Fostul patriarh Teoctist, omagiat, azi, la Biblioteca Academiei, la 100 de ani de la naştere

Distribuie pe:

Fostul patriarh Teoctist, membru de onoare al Academiei Române, va fi omagiat, azi, la împlinirea a 100 de ani de la naştere, în cadrul unei sesiuni care se va desfăşura în Aula „Heliade Rădulescu" a Bibliotecii Academiei Române, anunţă Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit preşedintelui FNSA, acad. Eugen Simion, la eveniment sunt invitaţi să participe arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, din partea Bisericii Ortodoxe Române, Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit romano-catolic de Bucureşti, academicienii Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, Dan Berindei şi Răzvan Theodorescu.

Evenimentul este organizat de FNSA, Biblioteca Academiei Române, în colaborare cu Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni.

Patriarhul Teoctist (1986-2007) a fost al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Lasă un comentariu