Radu Curcă este primul din România care a beneficiat de un dispozitiv de asistare mecanică a circulației, cunoscut drept „inimă artificială". Din 15 ianuarie, ziua când s-a realizat intervenția medicală de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu-Mureș, pacientul a avut o evoluție bună și acum se pregătește de externare.
Problemele de sănătate ale pacientului de 44 de ani, din Suceava, s-au agravat în 2012, când fiul său, de numai cinci ani și jumătate, a decedat. Mai are două fete, pentru care s-a hotărât să lupte pentru viață. Aflat de aproape doi ani pe lista de transplant de cord, lui Radu Curcă i-a fost implantată „inima artificială" la mijlocul lunii ianuarie, la acea dată România fiind singura țară din zona estic europeană în care nu se efectuau astfel de intervenții. I-a pregătit doctorului Suciu o icoană, pe care medicul o va primi în ziua externării. „Să aibă până atunci grijă de dumneavoastră", spune doctorul Suciu. Pacientul pleacă încrezător de la Institut, pentru că are un înger păzitor care îl va proteja în zilele de după externare: „Mă pregătesc să plec acasă și sunt liniștit, pentru că știu că o să aibă grijă de mine copilul pe care l-am pierdut acum trei ani." Radu Curcă este acum într-o stare fizică și psihică bună: „Mă simt foarte bine și îi mulțumesc domnului doctor Suciu că a avut grijă de mine. Toți oamenii de aici sunt extraordinari. De când sunt internat la Târgu-Mureș, i-am încurajat pe toți pacienții pe care i-am întâlnit și le-am spus să aibă încredere în medici." Despre starea pacientului la o lună după operație, doctorul Suciu spune că acesta este „vindecat chirurgical, iar acum ne pregătim pentru externare. Facem repetiții înainte de plecarea acasă, pentru că a fost o intervenție extrem de tehnologizată și se impun reglaje de care pacientul va trebui să țină cont în viața de zi cu zi, motiv pentru care în prezent realizăm diferite simulări, cu scenarii care ar putea să apară în folosirea aparatului".
Președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, l-a vizitat pe pacientul din Suceava beneficiar al intervenției, despre care spune că „este primul mare succes medical de după reînființarea Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu-Mureș. Aici se face diferența dintre viață și moarte". Președintele Consiliului Județean s-a arătat impresionat de intenția pacientului de a realiza în următorii ani și transplantul de cord, astfel încât „așa cum spune domnul Curcă, aparatul acesta atât de scump să poată ajunge și la altcineva care are mare nevoie de el", a spus Ciprian Dobre.
Costul dispozitivului implantat la Institutul Inimii din Târgu-Mureș este de aproximativ 90.000 de euro, o intervenție similară efectuată la o clinică privată din străinătate fiind de peste 140.000 de euro. Costul operației realizată de echipa condusă de profesorul universitar doctor Horațiu Suciu a fost suportat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin programul de Chirurgie Cardiovasculară, derulat de Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant. Medicii de la Institut susțin însă că se impune ca aceste intervenții medicale să fie realizate prin intermediul unui Program Național.