teatrului Național din Târgu-Mureș, acum pensionare. Ieșeau din audiență râzând și comentau: „Vezi, de ce am avut emoții, nu trebuia să avem...". S-au îndepărtat încet, bine dispuse, mie lăsându-mi fiorul plăcut al faptului că cele două doamne pe care le-am admirat de atâtea ori și le-am aplaudat din fotoliul meu de spectator de teatru au trecut atât de aproape de mine. A ieșit în scurt timp și prietena mea, lămurită și știind clar ce avea de făcut.

Să nu fiu înțeleasă greșit. Nu pot susține că e totul perfect la Casa de Pensii. Nu aș avea de unde să știu dacă e așa sau nu, având în vedere că, practic, eu am fost acolo „o dată și jumătate" (o dată doar în curte). Mai degrabă cred că lucrurile stau în felul următor: și cei care lucrează acolo sunt oameni. Ca și noi. Cu zile mai bune și altele mai rele. Mai pricepuți, unii, alții, mai puțin. Dar mai important e faptul că se străduiesc să își facă munca, să ne lămurească, să ne explice că uneori, deși nu ne convine, nu noi suntem cei care avem dreptate. Eu am avut parte la aceasta instituție de înțelegere și respect. Și bunăvoință. Ce puteam să aștept mai mult? Pentru mine este suficient ca să mă situez alături de „Casa de Pensii" și nu de acei „noi", care vor fi poate acei „MUUU", cu care a fost înlocuit în articol, frumosul nume al Mureșului nostru drag.

Lasă un comentariu