Cu toate că am trecut în grabă peste aceste evenimente istorice permanent vii în mintea românilor, dar aruncate într-un con de umbră de către politicienii de la București, precizăm că un singur fapt leagă aceste întâmplări trecute de cele prezente și anume modul de acționare al făptuitorului, al extremismului maghiar, în speță. Modul în care U.D.M.R., prin reprezentanții săi, „divizați" tacit în „moderați" ori „radicali", hrăniți cu pâinea acestei țări primitoare, a acționat în vederea defăimării și subminării Statului Național Unitar Român, este de notorietate. Cu toate că sunt cunoscute atitudinile ostile națiunii române și Statului Național Unitar Român ale unor reprezentanți ai acestei etnii, cunoscute fiind și epurările etnice efectuate de către extremismul maghiar în județele Covasna, Harghita și Mureș, sub directa supraveghe a U.D.M.R., epurări ce au avut ca scop îndepărtarea elementului românesc din zonă, prin cele mai dure metode, mergându-se până la asasinat, cunoscute fiind și denigrările reprezentanților acestui extremism maghiar în lumea politică occidentală, în presa occidentală, începând cu cea de la Budapesta etc. etc., refuzăm să înțelegem cum de partidele politice de la noi, începând din 1990 și până în prezent, toate preferă să facă alianțe de susținere politică cu această formațiune etnică al cărei scop este bine cunoscut: subminarea Statului Național Unitar Român, dezintegrarea lui. Să presupunem, prin absurd, că la un moment dat, pentru a avea o majoritate politică serioasă în Parlament, este necesară o asemenea alianță. Bineînțeles că o asemenea alianță politică atrage o întrebare firească: oare ce aduce bun națiunii române o asemenea alianță, atâta timp cât reprezentanți ai acestei „uniuni" au avut și au pretenții din cele mai „diversificate", ori au propus, în alte împrejurări, și li s-au aprobat diverse „solicitări", toate antinaționale, cum ar fi: plăcuțele bilingve acolo unde maghiarii sunt cel puțin 20% (și a avut grijă U.D.M.R. să fie mai mult de 20%, sub blânda privire ocrotitoare a autointitulatei „clase politice" de la București și din teritoriu); lupta consecventă, dar și foarte îndârjită, din partea U.D.M.R., împotriva memoriei Mareșalului Ion Antonescu, alături de alți adversari ai memoriei marelui patriot român (precum Ion Iliescu, „celebrul" rabin Moses Rosen și ambasadorul SUA în România de la acea dată, Alfred Moses) - rău i-a mai speriat patriotismul și devotamentul național al unui om cu coloană vertebrală!; limba de predare în școli să fie cea maghiară, întrucât, „Pentru copilul maghiar, învățarea limbii române este ca o traumă. Dacă îl obligăm, poate percepe învățarea limbii române ca un blestem!"; cunoscuta luptă a U.D.M.R., din păcate și a unor așa-ziși formatori de opinie, alogeni sau cozi de topor de pe la noi, împotriva articolului 1 din Constituția României, încă de la promovarea sa în Parlament, la începutul anilor '90, dar și mai târziu, inclusiv astăzi. Și exemplele pot continua la nesfârșit. Ceea ce atrage atenția, încă de la începutul lucrării profesorului țurlea, este raportul cu privire la „rebeliunea antistatală de la Târgu-Mureș", la care cu toții am asistat muți de uimire în martie 1990, acțiune concertată de U.D.M.R., asupra căreia dl profesor dr. Petre țurlea face următoarea remarcă, foarte importantă: „într-o discuție particulară, N.S. Dumitru (cel care s-a ocupat de ancheta evenimentelor de la Târgu-Mureș, n.a., p. 17, din volumul citat) i-a spus lui Petre țurlea: „Nu puteam scrie altfel. Dacă spuneam tot adevărul, trebuia să desființăm U.D.M.R.")". De ce s-a ocolit adevărul? Cine a protejat interesele profund antiromânești și constante ale U.D.M.R. la acea vreme, dar și mai târziu, în pofida interesului națiunii române?! Singura entitate națională românească ce n-a cedat presiunii maghiare a fost Biserica Ortodoxă Română, care a reușit să adune în jurul ei, în timpul vrednicului de pomenire Teoctist, Patriarhul, românii din aceste județe, protejându-i, cât a putut, pe cei care mai rămăseseră, de purificarea etnică permanentă ori de maghiarizarea din această zonă aparținătoare României. Lucrarea eruditului profesor dr. Petre țurlea este o piatră de hotar de care ar trebui să se țină seama când este vorba de interesul național al României, al națiunii române și al Bisericii Ortodoxe Române în relația cu U.D.M.R. La fiecare participare la guvernare a U.D.M.R. pentru susținerea unei grupări politice ori a unor partide ce nu mai aveau ori nu puteau să formeze o majoritate parlamentară în vederea susținerii unui anumit guvern, aceasta a obținut „daruri" importante din partea reprezentanților respectivelor formațiuni politice, la cererea expresă a U.D.M.R. Nu trebuia decât să li se ceară participarea la guvernare și lista de revendicări era pregătită de fiecare dată și, bineînțeles, în cea mai mare parte satisfăcută pentru că, nu-i așa, interesul național este pe locul doi. Păstrarea puterii, cu orice preț, este prioritară, chiar dacă, această păstrare a puterii, știrbește interesul național.
(va urma)
