Dascăli mureşeni - GLIGA MARIA

M-am născut în ziua de 30 octombrie 1959, într-un sat frumos, Ibăneşti Pădure, judeţul Mureş. De ce ,,un sat frumos"? Pentru că locul unde te-ai născut este sfânt, este cel mai frumos loc din lume.

Aşezat la poalele munţilor Gurghiu, Ibăneştiul este un sat cu oameni harnici, în mare parte agricultori. Tatăl meu, Traian Gliga, s-a numărat şi el, împreună cu mama, printre aceşti locuitori harnici. A fost învăţător la şcoala din Ibăneşti Pădure-Tireu, timp de 46 ani. A trăit 90 de ani ,,împliniţi". De când mă ştiu am crescut în spiritul dragostei pentru meseria de dascăl pentru că mă lua la şcoală de multe ori când eram mică. Iubesc şi animalele, pentru că, tot tatăl meu, ,,dascălul", mi-a insuflat acest lucru; avea grajdul plin de vite, ograda plină de păsări şi porci în coteţ. Mi-a făcut plăcere să fiu alături de el atât la şcoală, cât şi în gospodărie.

Primele opt clase le-am făcut la şcoala din Ibăneşti Pădure, între anii 1966-1974, şi am avut profesori inimoşi cu dăruire pentru profesia aleasă. Aici, l-am avut ca diriginte pe profesorul de matematică Virgil Chirteş, tânăr la acea vreme. Cu elanul tineresc pe care îl avea a înfiinţat o echipă de dansuri populare, echipă din care am făcut şi eu parte. Părinţii mei nu au jucat niciodată, dar eu eram pur si simplu ,,îndrăgostită" de jocul popular. După terminarea şcolii generale, am urmat cursurile Liceului Pedagogic, între anii 1974-1978.

Am fost repartizată la Şcoala Generală Ibăneşti de Pădure, unde am lucrat până în anul 1982, iar de atunci, în municipiul Târgu-Mureş la: Şcoala Generală nr. 15 (1982-1983), Şcoala Generală nr. 2 (1983-1985), Şcoala Ajutătoare nr.1 (1985-1986), Şcoala Generală nr. 5 (1986-1990), din anul 1990, la Şcoala Generală nr. 8, actuala ,,Alexandru Ioan Cuza". În acest timp am obţinut gradul didactic I şi mi-am completat studiile, absolvind Universitatea din Braşov, specialitatea psihologie-pedagogie.

În aceşti 37 de ani mi-au trecut prin mână mulţi elevi. Îmi saltă inima când ne întâlnim şi aud de realizările lor. Preoţi, profesori, ingineri, marinari... toţi realizaţi. Pentru mine cel mai important lucru este să-i aud povestind şi să constat că au un ,,caracter sănătos". Sigur că mulţi dintre foştii şi actualii elevi au avut şi au rezultate foarte bune la învăţătură, remarcându-se în concursuri şi olimpiade; bucuria din ochii lor te face să uiţi de munca, pe care noi dascălii, o depunem. De-a lungul timpului am publicat articole în ziarele locale şi în cele de specialitate. Nu consider ca fiind un neajuns faptul că nu am publicat nici o carte. Totuşi, în anul 1995, am colaborat la elaborarea manualului: ,,Să dezlegăm tainele limbii române", carte avizată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Luând exemplul inimosului meu dascăl, am înfiinţat o echipă de dansuri cu elevi din clasa mea, apelând la un instructor de la Societatea culturală ,,Mioriţa", în persoana coregrafei Eva Albert, pentru că vroiam să facem ,,muncă de calitate". Astfel au înflorit ,,Muguraşii" de la Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza", o echipă deschisă spre minunata lumină care este dansul popular, ca tradiţie strămoşească. Învăţând joc după joc: ,,Moldova", ,,Gurghiu", ,,Dans cu bota", ,,Ţigănesc", ,,Modern", ,,Muguraşii" s-au perfecţionat continuu. În acest an şcolar am preluat clasa pregătitoare: O nouă provocare, un nou început!

 În anul 1979 m-am căsătorit. Soţul meu, Ioan Gliga, fiind ,,ibăştean" şi el. A lucrat ca operator chimist la Azomureş. Eram doi copii, pot spune, dar asta nu ne-a împiedicat să răzbatem printre obstacolele vieţii. În anul 1980 a venit pe lume primul copil, Sorin, iar în anul 1985 o fetiţă Veronica.

„Dacă ar fi să o iau de la capăt aş face acelaşi lucru. Iubesc copiii şi niciodată nu am precupeţit niciun efort când a fost vorba de şcoală sau elevi. Sunt mulţumită că am făcut şi fac ceea

ce-mi place şi ceea ce ştiu să fac şi mă străduiesc să iasă cât mai bine: să învăţ copiii să scrie, să citească, să socotească, lucruri foarte importante în educaţie şi în  definirea lor ca OAMENI".

Lasă un comentariu