România a devenit o mare arenă a spectacolului infracţional sordid. Publicul rezonează la agresiunea şi confruntarea gregară, ovaţionează agresivitatea combatanţilor, asmute politicianismul belicos, se bucură mediatic de căderea competitorilor sub asaltul justiţiei şi al instituţiilor „pitbull" ale statului, aplaudă cătuşele, dubele şi mascaţii, reverberează vicios negativismul, necazul altora devine prilej de triumf şi spectacol, iar arestul pare tot mai mult purgatoriul necesar al satisfacţiei generale. Simţind nevoia de sânge a pieţei publice, mass-media s-a transformat, cu puţine excepţii, în portavoce şi tribună pentru justiţiarismul ademenitor şi atotcotropitor. Prin redacţii şi studiouri se emit sentinţe, se stabilesc vinovăţii şi pedepse, se dă cu presupusul, se compun şi descompun scenarii de grupuri infracţionale, se analizează semantic stenograme din convorbirile telefonice ale suspecţilor, se fac interpretări după ureche ale unor probe din dosarele aflate încă în faza de cercetare penală, diverşi analişti judecă pe fond substituindu-se justiţiei, în dispreţul total al prezumpţiei de nevinovăţie. Cei ajunşi întâmplător sau nu la stâlpul infamiei, vinovaţi ori nu, sunt ab initio desfiinţaţi mediatic, stigmatizaţi, condamnaţi la oprobriu şi dispreţ general.
În acest scenariu al justiţiarismului degenerat, care a cotropit cu fervoare România, nu mai e loc pentru discernământ, pentru cumpătare, pentru respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului, în temeiul prevederilor constituţionale şi ale principiilor statului democratic de drept, impunându-se suveran doar atotputernicul drept penal şi debuşeul mediatic al infracţionalităţii.
Nu este în regulă! Indiscutabil, toţi cei care au încălcat legea trebuie să dea socoteală şi să răspundă în justiţie pentru faptele lor, indiferent cine este persoana în cauză. Însă, a se jubila mediatic pe marginea unor posibile probe aflate într-un dosar de cercetare penală care se află în curs, când persoana în cauză are încă statutul de suspect, nu mai poate fi acceptat. Înainte de toate, trebuie să opereze prezumpţia de nevinovăţie iar, în temeiul legislaţiei audiovizualului, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.
Să nu cădem în capcana unui justiţiarism de paradă, aflat acum în mare vogă, în care cu toţii, persoane publice sau nu, putem deveni o pradă mediatică aparent penală. Nu avem voie să îngăduim nimănui să pună la zid ostentativ însuşi statul de drept, doar pentru rating şi deliciul publicului spectator. Nu trebuie să permitem ca cercetarea penală să degenereze într-un instrument mediatic în care cetăţeanul este apriori terfelit, desfiinţat ca imagine publică şi condamnat grosolan la oprobriu şi dezonoare. Înainte de orice, suntem creştini şi se cuvine să nu ne bucure necazul aproapelui, cu atât mai mult trebuie să ne ferim de promovarea şi publicitatea descalificantă a infracţionalităţii şi a penalului, care au devenit, absolut revoltător, elemente cotropitoare şi dominante ale spaţiului public. Este nepermis să rămânem pasivi la cultivarea mediatică a penalului, care tinde să devină o simbolistică semnificativă pentru însăşi istoria zilelor noastre.
MARIUS PAŞCAN, senator, Colegiul uninominal nr. 1, Târgu-Mureş
