Cu vreo doi ani în urmă, în editorialele publicate în „Cuvântul liber", cu degetul arătător spre clasa politică, aşa cum făceam şi în cei opt ani în Parlament, afirmam: „Cei care aţi furat şi furaţi veţi da socoteală! Dumnezeu le vede pe toate, nu iartă şi nu veţi scăpa nici în gaură de şarpe!". Urma atunci, în Camera Deputaţilor, o cascadă de huiduieli şi proteste! Iar în urmă cu doi ani, mi se spunea: „Asta s-o crezi dumneata, domnule Lădariu! Ăştia niciodată nu vor fi sătui şi nu se vor opri din furat. E starea lor naturală. Ăştia nu vor fi traşi niciodată la răspundere! Trăim în România şi totul aici este posibil!". Cam aşa mi s-a spus după afirmaţiile mele apărute în ziarul nostru.
Şi timpul a trecut! Şi iată că, sub impresia că, sub ochii noştri, a început să se prăbuşească o lume a şmecherilor, iar cei care au pus mâna pe putere, dar au gestionat-o în interes propriu, nu spre binele naţional, sub oblăduirea puternicilor zilei, care au închis ochii în faţa furtişagurilor şi a încălcării flagrante a legilor româneşti, au început să dea socoteală. Toate au ajuns la o saturaţie. Încât, nu o dată ne-am întrebat: unde-i necesara mână de fier? De ce sunt lăsaţi să zburde, nestingheriţi, să facă slalom printre paragrafe de legi, aceşti derbedei? Unde, oare, prin această Europă, s-a mai pomenit ce s-a întâmplat pe la noi, ca un fost prim-ministru, Adrian Năstase, să fie trimis după gratii, ca un fost ministru al Internelor, Cristian David, chiar un ex-ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, şefa DIICOT, Alina Bica, un membru al Curţii Constituţionale a României, Toni Greblă, să fie arătaţi cu degetul, să fie anchetaţi, să fie arestaţi şi condamnaţi? Într-o ţară în care, chiar şi în Parlament au pătruns infractorii, nu ne mai miră nimic! Într-o ţară în care, iată, corupţia s-a cuibărit nu doar în Parlament, ci până şi în Curtea Constituţională, în sferele cele mai înalte ale puterii, ce să mai spunem? Oare aceştia pot fi „modele" pentru tinerii care, dezamăgiţi, părăsesc ţara pe capete?!
Inşi din toate partidele politice s-au dat la jafuri. La hoţie! Într-o ţară în care legi, care ar putea apăra Statul Român, stabilitatea ţării, au fost refuzate, din propriu interes, de parlamentari, de dragul unei efemere „confidenţialităţi şi intimităţi de budoar", când inşi fără Dumnezeu asudă să scoată religia din şcoli, la ce să te mai aştepţi? Ce mai contează pentru ei ţara, acel vers din Imnul de Stat al României: „Preoţi cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină", dacă ei doresc să alunge din şcoli şi licee icoana, crucea şi credinţa din sufletele copiilor unui neam născut (primul) creştin în această Europă?! Cât fals, câtă aroganţă, câtă sfidare în faţa acestui neam răbdător!
Printr-un comportament de-a dreptul diabolic, căzuţi în mocirla lăcomiei lor fără margini, ca nişte hoţi de drumul mare, din bugetul de stat, din banii europeni ei au furat ca-n codru, aducând statului prejudicii de sute de milioane de euro, subminând economia naţională. Deşi ei au fost miniştri de Interne, ai Justiţiei, şefă de DIICOT, deputaţi, senatori, secretari de stat, preşedinţi de consilii judeţene (vreo 20 din 40 - prinşi cu „ocaua mică", cum se spune), primari, oameni de afaceri, singurul lor ţel, singurul lor gând, singurul lor scop au fost cum să acumuleze mereu alte şi alte averi, rotunjindu-şi avutul!
