Se apropie Valentine's Day (Ziua Îndrăgostiţilor), o sărbătoare occidentală importată şi de noi, românii. Valentine's Day este Ziua Îndrăgostiţilor în tradiţia occidentală, care se sărbătoreşte pe data de 14 februarie. Peste tot în lume există o zi a îndrăgostiţilor, serbată pe 14 februarie sau în alte zile.
În Franţa, o ţară tradiţional catolică, Valentine's Day este cunoscută simplu drept Sfântul Valentin şi este sărbătorită ca în restul ţărilor occidentale. În Danemarca şi Norvegia 14 februarie este cunoscută ca „Valentinsdag". Nu este sărbătorită pe o scară largă, dar mulţi oameni îşi fac timp pentru a petrece într-un mod romantic cu partenerul de viaţă.
În Suedia este numită ziua tuturor inimilor, nu este însă o sărbătoare oficială. România a început să sărbătorească Valentine's Day, deşi deja avea o sărbătoare tradiţională, Dragobetele, sărbătorit pe 24 februarie. Importarea Valentine's Day -ului a adus critici din partea multor români, ei condamnă sărbătorirea Valentine's Day în România ca fiind un kitsch importat din Occident, o activitate superficială şi comercială. Datorită unui efort de marketing concentrat, Valentine's Day a apărut şi în Japonia şi Coreea ca o zi în care mai mult femeile şi mai puţin bărbaţii dăruiesc bomboane, ciocolată şi flori.