Ciobotani: „Bradul care nu poate fi doborât"

Satul Ciobotani, a aparţinut, până în anul 1952, de judeţul Harghita-Topliţa. Este amintit în scrierile lui Mihai Eminescu, care în anul 1875, călătorind cu o trupă de teatru ambulant, a poposit aici. Conform recensământului din 2002 în sat trăiesc 384 de persoane, dintre acestea 380 fiind români (98,8%). Satul Ciobotani se împarte în trei: Mnineşeşti, Ciobotani, Fodoreni. Sat de munte, la poalele Călimanului, cu români puternici, viteji, revoluţionari, unii dintre ei au participat, cu Tricolorul, la Marea Unire din anul 1918, la 1 Decembrie. Cuvântul sfânt spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii noştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, uitaţi cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa". „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vestesc pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului „Dumnezeul tău împărăţeşte!".

Aceşti patrioţi români au fost mesagerii iubirii într-o lume de ură şi război, miei de jertfire în mijlocul unor lupi care nu pot fi mântuiţi decât prin sacrificiu. Au fost tot ce are ţara mai valoros, au fost singura ei speranţă, sursa inspiraţiilor oricărei fapte bune şi a unui standard înalt de moralitate. Soţul a rămas prin cenuşa istoriei, pentru că i-a fost scut, spadă şi scriptură, cum spunea atât de frumos Coşbuc: „Este suficient să ne amintim istoria zbuciumată a Gurii de Rai" pe care ne-am născut, să ne dăm seama că aceşti români din satul Ciobotani au fost, înainte de toate, creştini. Au fost mai mult decât biruitori în Domnul nostru Iisus Hristos. Au fost fiii Dumnezeului Atotputernic. Au avut dragostea care este îndelung răbdătoare, plină de bunătate. Dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

Aceşti patrioţi din satul Ciobotani, comuna Stânceni, s-au încadrat în Cuvântul sfânt care spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De-acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui." Putem să amintim sacrificiul pe care l-a adus eroul patriot la numai 18 ani, Aurel Vâga, care s-a opus regimului austro-ungar, găsindu-şi sfârşitul de martir la Sălard, prin împuşcare. Pilda lui Grigore Moldovan, colonel, zis „Căuşu", pentru dragostea care a avut-o faţă de populaţia din satul Ciobotani. A vorbit limba maghiară şi a derutat pe armata horthystă, salvând pe mulţi patrioţi români care erau căutaţi de aceştia. Kisfolosi Ioan, de origine maghiară, a ascuns, în subsolul casei, pe patrioţii români şi i-a salvat de la moarte. Aceşti bravi români s-au opus tuturor sistemelor din acea vreme, care au căutat să-i asuprească pe români. Bravul haiduc Cristea, care a dus spaima în rândurile autorităţilor horthyste de atunci, şi-a petrecut, timp de patru ani, viaţa într-o peşteră din stânca Tarnijei. Acest haiduc de temut, faţă de cei ce asupreau satul, lua de la cei avuţi şi dădea la săraci.

Românii din satul Ciobotani erau persecutaţi, pentru că erau români, toţi purtau portul popular, iar armata horthystă le tăia cămăşile. Lucru ce îi înfuria pe aceşti bravi patrioţi. Ei au respectat Cuvântul Sfânt. „Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste." Sofronia Moldovan (Dorinca), la vârsta de 20 de ani, şi-a trimis soţul la oaste pentru apărarea ţării. De la această fragedă vârstă nu s-a mai căsătorit, a rămas fidelă soţului ei, care nu s-a mai întors de pe front. A făcut munca de bărbat, care nu era uşoară deloc. Cosea iarba, cu Tricolorul la ea, umbla în costum naţional. Duminica mergea pe jos şapte kilometri la Mănăstirea „Sfântul Ilie" din Topliţa Română, să aprindă lumânări pentru odihna soţului Grigore Moldovan, care a murit în război, ucis de gloanţele inamicului. Această româncă patriotă, când era bolnavă, în special iarna, intra în apele Mureşului, pe care îl considera Mureş român. La minus 30 de grade C făcea baie, după care se făcea bine. Când a fost tânără a descoperit apa minerală de pe Valea Mermezeului, făcând o groapă, unde astăzi este o falnică fabrică în satul Ciobotani. Ciobotani - „Bradul care nu poate fi doborât!"

Să nu îi uităm pe aceşti bravi patrioţi români, unde prin proorocire ni se strigă din Seir: „Străjerule, cât mai este din noapte?". Străjerul răspunde: „Vine dimineaţa şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi, întoarceţi-vă şi veniţi iarăşi."

Bunul Creator să-i odihnească!

Lasă un comentariu