Încetul cu încetul, funia s-a apropiat de par şi pentru vrăbiuţa-paraşutistă - Elena Udrea, „zâna din Pleşcoi" - numită astfel de jurnalista Rodica Rarău. Tic-tac, tic-tac, ceasul a bătut şi pentru ea, deputat, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, ca şi pentru ceilalţi, unii din jurul ei, prinşi cu mâţa în sac. Cunoscută acum în toată Europa, „pupila" fostului preşedinte Băsescu, care acum i-a întors spatele, fără de care Elena Udrea n-ar fi ajuns aici, deoarece el „i-a dat nas, sacrificând pentru ea oameni, sfidând, de prea multe ori, logica şi bunul-simţ", acuzată de fals, spălare de bani, mită şi corupţie, se alătură acum şi ea celor pe care, de la un timp încoace, i-am văzut cu „brăţări" la mâini, înfăşurate, din jenă, în haine şi fulare. Ce ruşine! Ce decădere! Ce jenant! Anchetată, cum se spune, cu cătuşele pe masă, de procurorii DNA, cea cu conturi grase prin Dubai, vinovată pentru mită (numai vreo trei milioane de euro!), pentru comisioane pretinse, pentru şpăgi intermediate, de cuplul Udrea-Cocoş (cam nouă milioane de euro), acumulând averi fabuloase, Elena Udrea, ajunsă infractoare, a fost reţinută pentru 30 de zile! Deocamdată! Întrebarea firească e: câţi ani urmează? Şi mai dăinuie o curiozitate. Ştia, oare, Traian Băsescu de toate aceste malversaţiuni? Se pare că da! Iar dacă, totuşi, el ştia, atunci este vinovat pentru „favorizarea infractorului", pentru complicitate, tăcând! Nu se ştie încă ce semnificaţie a avut acel gest, din Parlament, cu degetul dus la nas, împrumutat din lumea interlopă a celor din puşcării, unde a ajuns acum şi ea. Ea, cea care ne-a sfidat ani la rând, a acumulat averi enorme, pe căi necinstite, care au dus-o, în final, spre jenanta postură de infractor. Din deputat şi ministru a ajuns dincolo de porţile puşcăriei. Grandoare şi decădere spectaculoasă! Cea care ne ameţea, pe bani publici şi europeni, cu telegondole fără nicio utilitate, cu terenuri de fotbal în pantă, ca mingea să-i revină tot ei, în folosul partidului, nu mai croşetează, nu mai încalecă pe cai mari şi pe biciclete, nu mai joacă teatru, de ochii lumii naive, nu mai face sarmale! Cu mopul va da, de acum încolo, la puşcărie!
Unora deja le-a venit rândul, altora li se pregătesc dosarele! După plată şi răsplată! Pentru cei care mereu au aşezat, din 1990 încoace, România sub semnul întrebării, considerată un sat fără câini, a fost dovedită o păguboasă şi nepermisă îngăduinţă. Cei trăind, până mai ieri, un lux sfidător - după cum se exprima un ziarist -, au început să înlocuiască acele „destinaţii exotice de la Monte Carlo, de prin alte zone europene ale luxului, cu porţile puşcăriilor". Inşi care n-au făcut nimic la viaţa lor pentru această ţară numită România, n-au mişcat un deget pentru societatea românească, trăiesc în palate, precum Adriean Videanu, alt fost ministru, „rege al bordurilor" care i-au adus bani grei la teşcherea, şmecherii Dan Voiculescu şi Viorel Hrebenciuc, nababul de Constanţa - Nicuşor Constantinescu, mogulul Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax-Group, senatorul Ioan Adam, alt fost ministru - Gabriel Sandu, toţi îngropaţi în averi, în munţi de bani cât Himalaia. Bani furaţi, nu munciţi!
Ei se cred nemuritori, puternici ai clipei atât de trecătoare, fără vreo minimă tresărire de conştiinţă. Ei sunt cei cărora evenimentele din decembrie 1989 le-au oferit o neaşteptată, nemeritată pleaşcă. Aşa se face că unii, nişte nimenea-n drum, au acaparat averi enorme, bunuri materiale şi bani. Datorită proptelei domnului Falcă, primarul Aradului, finul lui Traian Băsescu, de pildă, un terchea-berchea, ajunge în Parlament. Era un simplu barman cu doar 10 clase, fără liceul terminat. După accederea în Parlament, îşi ia (i se dă!) bacalaureatul, iar peste doi ani devine ministru al Turismului! Totul parcă după „modelul Funeriu", ajuns şi el ministru al Educaţiei Naţionale! Bravo. Doamne, unde am ajuns! Să te mai miri, oare, că alţi doi miniştri, Codruţ Şereş (al Economiei) şi Nagy Zsolt (al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei) au ajuns să înfunde şi ei puşcăria, jenant, pentru… trădare?! Se aude, tot mai pronunţat, zornăitul de cătuşe, încât nu poţi, ca român, să nu te întrebi: cui îi vine rândul? Tragedie pentru unii, sau meritată şi dreaptă „răsplată", în această realitate românească a dezamăgirilor, din 1990 încoace, în care un Băsescu (oare când îi vine şi lui rândul?) îi ameţea, pe români, cu sloganul: „Să trăiţi bine!", iar omul amărât trăieşte tot mai greu şi mai rău!
