CORUPȚIA-FENOMEN SOCIAL GENERALIZABIL ÎN ROMÂNIA (II)

Pe acest fond structural destructurant, corupția a degenerat într-un alt fenomen grav și periculos ce amenință stabilitatea și securitatea socială și individuală, în cel al dezordinii și anarhiei sociale, societatea devenind în mare parte scăpată de sub control, existând prea multe fisuri-breșe în sistem pentru a-și mai putea menține echilibrul, și așa destul de fragilizat și vulnerabilizat. Într-un asemenea context normativ, au apărut unele norme și legi care nu s-au putut adapta vechiului sistem, iar sub raport axiologic, s-a inversat raportul dintre valorile și cultura tradițională, predominând cele de import, străine în cele mai multe situații etosului românesc. Nu trebuie însă ignorat caracterul particular al formelor de manifestare ale acestui fenomen și nici natura cauzelor individuale ale acestui fenomen social. De aceea, în explicația cauzelor care conduc spre manifestarea sa, la nivelul tuturor structurilor, în antiteză cu fenomenele sociale normale, specifice unui sistem echilibrat și funcțional, corupția de la orice nivel implică în mai mare măsură individul decât sistemul cu normele și valorile sale statuate. De aceea, în prezent se resimte un fenomen mai puțin conștientizat de către cei care analizează fenomenul în cauză, cel al personalizării individului prin poziția sa socială neacoperită sub raportul autorității și a statusului social al acestuia, în defavoarea instituției și a rolului acestor indivizi ce dețin un asemenea status incongruent, adică deținut prin mijloace ce încalcă etica mijloacelor, în favoarea eticii scopurilor și a binecunoscutului principiu machiavelic, omniprezent în acest fenomen. Dar un un asemenea fenomen social complex, nu în puține situații paradoxal, impune depășirea analizei faptelor individuale, suprasaturate sub raport mediatic, fără a ignora rolul factorilor individuali, psihologici și psihanalitici.

Dar să vedem în continuare de unde provine acest cuvânt magic, cel de corupție. Din punct de vedere etimologic, termenul analizat provine din verbul latin, rumpere, care înseamnă a rupe ceva dintr-un întreg. În spațiul social, la nivel de sistem, o asemenea rupere constă în deviația de la normalitate și normativismul social, deviație exprimată prin ignorarea și încălcarea normelor, legilor, principiilor și valorilor ce contribuie la menținerea echilibrului sistemului, și care din păcate predispun spre asemenea manifestări deviante și, mai ales, delincvente. Așa cum ne putem da seama, o asemenea rupere cu participarea mai multor indivizi conduce sub raport lingvistic la fenomenul și activitatea de corupere, sub diversele sale forme de manifestare, inducând efecte sociale și la nivelul sistemului ce afectează nu numai sistemul societal, ci fiecare element constitutiv al sistemului, devenind sursa de generescență-destructurare a elementelor ce configurează un asemenea sistem social bolnav. Comparația cu acea maladie incurabilă, cancerul, și stările sale evolutive, pe fondul unei etiologii atât de complexe și difuze, face să înțelegem mai bine impactul produs de această rupere și corupere, destabilizând sistemul cu normele și valorile sale tot mai mult ignorate de cei care au creat un asemenea sistem, favorizând individul și grupul de indivizi implicați, în scopul devalorizării, decredibilizării și destructurării acestuia, a instuțiilor aparținătoare și a liderilor acestora. În mod deosebit în cadrul corupției politice, ca produs al unei așa-numite plutocrații, adică al celor care dețin resursele economice, financiare, organizaționale și instituționale, pe fondul dobândirii acelui status incongruent. O asemenea plutocrație este formată din grupuri de interese și de presiune, devenite în binomul corupției consubstanțiale-în conivență, influențând ceea ce este desemnat prin oligarhie și, în ultimă instanță, prin mafie și crimă organizată, ca forme grave ale fenomenului corupției la cel mai înalt nivel instituțional și național. Desigur, nu o să găsim corupție politică și instituțională în asemenea domenii în care birocrația și ierarhizarea puterii este scăzută, dar vom putea găsi corupție morală în orice domeniu și la orice nivel, rădăcinile unui asemenea fenomen având o emergență morală-caracterologică, în coroborare cu alți factori cauzali generali și specifici. Referindu-mă la una din componentele puterii, la autoritate și la corupția din domeniul politicii, voi evidenția cât de importantă este această dimensiune în raport cu fenomenul analizat, fiind ombilical legată de această componentă a puterii. Desigur, autoritatea nu este ceva de sine stătător și autonom, ci depinde de mai mulți factori, printre care evidențiem: domeniul de activitate, efectele induse, complexitatea activității desfășurate, nivelul ierarhic, sistemul normativ și axiologic existent în societate, cunoașterea, și nu în ultimă instanță, conștiința și imaginea de sine a purtătorului autorității. Fiind o problemă determinantă în explicarea corupției, în cele ce urmează voi insista pe această variabilă independentă, care este autoritatea, și mai ales pe legătura acesteia cu fenomenul corupției. Se subânțelege că fiecare din acești factori pot favoriza apariția, formele și amplificarea acestui fenomen, manifestat diferențiat de la un nivel instituțional la altul.

Ținând cont de anumite criterii evaluative, se pot desprinde mai multe tipologii ale puterii și ale autorității. Din perspectiva regimului politic și a formei de guvernământ se desprinde o autoritate tradițională (în regimurile politice dictatoriale și autocratice și în formele de guvernământ monarhice), autoritate de competență, regăsită mai ales în regimurile politice democratice reale și nu în sistemele politice clientelare, și evident în cadrul statului de drept, discutabil în prezent la noi, asemenea și democrația reală. De asemenea, în societățile bazate pe ordine socială se mai desprinde autoritatea rațională-legală sau birocratică, formă specifică sistemului în care puterea și autoritatea este legitimată, dar care uneori poate fi asociată cu persoana celui care deține această autoritate, devenind autoritate ilegală sau ilegitimă. În acest mod, pe fondul mitului creat asupra unor persoane aureolate în mentalul colectiv cu o asemenea putere discriminatorie și autoritate ilegitimată, se desprinde o formă nouă a corupției, corupția simbolică.

(va urma)

Lasă un comentariu