Una din acţiunile profund antiromâneşti şi antistatale ale U.D.M.R., prezentă frecvent în Ardeal şi pe care o amintim tot în treacăt, doar pentru a atrage atenţia, o dată în plus, o reprezintă amplasarea în diverse oraşe importante din Ardeal a unor monumente ale unor criminali maghiari „pentru a ţine treaz spiritul antiromânesc al ungurilor". Fie că respectivii criminali au trăit şi au acţionat în secolul XIX, fie în secolul XX, cu precădere în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nimic nu i-a oprit pe reprezentanţii U.D.M.R. să-şi ducă până la capăt aceste acţiuni ostile şi provocatoare la adresa naţiunii române. S-au găsit, în schimb, destui reprezentanţi ai autointitulatei „clase politice" dâmboviţene care să-i felicite. Şi lucrarea distinsului profesor oferă asemenea exemple. Trebuie doar s-o citeşti şi să reflectezi asupra ei, dar nu în spirit „european", cum suntem îndemnaţi astăzi, ci în spirit naţional, pentru a vedea greşelile grave ale trecutului şi pentru a nu le mai repeta. Totul este să şi vrei şi mai ales să gândeşti şi să acţionezi în spirit naţional, cum am mai spus.
Exemplele antiromâneşti ale U.D.M.R. pot continua la nesfârşit. Mai mult decât atât, nu există an în care diverse grupări extremist sosite din Ungaria, ori diverse oficialităţi ale Statului maghiar, la aniversările minorităţii maghiare, să nu lezeze demnitatea naţională a românilor, să nu instige la „nesupunere civică", într-o primă fază, apoi la marşuri şi demonstraţii antiromâneşti şi antistatale, şi asta pe teritoriul naţional al României, sub privirile blânde ale autorităţilor. Este adevărat că anul acesta, cu „blândeţea" caracteristică, oficialii Statului român au reacţionat, puţin cam târziu, dar au schiţat totuşi un gest de admonestare a celor responsabili cu incitarea la revoltă antiromânească. De ce nu se întâlnesc asemenea manifestări şi la celelalte minorităţi naţionale?
Din motive lesne de înţeles nu am intrat în detalii vizavi de trecutul încrâncenat şi ireconciliabil în prezent şi viitor, dintre români şi extremismul maghiar, reafirmăm însă, în acelaşi context, faptul că asemănarea dintre trecut şi prezent este modul de operare. Şi atunci şi acum ţinta acestor organizaţii extremiste o constituie Statul Naţional Unitar Român creat la 1 Decembrie 1918, iar mai înainte de acest moment - naţiunea română şi Biserica Ortodoxă. Amintim aici, iarăşi în treacăt, un raport al S.S.I., din februarie 1943, care se intitula „UNGARIA Organizaţiuni Iredentiste şi Formaţiuni Paramilitare - Februarie 1943". Raportul Serviciului Special de Informaţii este o dovadă clară a modului în care revizionismul maghiar îşi făcea simţită prezenţa atunci la graniţa de Vest a României, dar şi în Ardeal: „...însuşi guvernul ungar a organizat unele formaţiuni paramilitare, camuflând sub această firmă pregătirea militară a contingentului, care, în baza clauzelor militare ale tratatului de la Trianon, nu puteau fi instruite în cadrele armatei regulate maghiare. ... După recâştigarea dreptului de înarmare (1938), aceste organizaţiuni şi-au pierdut importanţa oficială, însă cadrele lor, devenite libere de sarcina instrucţiei, au primit misiunea de a transmite educaţia iredentistă (corect: revizionistă, n.n.), populaţiei din teritoriile anexate". „Divizia secuiască de frontieră (Szekely Hataror Hadasztaly), este cea mai puternică formaţiune paramilitară..., este chemată să utilizeze la război toţi secuii şi ungurii valizi aflaţi în secuime...".
Vă aducem la cunoştinţă, d-lor politicieni, faptul că acest Raport al S.S.I., din februarie 1943, este însoţit de patru planşe, extrem de detaliate, care conţin modul de operare, de ordonare şi subordonare al majorităţii instituţiilor statului ungar de atunci, cu zone de contact bine determinate în oraşe importante
din Ardeal!!! Toate aceste planşe însoţesc lucrarea citată în nota 19.
Şi vorbim despre o organizare la nivelul anului 1943, luna februarie. Cum credeţi că este acum?! O explicaţie o găsim la dl profesor Ţurlea, care, iarăşi, atrage atenţia: „Chiar pe 22 decembrie 1989, UDMR şi-a făcut apariţia - era gata constituită... Faptul acesta indică o acţiune prealabilă de organizare şi validează indirect teza conform căreia ar fi existat o majoră acţiune a spionajului maghiar în Transilvania, care, prin intermediul formaţiunii respective (U.D.M.R. n.n.), trebuia să înfăptuiască ţelurile revizionismului budapestan.". Să privim doar puţin asupra evenimentelor actuale şi să cităm dintr-un cotidian contemporan, să vedem dacă există sau nu asemănare de fapte între cele două epoci: „Cercetaşii maghiari din România pregătesc descălecarea ungurilor în Ardeal. Tinerii din Uniunea Cercetaşilor Maghiari din România sunt instruiţi în regim paramilitar (Jurnalul Naţional)". Iată un alt exemplu: în perioada interbelică, aşa cum s-a întâmplat şi cu teritoriul din sudul-estul României, numit Cadrilater, o bijuterie naţională la margine de ţară, pierdut datorită indolenţei „clasei politice" de la Bucureşti, din acele vremuri, cu concursul larg al unora din capitalele occidentale, aşa s-a întâmplat şi cu Ardealul, unde, „Ungaria speră - şi nu se fereşte să afirme - că împotriva României succesul îi va fi mult mai uşor, bazându-se pe sprijinul maghiarilor din Ardeal (anul 1939)". Iată şi obiectivul actual al extremismului maghiar: „Controlul riguros al maghiarimii. Orientarea acesteia pe linia dorită de Ungaria. Pregătirea noilor promotori ai politicii neorevizionistă. Acapararea de către minoritari maghiari a bogăţiilor Transilvaniei. Exploatarea în folosul Ungariei a economiei româneşti din spaţiul intracarpatic". Seamănă acest text cu fenomenul retrocedărilor „legale" şi ilegale către diverşi conţi, baroni, grofi şi alţii de acest gen în Ardeal? Dar cu acordarea cetăţeniei maghiare, la liber, celor ce o doresc, fără vreo oprelişte ori sancţiune din partea autorităţilor române? S-a luat în seamă, vreodată, de către oficialii de la Bucureşti, atunci când s-au făcut asemenea retrocedări, cunoscutul fenomen al optanţilor în urma căruia Statul român, în perioada interbelică, a achitat o sumă fabuloasă în aur ca despăgubire celor ce au optat să plece în Ungaria după 1 Decembrie 1918 nedorind să rămână în România Mare şi să se supună legilor Statului Naţional Unitar Român?
(va urma)
