FEMEILE GRAVIDE NU TREBUIE SĂ MĂNÂNCE „PENTRU DOI"

Distribuie pe:

Cercetătorii scoțieni de la Universitatea din Edinburgh, citați de descopera.ro, avertizează că supraalimentarea mamei în perioada sarcinii poate avea consecințe negative asupra sănătății copilului ei, mai târziu în viață, aducându-le acestora boli precum diabetul de tip 2, boli de inimă și accidente vasculare cerebrale.

„În loc să mănânce pentru doi, așa cum greșit sunt sfătuite, femeile gravide ar trebui să se preocupe să ducă o viață sănătoasă, modificările pozitive în stilul de viață (fie măcar pentru o scurtă perioadă, cu câteva săptămâni înainte de naștere) fiind esențiale pentru a spori șansele copilului de a fi sănătos.

Noi am urmărit peste 13.000 de persoane, de la naștere (din anii 1930 și 1940) și până în prezent și am constatat că, în cazul mamelor care consumaseră o dietă bogată în grăsimi în timpul sarcinii, placenta avea o capacitate mai slabă de a proteja fătul de efectele unui hormon de stres numit cortizol. Ca urmare, puteau apărea întârzieri în creșterea fătului, iar copiii care avuseseră această problemă aveau șanse mai mari de a suferi, la maturitate, de tulburări psihice.

Concluzia este că trebuie dezvoltate urgent strategii pentru prevenirea obezității la fetele și la femeile aflate la vârsta potrivită pentru reproducere și, implicit, accentuarea importanței unei alimentații sănătoase a femeilor în timpul sarcinii.

Știm că femeile gravide sunt sfătuite să consume cât pentru doi, dar acest sfat, vechi de secole, este dăunător, atât viitoarei mame, cât și nou-născutului. Obezitatea, combinată cu o creștere accentuată în greutate a mamei în cursul sarcinii, este asociată cu o lungime mai mică a telomerelor la copii, pe măsură ce aceștia înaintează în vârstă. Dacă o femeie s-a născut, ea însăși, cu telomere scurte și are un indice de masă corporală mare, ea poate combate efectele negative ale acestei combinații de factori dacă este activă fizic și dacă mănâncă normal, putând da, astfel, naștere unor copii mai sănătoși, atât la venirea acestora pe lume, cât și în evoluția lor ulterioară", explică oamenii de știință. 

Lasă un comentariu