CANCERUL, IDENTIFICAT PRINTR-O SIMPLĂ PASTILĂ

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea Stanford (California), citați de descopera.ro, susțin că au creat o pastilă, cu ajutorul căreia poate fi identificat cancerul în stadii incipiente.

„Muncim de mulți ani la dezvoltarea unei pastile care ar putea să determine celulele canceroase să elibereze anumite proteine în fluxul sangvin. Acele proteine ar putea fi detectate apoi cu ajutorul unui test sangvin rapid și ușor de efectuat. Sperăm ca noua pastilă să dețină un grad de sensibilitate suficient de ridicat pentru a funcționa chiar și asupra cancerelor aflate în stadii incipiente. Noul test a reușit să detecteze celulele canceroase eliberate de tumori în fluxul sangvin. Se știa că aceste celule singulare se află în sângele pacienților bolnavi de cancer, însă volumele lor sunt atât de mici încât, până acum, detectarea lor a fost imposibilă.

Invenția noastră constă în a administra pacienților un medicament care conține fragmente circulare de ADN, care pătrund în celulele tumorale. Acele fragmente de ADN, denumite și minicercuri, determină celulele canceroase să secrete o proteină specifică în sânge (fosfatază alcalină sau luciferază luminiscentă), care poate fi detectată printr-un ser specific și prin teste de imagistică noninvazive, pentru a separa pacienții purtători de tumori de cei care sunt sănătoși.

Metoda noastră are o aplicabilitate largă, în multe populații de pacienți și pentru mai multe tipuri de tumori, iar noua pilulă ar putea fi recomandată în curând tuturor persoanelor care fac parte din categoriile ce prezintă riscul de a dezvolta cancer", explică specialiștii americani.

Lasă un comentariu