Se sparg „găştile", ies la iveală… lăcomia şi şpăgile!

Ultimele evenimente de pe scena politică demonstrează un lucru, pe care ni l-am fi dorit dezvăluit acum 10-20 de ani: că spiritul de gaşcă a acţionat, în ultimii 25 de ani, în mai toate afacerile mari din România: de la privatizările frauduloase la contractele cu statul sau afacerile cu banii europeni. Toate acestea (din multe altele) au avut un numitor comun: ocolirea legii, lucrul în „gaşcă" şi, nu la urmă, abuzul de funcţie: de la ministru la parlamentar ori chiar persoane din sistemul judiciar.

În ultimele zile, toată lumea bună din presă şi politică a fost ocupată - ca să dăm doar un exemplu de ultimă oră - de telenovela „Toţi mă urăşte!" scrisă, regizată şi interpretată cu oarece talent (trebuie

s-o recunoaştem) de Elena Udrea. Dosarul „Gala Bute" este, de altfel, unul dintre cele mai elocvente exemple de modul cum se acţiona în gaşcă. Dosar în care procurorii DNA au efectuat, pentru a descâlci iţele afacerii nu mai puţin de 18 percheziţii. Atât la vila lui Obreja, cât şi la casa unui fost consilier de la Ministerul Dezvoltării sau la domiciliul primarului din Lupeni. Dar principalii actori în dosarul menţionat sunt, potrivit DNA, Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei.

Da, întrucât, potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizării „Galei Bute", în urma unor discuţii cu Rudel Obreja, şi le-a cerut subordonaţilor (din gaşcă) din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale. La rândul lui, fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat că a determinat reprezentanţii a zece companii de stat să sponsorizeze ilegal, cu suma de 1,7 milioane de euro, organizarea „Galei Bute". Sigur, până la urmă, Justiţia va face lumină în acest caz (ca şi în altele, de altfel). Însă, ceea ce a surprins în aceste zile - în dezvăluirile privind marea corupţie din România - este şi povestea judecătorului corupt, condamnat la (atenţie!) 22 de ani de puşcărie. Lăcomia şi şpăgile fără număr l-au propulsat pe magistratul Mircea Moldovan în topul condamnărilor. Dar, în cazul căruia, Curtea de Apel Bucureşti a condamnat unsprezece persoane, printre care trei foşti judecători de la Tribunalul Bucureşti, doi milionari de top şi cinci practicieni în insolvenţă. O întreagă gaşcă, aşadar, acuzaţi pentru dare şi luare de mită pentru a „rezolva" favorabil o serie de procese. Şpăgile? Moldovan primea: sume de bani, un televizor, un telefon Iphone, un ceas scump, un covor şi cherestea, pentru a favoriza câţiva oameni de afaceri în dosarele de insolvenţă/faliment.

Am dat aceste „exemple" nu pentru că ar fi singurele, ci pentru că sunt…emblematice pentru ceea ce înseamnă acţionarea în gaşcă. Cazurile de mai sus relevă, de asemenea, că puterea şi corupe, deoarece un adevăr, incontestabil, ne spune că „unde-i puterea, acolo-i (şi) corupţia", că „banu-i ochiul dracului."

Din păcate, faptele atestă că parvenitismul prin găştile din sfera înaltă a politicii au vechime în România postdecembristă. Că amiciţiile corup, că imunitatea la viciile puterii este rară, în plus, la noi are un simptom absent la alţii, provoacă reacţii în lanţ. Problema e că şi la politicienii bătrâni, şi la cei tineri, puterea întunecă minţile. Dar se şi generalizează. Dovada: Barometrul Global al Corupţiei 2013, publicat de Tranparency International, arată că România este (ca şi în 2012) singura ţară din UE care identifică Parlamentul drept cea mai coruptă instituţie, Legislativul fiind urmat în clasamentul românilor de partidele politice şi Justiţie.

În mod normal, „boala politică" (găştile, gustul puterii) ar trebui să-i împingă pe politicieni (nu să fure, ci) să facă ceva, să schimbe starea de fapt, atunci când - ca şi acum - este ceea ce este, nu-i cum ar trebui să fie. Numai că, aşa cum vedem cu toţii - în urma acţiunilor DNA, ANI şi ale altor instituţii - cârdăşia, activitatea unor politicieni (şi nu numai) este deja intrată în folclor. Ceea ce a contat pentru ei au fost doar relaţiile, banul nemuncit. Aşa s-a ajuns ca, pe fondul sărăcirii populaţiei, potrivit unui raport Credit Suisse, România să aibă - cu precădere din zona politicului, ori care au „trecut" prin politică - 16.525 de milionari şi doi miliardari în euro, ce ne situează - după vremurile de criză - pe locul 47 în lume.

Or, datorită şpăgarilor, al celor (nu puţini la număr) care şi-au însuşit, pe căi necinstite, banul public, România a sărăcit, nu a reuşit să asigure pensii şi salarii, cât de cât, decente, să facă autostrăzi ş.a. Abia acum, când procurorii DNA au început să-şi facă datoria, vedem, zilnic, pe la televiziuni, dimensiunea mafiei care a acţionat (şi acţionează) în România. Dar şi cum au „lucrat" aşa-zişii „oameni de afaceri", clanurile din lumea interlopă, care, în goana după îmbogăţire, şi-au permis să „arunce" sute şi milioane de euro, pentru obţinerea unor avantaje. Aşa s-au făcut, deci, averile în România. De aceea, „puşculiţa" (puşcoiul, de fapt) milionarilor şi miliardarilor trebuie luate la scotocit. Inclusiv cu sprijinul FMI, pentru a le oferi inspectorilor ANAF, prin specialiştii săi, cât mai multe informaţii despre felul în care îi pot verifica pe „bogătaşii României", despre modul în care îşi plătesc dările către bugetul statului. Despre modul, penal, în care se fac, uneori, averile. Mai mult. Confiscarea unor averi, s-ar impune a fi făcută, în echivalentul banilor obţinuţi prin furturi şi alte acţiuni necinstite. Doar aşa, şi prin trimiterea penalilor în spatele gratiilor, se vor sparge (eradica) şpăgarii care au împânzit România şi au… „condamnat-o" la subdezvoltare!

Lasă un comentariu