Mulţi au aşteptat, cu curiozitate şi nerăbdare, discursul Elenei Udrea din Parlament, ca moment al unor mari dezvăluiri şi cutremure pe scena politică românească. Numai că discursul vrăbiuţei n-a adus nicio dezvăluire. În afara acelui gest cu degetul la nas, nimic demn de reţinut! Vreme de 20 de minute, Elena Udrea n-a făcut altceva decât să se autoprezinte Parlamentului şi ţării, nereuşind decât să amplifice reacţiile din mass-media şi din spaţiul public, prin antipatia şi neîncrederea faţă de ea. Totuşi, aşa susţin unii, spusele ei, din zilele trecute, obligă la meditaţie şi investigare. Acuzată de fals, spălare de bani, mită, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat cele şase cereri ale procurorilor DNA pe numele Elenei Udrea, pentru începerea urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă în cele două dosare: „Microsoft" şi „Gala Bute". Cu toate că Elena Udrea a denunţat, în discursul ei, decredibilizarea şi slăbirea Parlamentului în faţa unor „instituţii de forţă", susţinând că ea „este pusă la «stâlpul infamiei», deoarece a dezvăluit lucruri grave despre un reprezentant al serviciilor de informaţii" - Florian Coldea -, deputaţii au votat arestarea ei. De data aceasta, pisicuţa n-a mai căzut în picioare!