Oare ce spune omul simplu la vederea atâtor miniştri încătuşaţi? Ce spune, oare, românul cu un salariu de nimic, cu o pensie amărâtă de 700-800 de lei/lunar, cu doi-trei copii de hrănit şi de îmbrăcat, ţinuţi la şcoală sau la facultate, cărora zilnic trebuie să li se pună pâine pe masă? Cei care au huzurit după 1990, au furat ca-n codrii Vlăsiei, azi trăiesc în lux şi-n averi! El, truditorul, abia-abia o scoate la capăt de azi pe mâine! Iată că blestemul lui îi ajunge azi pe nesătuii de tot felul, cu lipici la degete. Ei, mai-marii zilei, după ce ne-au tăiat salariile, ne-au ciuntit pensiile, fără pic de ruşine, milă şi reţinere, s-au dovedit nişte tâlhari-sadea, „băieţi deştepţi", azi cu cătuşe! Ăsta-i viitorul lor! Şi se pare că acesta-i doar începutul. Se aude că, în zilele următoare, alţi doi senatori, şi ei foşti miniştri, Ioan Ariton şi Varujan Vosganian, pentru care Senatul a dat „liber" pentru cercetare, vor da cu subsemnatul în faţa procurorilor DNA. Unii spun că-i doar vârful aisbergului. Va veni, pentru toţi, o zi a socotelilor şi a decontului! Numai că, din păcate, unii scapă destul de uşor! Deputaţii UDMR, Mathe Andras Levente şi Karoly Kerekes, au fost condamnaţi, definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la şase şi, respectiv, la un an şi şase luni de închisoare, dar cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese în timpul exercitării mandatului. Unii cad, ca pisica, în picioare! Scandalos este cazul deputatului (tot UDMR) Marko Attila, de negăsit în România, „după ce Parlamentul a încuviinţat arestarea lui în «Dosarul Bica», pentru abuz în serviciu." Nepot al lui Marko Bela, acesta a cerut protecţia Ungariei şi a Statelor Unite. Protejat de Budapesta, considerându-se „victimă politică", acesta beneficiază, direct, de protecţia premierului ungar - Viktor Orban (sursa - „Adevărul").
Cineva se plângea că puşcăriile din România sunt arhipline. Că loc nu mai este pentru toţi cei veniţi în conflict cu legea. Iar dacă ei nu mai încap în puşcăriile din România, bine ar fi să fie închiriate puşcăriile, azi fără clienţi, de prin Norvegia, Suedia, Danemarca!
Oare n-ar fi ceva mai indicat, mai folositor, ca puşcăriabilii români să afle şi de ce pe acolo, prin acele ţări, închisorile sunt goale?! Poate, măcar în ceasul al doisprezecelea, ar avea câte ceva de învăţat! Să afle ce-i cinstea şi onoarea!
O precizare, în acest context, este absolut necesară. Se pare că, de când Iohannis a ajuns la Cotroceni, ceva se mişcă! Neamţul nu glumeşte! Neamţul e neamţ! Ceva ne face să ne amintim de acele cuvinte ale lui Kogălniceanu, adresate domnului Unirii de la 1859, Alexandru Ioan Cuza: „La lege nouă, om nou!". Om nou este! Ne trebuie şi legi noi, care să pună capăt fărădelegilor! Una dintre ele, mai clară, mai precisă, să fie şi cea a confiscării averilor celor prinşi cu furtişaguri, cu matrapazlâcuri, cu hoţia, cu mâţa-n sac! Aşa ar fi corect! România trebuie să scape de această pată de pe obrazul ei, de ruşine! Trebuie promovaţi oamenii cinstiţi, corecţi, curaţi, oameni de valoare, adevărate personalităţi, profesionişti şi modele ale prezentului. Lichelele trebuie, urgent, îndepărtate şi trimise acolo unde, de fapt, le este locul. Sunt necesare acele elite româneşti, mai ales din rândul tinerilor, premergătoare ale viitorului României, după acele îndepărtate modele paşoptiste, ale intelectualilor adevăraţi care, cu arma în mână, au luptat în Primul Război Mondial, apoi, lăsând armele, au făcut Unirea de la 1 Decembrie 1918, făurind România Mare! Oameni adevăraţi, cu dragoste de Neam şi Ţară! Nu impostori! Nu lichele! Nu fofilangii! Nu hoţi! Nu oportunişti! Nu ignoranţi! Nu sfertodocţi! Ci oameni adevăraţi. Patrioţi şi naţionalişti români! România are astfel de oameni! Vorba poetului: „Nu-i lipsă fosforul pe-aici!". Atunci nu se va mai spune că România-i „tot o apă şi-un pământ!". Iar românii vor putea face, astfel, diferenţa între cei care trebuie respectaţi cum se cuvine şi cei care trebuie refuzaţi, îndepărtaţi, daţi uitării şi blamului public.
P.S. Nu m-am bucurat, nu mă bucur şi n-am s-o fac nici de acum înainte, de necazurile cuiva. N-am dorit vreodată răul vreunui semen. Nu-mi este felul, ca om! Dar vine o zi a adevărului şi a dreptăţii, când fiecare trebuie să dea socoteală pentru faptele lui.
