Dragă cititorule, nu știu dacă îți plac poeziile, dar știu un fapt simplu, sfânt și cert, că în ele sunt și gândurile noastre. Îți propun astăzi câteva versuri din volumul „Inedite" (1966) al lui Virgil Carianopol. Îți vor plăcea cu siguranță!
Mi-a bătut în poartă Fericirea
Și intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute și-a plecat.
Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Și-a plecat grăbită înapoi.
Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut și Steaua mea - de sus
Tot așa, eram plecat aproape,
Și-a strâns fusta-n mână și s-a dus.
Mi-a bătut în poartă și Necazul.
Eram dus departe. Liniștit,
S-a întins pe țolul de la ușă
Și m-a așteptat până-am venit.
Nu trebuie să fii neapărat poet ca să apreciezi că uneori ai nevoie de alți ochi, pentru a vedea evidentul de sub nasul tău. Să lăsăm ecoul poeziei să lucreze în noi!
Din volumul „Pelerin spre înaltul Cer", apărut la Editura „NICO"
